–Adriana Gionea de la PostModern a fost incantata de filmul ‘Getting Naked: A Burlesque Story’ regizat de James Lester, pe care l-a vazut la Bucharest International Film Festival 2018: ‘Getting Naked: A Burlesque Story este genul de film care merită văzut în cuplu, deoarece incită la discuţii pe cât de amuzante pe atât de constructive despre feminitate, privirea masculină şi relaţia dintre artă, mesaj subversive, kitsch şi erotism. Modul în care evoluează dansatoarele în acest documentar nu le face pe femeile-spectator să se simtă nesigure în legătură cu puterea lor de seducţie sau eclipsate de o femeie ce îşi exibă ademenitor trupul în faţa partenerului lor. Complicitatea pe care multe femei o simt între partenerul răsfăţat vizual şi femeia de pe scenă, care intră în rolul zeiţei venerate datorită erotismului exprimat, este înlocuită, în acest documentar, de o solidaritate feminină, care nu mai este perturbată de obsesia competiţiei bazate pe comparaţia intimidantă dintre un corp ideal şi unul considerat banal.’
-Piratul Cinefil scrie despre ‘Lady Bird’ pe care l-a vazut in versiune DVD: ‘M-am uitat puțin curios la Lady Bird, mai mult ca să văd cine a detronat The Greatest Showman din poziția de cel mai bun film comedie / musical. Saoirse Ronan face un rol bun, nu chiar la fel de bun precum cel din Brooklyn, dar totuși un rol credibil. Mare parte din merit pentru acest reușit portret semi-biografic îi aparține scenaristei-regizor Gretei Gerwig, a cărei amprentă se simte pe tot parcursul filmului – care e unul „pe stilul” său.’
-Emil Calinescu de la CinEmil a vazut ‘Adrift’ regizat de Baltasar Kormakur si nu a fost impresionat. Concluzia sa: ‘Adrift – Supravietuind pe mare este un film sec. Nu este un film prost, nu are nimic gresit, nimeni n-a facut nimic RAU. Pur si simplu nu aduce nimic nou, pur si simplu nu are acel element WOW care sa-l diferentieze de altele de genul sau, nu are nimic care sa-l faca interesant. Nu si-a propus asta, probabil pentru a urmari firul povestii reale pe care se bazeaza. Repet: un film bazat pe o poveste reala nu este mai bun decat o fictiune pura. Poate fi un film sec, plictisitor, deloc original, indiferent de aspectul real sau fictionar al povestii.’ Va recomand sa cititi cronica si argumentele sale si sa decideti daca vreti sa vedeti si filmul.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Mission: Impossible – Fallout” (2018)
-”Adrift” (2018)
-”Shavua ve Yom” (2016)