-Cristian Caloian de la ‘liternet’ a vazut ‘Les Miserables’ al lui Ladj Ly: ‘Lumea aceasta îi este binecunoscută lui Ladj Ly. Crescut exact în Montfermeil (acelaşi loc unde şi-a plasat şi Victor Hugo romanul), regizorul s-a format ca cineast în spiritul de protest reprezentat de La Haine, celebrul film din 1995 al lui Mathieu Kassovitz, care l-a inspirat să devină regizor. Les Misérables reia subiectul conflictului social latent al minorităţilor slab integrate, precum şi abordarea echilibrată ce refuză discursul moralizator facil, convins că arta cinematografică are puterea de a arată adevăruri incomode pe care establishmentul social şi cultural le vrea ascunse.’
-Iata si opinia Adrianei Gionea de la ‘Postmodern’: ‘Alert, palpitant și intens, Mizerabilii este un debut în forţă. Nu numai datorită premiului câștigat la Cannes (Premiul Juriului). Vei fi impresionat de abilitatea regizorului Ladj Ly în a calcula exact momentul în care să arunce în aer imprevizibilul precum o bombă menită să-ţi dinamiteze certitudinile cu privire la moralitatea personajelor, la tabăra în care se află ele (a celor inocenţi sau vinovaţi, a victimelor sau a celor vulnerabili), dar mai ales cu privire la deznodământ.’
-LazOrtansa de la ‘Filme ce merita vazute’ scrie despre ‘Povestea iubirii’ al lui Radu Mihaileanu: ‘Radu Mihăileanu realizează, totuși, un film multicultural care încearcă,chiar dacă stângaci, să denunțe clișeele în favoarea unor valori umane nobile, iar onirismul scenariului salvează această abordare curajoasă. Muzica lui Armand Amar este poate prea patetică și ilustrativă,demnă de filmele mute, dar efectul de a ne înfiora și copleși este garantat! Filmul este cam prea lung iar scenariul îmbârligat este prea scăpat din frâu, pentru a urmări cele trei povestiri paralele: greu de ținut ritmul și ușor de pierdut! Actorii , destul de cabotini, își interpretează replicile bombastic fiind, uneori, prea teatrali și exagerați chiar și când interpretează replicile cele mai plate; în special Gould.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Alice et la maire” (2019)
-”Nybyggarna” (1972)
-”Jojo Rabbit” (2019)
-”1917” (2019)
-”Du levande” (2007)
-”Skin” (2018)
(Sursă fotografii: Liternet.ro, IMDb.com)