-Fotbal infinit este unul dintre filmele românești ale săptămânii și despre el scrie Georgiana Mușat în Scena9.ro: ”Fotbal Infinit e un documentar-eseu convențional stilistic (filmat monoton, din două unghiuri), dar care ascunde mai multe semnificații și straturi de analiză, însumând în feluri diferite temele obsesive ale lui Porumboiu (limitele limbajului, ale memoriei și ale cinemaului însuși), și rămânând simultan într-o zonă comică extrem de accesibilă. Deși se ascunde sub o carapace de termeni tehnici, filmul e mai mult despre ezoterism decât despre sport. De fapt, poate c-ar fi fost mai potrivit să se numească altfel: Fotbal, infinit.”
-Dan a scris de curând pe blogul nostru despre Loving Vincent. Despre același film, scrie și Ileana pe EvantaiulMemoriei.ro: ”Subiectul nu este, însă, cea mai importantă trăsătură a peliculei, deşi mi s-a părut lăudabil că s-a recurs la oareşce acţiune pentru a-i atrage şi pe cei care nu sunt admiratori înfocaţi ai tablourilor lui Van Gogh. Personal, sunt înnebunită după tablourile lui Van Gogh şi m-a intrigat întotdeauna contrastul dintre lumina lor, dintre culorile vii şi însingurarea şi drama pictorului. Chiar şi ultimele tablouri, cele despre care criticii şi psihologii spun că ascund în ele semne ale depresiei, mie îmi par pline de viaţă şi luminoase.”
-Soldații. Poveste din Ferentari este un alt film românesc apărut de curând, dar și foarte controversat în media și în diverse comunități. Dar filmul este încă văzut și discutat în blogosferă, cum ar fi părerea Gabrielei Hurezean de pe Muze si arme: ”Digudai e credibil ca amorez siropos/alunecos, lăcrimând la filme indiene, dar și ca mascul învârtoșat, stăpân pe ”femeia” lui (sunt câteva secvențe de un umor nebun, tocmai prin naturalețea lor necăutată). Alberto e grațios ca ursul la pubelă, tapează de bani cu iscusință, dar, până la urmă, ni se revelează în tot adevărul lui: n-are acte, n-are un acoperiș deasupra capului, n-are bani, n-are școală, e sclavul unei rude mai înstărite. Pe scurt, e un nimeni, un nenorocit, un disperat. Contrastul frapant dintre Adi și Digudai, comic și tragic deopotrivă, e despre ciocnirea a două galaxii incompatibile, despre o iubire care nu e iubire, despre resemnare ca formă a disperării.”
-Adrian G Romila scrie pe LaPunkt.ro despre Paterson: ”Un film despre darurile simple ale vieții, despre binefacerile iubirii, despre fructul dulce al coincidențelor de tot felul și despre magia greu de înlocuit a poeziei, acesta e Paterson, de Jim Jarmusch. Alături de cunoștința lui Ron Padgett, poetul american contemporan căruia îi aparțin, în realitate, poemele eroului din film, vi-l recomand, cu prisosință.”
-Una dintre premierele săptămânii ce tocmai a trecut a fost ultimul Tomb Rider. Iată ce a spus Saramon despre acest film, pe Blogdecinema.ro: ”Partea a doua a filmului este o lungă serie de scene de acțiune, în care Lara Croft sfidează logica și legile fizicii, efectele vizuale își fac treaba, iar spectatorul așteaptă nerăbdător finalul pentru a ajunge acasă și a da play jocului. Tomb Raider încearcă prea mult să semene cu jocul video încât uită că trebuie să fie un film. Iar un film are personaje, nu caractere, are o poveste, nu doar acțiune și o povestire spusă din voice-over.”
–Călin Boto scrie pe blogul Film Menu despre Visages villages, filmul din 2017 al lui Agnes Varga: ”Deși cu o energie debordantă, regizoarea afișează în „Visages villages” o latură fragilă care, chiar dacă nu este străină filmelor sale, atinge noi zone și predomină în atmosfera generală. Astfel, temele nostalgiei și îmbătrânirii par să contureze un mesaj de adio către cinema, public și noua generație de artiști, funcționând drept un testament cinematografic pe care Agnès Varda îl realizează în dinamica cu JR sub presiunea constantă a timpului. Dacă această supoziție este adevărată, atunci „Visages villages” vine ca o încoronare a carierei cineastei și a căutărilor sale artistice printr-un documentar în care gravitatea trecerii timpului face mai fragilă până și pe joviala Agnès Varda.”
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Tomb Raider” (2018)
-”Nelyubov” (2017) – Loveless
-”Ise yarar bir sey” (2017)
-”Captain Fantastic” (2016)
-”Fotbal infinit” (2018)
-”Pictori evrei din România Primului Război Mondial”
-”Sunt însărcinată în România” (2016)