Paris When It Sizzles (1964) – Parisul zgomotos
Regia: Richard Quine
Actori: William Holden, Audrey Hepburn, Tony Curtis, Frank Sinatra
Facand abstractia de dragostea pe care o port (cinematografic vorbind) lui Audrey Hepburn, acest film mi-a pricinuit o dezamagire destul de mare. Nu neg ideea buna de la care a plecat, numai ca personal nu mi-au placut niciodata filmele despre filme, o noua cale de a marturisi dragostea regizorului si actorilor pentru cinema, una dintre dovezi fiind chiar aparitia in roluri de figuranti a actorilor consacrati cum ar fi Tony Curtis si (aproape nevazut) Frank Sinatra. Un film Hollywood-ian tipic, desi actiunea se petrece pe alte taramuri.
Povestea de dragoste uneste toate aspectele filmului, desi si aceasta este destul in penumbra de reliefarea aproape totala a vietii din Cetatea filmului, vietii din spatele scenei: un scenarist bogat, dar pretentios, care nu are nicio problema in a amana producatorii pentru ca este lenes, alcoolic, iubitor de femei… In clipa in care are prima dactilografa care il atrage, seducatoarea, simpla si aparent inocenta Audrey Hepburn, spiritul adormit de seducator, dar si de scenarist cu calitate se trezeste si ne trezim si noi, spectatorii, in lumea in care se nascocesc filmele.
Realizam acum ca scenele se pot schimba de la o clipa la alta, ca hainele unei persoane, calea pe care o urmeaza, decorurile unui film pot determina arderea scenariului si inlocuirea cu altul, cum un singur sarut din partea unei persoane aflata in afara productiei are un efect important in ceea ce reprezinta finalul. Si cum Audrey Hepburn este irezistibila (in general, aici mi s-a parut un pic rece si distanta), scenaristul jucat de seriosul William Holden cade imediat in plasa si totul se desfasoara intr-o adevarata confruntare de planuri.
Problema pe care am sesizat-o este chiar aceasta dublare a planurilor. Seductia spectatorului se deruleaza confuz, pentru ca fiecare dintre acestia este impartit intre un plan sau un altul, unul al realitatii si celalalt al iluziei scenariului, confuzie care dureaza si care nu dispare nici macar in final (o fi vina mea, dar nici acum, la doua zile de la vizionare, nu stiu care este planul care invinge in final?). Un film destul de naiv si simplu, fara prea multe pretentii, nici macar in epoca.
