Paradise Now (2005)
Regia: Hany Abu-Assad
Actori: Kais Nashif, Ali Suliman, Lubna Azabal, Amer Hlehel
Paradise Now nu este un film pe placul oricui si, cu atat mai putin, pe intelesul oricui. Nu va avea niciodata succes la public, atat timp cat prea multa lume este ignoranta si prea putin preocupata de istoria prezentului. Surpriza nu este mare, dar sunt deseori dezamagit ca persoanele din jurul meu sau de aiurea nu cunosc nimic din realitatile din Orientul Mijlociu, din jurul Ierusalimului si, de aceea, pentru astfel de persoane filmul nu este deloc apreciat, nici inteles, nici revelator.
Dramele petrecute de-a lungul timpului in jurul zidurilor Ierusalimului sunt rani care nu vor fi vindecate niciodata. Pentru unii dintre cei aflati in conflicte, participarea lor efectiva era o solutie impusa, dar si acceptata. In jurul unor astfel de personaje ne regasim si in Paradise Now: doi tineri palestinieni, mai slabi de inger dupa toate aparentele (am avut tot timpul impresia ca au fost alesi datorita obedientei lor si a personalitatii slabe si nu dupa alte criterii), sunt alesi sa produca un atentat sinucigas in Tel Aviv impotriva evreilor, iar toate preparativele, toate izbucnirile sufletesti, toate temerile sunt infatisate in acest film.
Acesti prieteni, Said si Khaled, astepteau de mult aceasta clipa, prinsi intr-o lume monotona, saraca si prea putin pe placul lor. Suha, una dintre prietenele lor, care a venit din lumea larga inapoi in Palestina ocupata, cu conceptii mai liberale si in acelasi timp mai pacifiste, incearca din rasputeri sa il faca pe Said sa renunte. Numai ca el/ei sunt hotarati si pleaca, impreuna cu organizatorii, schimbati total la infatisare si gesturi, pentru a arata exact ca evreii, spre Tel Aviv. Pe rand, au remuscari. Se intreaba cu ce vor schimba lumea prin atentatul lor, cu ce se vor alege decat cu o riposta de aceeasi marime, fara influenta in rezultatul final al razboiului.
Filmul este o parabola asupra temei razboiului, care insa este mult particularizata si aplicata situatiei tensionate din Orientul Mijlociu. Numai aici exista conducatori al carui destin este lupta, indiferent de rezultate, care au ca singur scop continuarea ei pana la moarte, fara a se preocupa in niciun moment de posibilitatea unei paci durabile. Insa aceste idei sunt induse, din pacate, si celor obisnuiti, care asteapta cu anii sa fie ei urmatorii sinucigasi in numele razboiului, pe rand Khaled si Said avand remuscari, care sunt infrante prin discutii indelungate sau amenintari subtile.
Interesanta este si maniera regizorala: este o viata pur si simplu ce este reliefata, fara a accentua un personaj sau altul sau fara a incuraja una dintre parti sau alta. Ne petrecem minutele in compania teroristilor, fara sa vedem decat fugar imagini ale evreilor, incercand sa intelegem ceea ce ii determina sa ajunga mai repede in Paradis. Chiar daca nu intelegem sau nu putem sa intelegem ramanem cu impresia unui film de calitate, care ne-a adus o perspectiva diferita, dupa toate aparentele reala, a unei lumi tensionate.
