No Other Choice (2025) – Eojjeolsuga eobsda – N-am avut de ales
Regia: Park Chan-wook
Distribuția: Lee Byung-hun, Son Ye-jin, Woo Seung Kim
Ce șansă să încep anul de cinefil 2026 cu un film ca ‘Eojjeoluga eobsda’ (difuzat în România cu titlul ‘N-am avut de ales’) al maestrului corean Park Chan-wook. Am regăsit în acest film amestecul de thriller și horror ca și subtilitatea și profunzimea pshihologiei personajelor, care sunt caracteristice filmelor sale cele mai reușite, însă în acest film ambițiile lui par a fi mai mari. Regizorul corean adaugă o dimensiune politica adaptării cinematografice romanului ‘The Ax’ din 1997 al scriitorului american Donald E. Westlake. Rezultatul este impresionant în foarte multe momente.
Filmul începe cu o scenă din viața unei familii care este evident prea fericită pentru ca năpastele să nu o lovească în curând. Într-adevăr, în scena următoare, aflăm că tatăl familiei, Man-su, specialist la o fabrică de hârtie este concediat. Industria de hârtie este în criza, se scrie, se tipărește și se citește mai puțin, automatizarea reduce numărul locurilor de muncă. Man-su își vede nu doar cariera curmată după 25 de ani de muncă devotată, ci și rolul de susținător al familiei pus sub semnul întrebării. Miri, soția lui frumoasă și devotată, încearcă să reducă din cheltuielile casei, se angajează ca tehnician dentar, renunță la lecțiile mai scumpe de violoncel ale fiicei foarte talentate și chiar și la cei doi câini superbi ai familiei. Atunci când însăși casa în care locuiesc este în pericol de a fi pierdută, Man-su decide că trebuie să treacă la acțiune. Cum posturile de specialiști în industria hârtiei sunt din ce în ce mai puține, șansele de angajare pot crește doar daca este lichidată concurența. Drumul spre crimă nu este însă nici el deloc ușor.
Scenariștii construiesc o intrigă complexă – poate chiar puțin prea complexă -, însă perfect justificată psihologic. În paralel cu intriga de thriller și cu scenele de horror de o violență fără intenție de scuză, urmărim și felul în care evoluează relația dintre cei doi soți. Actorii Lee Byung-hun și Son Ye-jin sunt minunat aleși, ca și întreaga echipă din jurul lor. Fiecare dintre personajele filmului are o justificare în cadrul sistemului, pentru fapte care nu pot fi calificate altfel decât reprobabile. Și noii patroni care concediază muncitorii sau inginerii deveniți inutili din cauza progresului tehnologic și salariații concediați obligați să recurgă la violență sau chiar la crimă pentru a-și recupera locul în societate, și soția care devine din dragoste complice la faptele soțului pot pretinde la un moment sau altul că ‘nu avut de ales’. Vina este a sistemului? Ca mesaj, acest film seamănă cu ‘Modern Times’ al lui Chaplin, care cu 90 de ani în urmă trăgea semnale similare de alarmă și acuza mecanizarea industrială ca vinovată pentru strivirea personalităților eroilor. Și aici avem de-a face cu o scenă de final antologică, un fel de happy-end cu o reconciliere intre erou și eroină, dar câtă deosebire! Charlot va trăi fericit împreună cu Puștoaica sa, apărat de propria sa inocență. Man-su și Miri vor împărtăși secretele și complicitatea faptelor care le-au recâștigat bunăstarea. În multe momente, stilul narațiunii și al regiei lui Park Chan-wook mi-au amintit de filmele fraților Coen sau ale lui Tarantino. Pot doar spera că inevitabilul remake american va fi regizat de cineva ca ei.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
