Novecento (1976)
Regia: Bernardo Bertolucci
Distribuția: Robert De Niro, Gérard Depardieu, Dominique Sanda, Burt Lancaster, Donald Sutherland
‘1900’ este un film istoric care are o istorie a sa proprie, una care probabil că nu s-a încheiat încă. Percepția criticilor și a publicului despre acest film pare a se fi schimbat deja de câteva ori în timpul scurs de la agitata sa lansare din 1976. Realizat la patru ani după succesul, dar și după scandalurile stârnite de ‘Ultimul tango la Paris’, filmul a beneficiat de o finanțare generoasă și de o deplină libertate creativă pentru regizorul Bernardo Bertolucci. Cum a folosit acesta libertatea și fondurile pe care le-a avut la dispoziție? Realizând un film monumental. Monumental din punctul de vedere al duratei, ceea ce l-a făcut ne-reprezentabil în săli în formatul său complet de peste cinci ore. Monumental ca distribuție adunând pe ecran câteva dintre marile vedete internaționale ale filmului din anii ’70. Monumental și ca stil și ca gen cinematografic – o frescă istorică a 45 de ani de istorie a Italiei, între ziua morții lui Verdi în 1900 și ziua morții lui Mussolini în 1945. Cei care studiază monumentele istorice știu bine însă că până și cele mai frumoase și mai impresionante dintre ele sunt în general programatice, insistă să transmită un mesaj politic sau patriotic sau ambele, și nu sunt o sursă bună pentru recuperarea și prezentarea adevărului istoric. Este ceea ce se întâmplă și cu ‘1900’ care este un film spectaculos, cu multe scene memorabile, cu actori minunați în roluri generoase, dar care este profund deformat de un mesaj politic mult prea explicit, reflectând ideile politice ale regizorului în stil aproape propagandistic.
Am văzut versiunea completă a filmului, care astăzi este prezentată la festivaluri sau în cinemateci în două serii, fiecare de peste două ore și jumătate. Ea este diferită de ceea ce au putut vedea majoritatea spectatorilor pe ecrane în anii 70 – versiuni scurtate (au fost mai multe) – poate mai accesibile pentru rezistența spectatorilor, dar și trunchiind mult din construcția epică a filmului, care își are rostul sau. Este povestea a doi băieți care se nasc în aceeași zi a anului de început al secolului 20. Alfred Berlinghieri (Robert De Niro când va fi matur) este vlăstarul familiei care are în proprietate o moșie într-o zona agrară a Italiei, familie al cărei patriarh este bunicul sau (Burt Lancaster, descins parcă din ‘Ghepardul’, rol pe care îl jucase cu 13 ani în urmă). Olmo Dalco (care atunci când va crește va fi Gerard Depardieu) se naște în familia țăranilor lipsiți de orice proprietate și drepturi, care muncesc pe moșie în condiții de semi-sclavie. Conflictele bunicilor se transmit din generație în generație până la cei doi băieți născuți sub aceeași zodie și despărțiți de o prăpastie socială. Relația dintre ei, marcată de prietenie, rivalitate și luptă de clasa, ii va însoți de-a lungul istoriei zbuciumate a Italiei, care include două războaie mondiale, ascensiunea și prăbușirea fascismului, și răzbunarea populară care le-a urmat.
Cinematografic, ‘1900’ are numeroase momente sublime, se poate spune că este aproape o capodoperă. În primul rând jocul actorilor: De Niro venit după ‘Nașul 2’ și ‘Taxi Driver’ împrumută personajului său toată nesiguranța parazită și vulnerabilitatea degenerată a descendentului unei clase sociale care luptă pentru a nu dispare. Gerard Depardieu crează aici, cred, primul său mare rol, plin de forță și de pasiune. Excepțional este și Donald Sutherland, un actor care niciodată nu a ezitat să-și asume roluri negative de compoziție, aici fiind fascistul Attila Mellanchini, un ticălos exemplar. Adaugă mult autenticității folosirea de figuranți amatori, locuitorii regiunii italiene unde se petrece acțiunea. Imaginea include multe tablouri memorabile, servind de fundal în unele cazuri unor scene construite și coreografiate cu migală, în bunul stil al operelor italiene, inclusiv cântece și dansuri.
Ceea ce funcționează bine în opere nu este însă neapărat potrivit pentru o frescă istorică cinematografică. Excesul de retorică propagandistică dăunează în final mesajului și sună astăzi strident și neconvingător. Sunt în acest film mult prea multe discursuri revoluționare potrivite mai degrabă filmelor sovietice din anii ’30 sau scene care frizează ridicolul precum cea în care un simplu țăran-erou alege moartea pentru plăcerea de a fluiera un cântec revoluționar în nasul fasciștilor. Marxistul Bertolucci a ales să prezinte o viziune revoluționară explicită, care se potrivea mai degrabă propagandei de cealaltă parte a Cortinei de Fier din acei ani, dar după câte știu filmul său nici acolo nu s-a bucurat de succes sau nici măcar nu a fost difuzat din cauza abordării naturaliste îmbibată cu prea multă nuditate și violență pentru puritanii cenzori comuniști. Abia astăzi, în perspectivă, ne putem bucura de la distanța istorică creată de timp, de multele delicii cinematografice ale lui ‘1900’.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
