Ice Age 4: Continental Drift (2012)

Ice Age: Continental Drift (2012)
Regia: Steve Martino, Mike Thurmeier
Voci: Ray Romano, Denis Leary, John Leguizamo, Queen Latifah

Chiar daca sunt printre cei care semneaza multe articole despre filme, prefer linistea caminului, un DVD si multe floricele si ma duc destul de rar la cinematograf. Am facut acum o exceptie si am fost sa vad un mult-laudat 3D, facand placerea baietelului meu, fan vechi al seriei Ice Age, el cunoscand pe de rost toate cele trei prime parti. Asa ca am purces la vizionarea celui mai recent Ice Age, numarul 4, in linistea pigmentata cu ceva voci de copii de la Grand Digiplex Baneasa (un efort pentru cineva care inca locuieste in Campina). Nu am regretat, dar nu am fost impresionat de noua continuare a unei francize, care si-a pierdut, cred eu, o parte din farmecul initial pentru a castiga mai mult din punct de vedere financiar. Nimic rau, din punctul lor de vedere.

Scrat isi baga nasul pana aproape de fata, in cautarea aceleiasi pasiuni notorii, o ghinda care ii scapa mereu din gheare si care cauzeaza catastrofe in fiecare serie: acum este vorba de deriva continentelor, momentul cheie in care, intr-o clipa, cel putin in film, miscarile tectonice determinate de ghinda buclucasa determina falii enorme care duc la aparitia continentelor in forma pe care o cunoastem acum. Scrat incearca sa isi pastreze astfel savoarea, sa fie la fel de jucaus si de amuzant, dar parca si el si-a pierdut ceva din ceea ce il facea, acum 10 ani, unul dintre personajele-senzatie ale primei parti, alaturi de lenesul Sid. Care ramane la fel, dar impreuna cu el, senzatia noii parti este bunicuta lui, care da replici, face actiunea, salveaza situatia, desi nu ne-am fi asteptat de la ea. Dar surpriza este facuta si merita macar ea asteptarea.

Ajungand in momentul derivei continentelor, este clar ca ne-am indepartat de adevarata era glaciara, ca a disparut in neant si epoca dinozaurilor (si parca ne lipsesc simpaticii dinozauri din partea a treia) si ca ne indepartam cu pasi repezi spre prezent sau macar spre momentul in care mamutii au disparut si poate ar trebui sa dispara si aceasta franciza. Un amalgam intre personajele din originalul Ice Age (nu lipseste aproape nimeni) si o actiune de tip Piratii din Caraibe parca este prea mult: piratii sunt compusi din animale mai apropiate erei noastre (un fel de babuin copiat din Cartea Junglei, un iepuras, o foca, o femela-puma), actiunile lor sunt tipic rautacioase, este posibil ca spectatorii-tinta, copiii, sa nu inteleaga pe deplin actiunile lor malefice.

Alaturi de bunicuta, de Scrat, amuzanti raman si opossumi Crash si Eddie, cu siguranta una dintre descoperirile fericite din partea a treia, care acum se intrec in nebunii si prostii de-a dreptul. Poate cea mai amuzanta scena a filmului este cea in care cei doi sunt intrebati de temerea lor fata de sfarsitul lumii, iar raspunsul lor incepe cam asa: „Sa iti spunem un secret: suntem foarte, foarte prosti.” Si nu se termina aici. Pana la urma, un film de familie care inca amuza, care nu plictiseste si te introduce intr-o aventura cu pirati la fel de palpitanta si interesanta ca in celelalte parti. Dar poate ar fi cazul ca producatorii sa nu se mai gandeasca la bani si sa se opreasca pana nu e prea tarziu.

Nota: 6/10