Horici ker (2013) – Rugul aprins
Regia: Agniezska Holland
Distributia: Tatiana Pauhofová, Jaroslava Pokorná, Petr Stach, Jan Budař, Ivan Trojan, Denny Ratajský, Vojtěch Kotek, Adrian Jastraban, Martin Huba
La invitaţia celor de la HBO România, am ajuns sâmbătă seara la premiera unui film istoric din Cehia, intitulat „Rugul aprins”. Un eveniment frumos, organizat cu bun-gust, în prezenţa ambasadorului Cehiei la Bucureşti, care ne-a povestit despre subiectul filmului, îmbinând amănuntele istoriei cu umorul său caracteristic. Să povestim puţin de contextul istoric în care se petrece filmul: Comunismul din Cehoslovacia a oscilat între extreme, de la stalinism la încercări de a reforma sistemul. Acestea din urmă, au fost zdrobite în 1968, atunci când cinci ţări ale Pactului de la varşovia şi-au trimis trupe pentru a invada ţara. Pentru a nu exista victime omeneşti, conducătorul cehoslovac Alexander Dubcek a ordonat armatei cehoslovace să nu opună rezistenţă. El a fost înlocuit rapid cu Gustav Husak, reformiştii au fost epuraţi şi toate poziţiile importante au fost ocupate de comuniştii duri şi de oportunişti. Trupele sovietice au staţionat pe teritoriul ceh până în 1991.
Filmul „Rugul aprins” tratează tocmai dezamăgirea resimţită de societatea cehoslovacă, care aştepta continuarea reformelor, chiar o apropiere de Occident. În 1969, studentul Jan Palach şi-a dat foc în Piaţa Wenceslas din praga, protestând astfel faţă de intervenţia Pactului de la Varşovia. A fost primul dintre cei trei studenţi care au murit astfel. Filmul de faţă tratează momentele ulterioare: implicarea Poliţiei şi dorinţa de a muşamaliza cazul, scrisoarea lăsată de el care dezvăluia că este „Prima Torţă” şi că există o organizare pentru auto-incendierea ulterioară a altor studenţi, procesul deschis de mama şi fratele lui Palach împotriva unui lider comunist care declarase că totul fusese un accident, o sinucidere.
Important este să vedem ce este în spatele evenimentelor: în Cehoslovacia acelor timpuri, organizaţiile studenţeşti nu erau interzise (cel puţin iniţial) şi ele erau deschise împotriva regimului sovietic; exista o oarecare doză de libertate: fuste scurte, greve în formă incipientă, bunăstare, posibilitatea de a da în judecată membrii regimului, de a-i ataca făţiş, de a publica articole contra regimului; până şi unii membri ai Poliţiei au reţineri în a judeca aspru pe cei care organizau greve; de asemenea, anchetele, chiar dacă existau ameninţări făţişe, nu luau forma unor torturi, lovitură sau chiar moartă. Nu credem că cehii au avut tendinţa de a ilustra comunismul altfel de cum exista în acea perioadă, aşa că putem concluziona: comunismul din Cehia era „altfel”, comunismul din România era o formă de teroare continuă, dur, complex, de cele mai multe ori letal pentru cei care se împotriveau.
Cât despre film ca tehnică cinematografică, nu sunt prea multe de povestit: pe undeva, se vede că este un film de televiziune, o miniserie, iar artificiile sunt puţine şi nu impresionează mai mult decât povestea; frumuseţea tradiţională a Cehiei este reliefată cu atenţie, nu Praga fiind în centru, ci satele din jurul ei, cu străduţe minuscule, în urcare şi care necesită amplasarea camerelor de filmat în spatele unor garduri, tufişuri sau pomi, şi filmarea printre acestea, ce devine aproape un fetiş al regizorului; momentele filmate acum, ca parte a poveştii noastre, se amestecă uneori inspirat, alteori mai puţin (cum ar fi în cazul înmormântării lui Jan Palach), cu momentele istorice autentice, filmate în alb-negru la sfârşitul anilor ’60.
Distribuţia are propriul ei merit în exemplificarea unei clipe importante a istoriei Cehiei, care îşi comemorează eroii aşa cum noi nu ştim încă să o facem: Tatiana Pauhofová interpretează pe Dagmar Burešová, o avocată curajoasă, ce nu şi-a pus în prim plan succesul profesional sau propria familie, ci libertatea conştiinţei şi a convingerilor, care nu era respectată, ba era total ignorată şi măsluită de Partidul Comunist Ceh. Presiunile asupra ei au fost enorme, dar a supravieţuit, a trăit, a câştigat respectul tuturor, pentru ca, după 1989, să fie un politician de succes, chiar ministru al justiţiei după Revoluţia de Catifea. Pe lângă ea, sunt perfecţi ilustraţi anchetatorii comunişti ai Poliţiei secrete şi ai Poliţiei simple, avocatul apărării sau Vilém Nový, toţi reci, fără îndurare, capabili să orchestreze orice, important este ca partidul să învingă, partidul să muşamalizeze.
Nu este niciun film uşor, niciun film scurt (are trei părţi, în total aproape patru ore). Nu este un film pentru oricine, ai nevoie de un pic de familiarizare cu subiectul, cu regimul comunism, cu tarele lui, cu tragediile aduse de el. De aceea, îl recomand pentru cei interesaţi de istorie, pentru cei care sunt dornici de a afla mereu noi evenimente ale culturii şi istoriei universale, dar şi pentru nostalgicii comunismului. Dacă vor avea răbdare cu acest film real, poate vor înţelege că filosofia comunismului nu merită iubită sau apreciată. Chiar deloc. Şi, cum spuneam, în Cehoslovacia de odinioară, comunismul a fost chiar mai „dulce” decât la noi.
Informaţii de final: prima parte va avea premiera pe 3 martie, de la ora 21:40, pe HBO. Partea a doua, va avea premiera în data de 10 martie, de la ora 22:05, iar cea de-a treia parte va fi difuzată pe 17 martie, de la 21:35.
Nota: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=TQ9uWLDx7zQ’]
