Metronom (2022)
Regia: Alexandru Belc
Distribuția: Mara Bugarin, Serban Lazarovici, Vlad Ivanov, Mihai Calin
‘Metronom’ (2022) al regizorului român Alexandru Belc nu este un film despre legendara emisiune ‘Metronom’ de la Radio Europa Libera, ci despre generația Metronom. Spectatorilor care au avut norocul să nu știe ce a însemnat viața unui tânăr într-o dictatură comunista și ce rol a avut muzica în destrămarea propagandei și prăbușirea sistemului din Europa de Est, le recomand ca preludiu sau material documentar filmul lui Leslie Woodhead ‘How the Beatles Rocked the Kremlin’. De la planurile pentru un asemenea film de non-ficțiune a plecat și Alexandru Belc, dar în cadrul procesului de documentare a decis să schimbe direcția și să realizeze un film de ficțiune, debutul său de altfel în acest gen. Generația adolescenților români de la începutul anilor ’70 a avut șansa să poată asculta emisiunile DJ-ului Cornel Chiriac, care transmitea de la Munchen muzică pop și povestea despre o lume liberă, în care tinerii aveau acces ce fel de muzică, literatură, artă, cultură doresc și puteau discuta și chiar călători liber oriunde. Pentru generația Metronom aceste emisiuni erau lecții de muzică și de libertate. Fac și eu parte din această generație. Voi încerca să scriu obiectiv despre ‘Metronom’, dar nu promit că voi reuși.
Acțiunea filmului se petrece la București în toamna anului 1972, în luna octombrie. România juca în finala Cupei Davis contra SUA și frânturi din meciurile de tenis se vor vedea pe televizor la petrecerea care stă în centrul intrigii. Participanții sunt elevi din clasa a 12-a care profită de absența părinților unei fete pentru a se aduna, a discuta, a fuma (tutun) și a bea, dar mai ales a dansa și a asculta muzica pe care o iubesc: pop românesc tolerat de cenzură și emisiunile Metronom ale lui Cornel Chiriac. Tinerii redactează o scrisoare către Europa Libera în care se plâng de ideologia care îi oprimă și își exprimă preferințele muzicale. Pe acest fundal se petrece povestea de dragoste dintre Ana (eroina principală a filmului) și Sorin. Ana știe că Sorin va pleca curând în străinătate și nu se va întoarce. Vrea să se convingă de dragostea acestuia și să o pecetluiască cu prima ei experiență sexuală. Sorin are o comportare ciudată și părăsește brusc fata și petrecerea. Câteva ore mai tărziu Securitatea invadează apartamentul, îi arestează pe tinerii pe care îi găsește acolo și îi duce la anchetă. A asculta muzică occidentală nu era interzis de lege, dar a trimite o scrisoare unui post de radio străin era o infracțiune în România comunistă, infracțiune pedepsită cu închisoare, cu interdicția de drepturi, cu imposibilitatea de a învăța într-o facultate. Cu violență, cu amenințări și cu șantaj, securiștii încearcă să-i determine pe tineri să se denunțe unii pe ceilalți și să semneze declarații prin care se angajează să devină informatori ai Securității. Ana, cea care venise la petrecere pentru a-l întâlni pe Sorin, găsește în ea resursele de a rezista. Anchetatorul îi povestește că Sorin fusese cel care îi turnase pe toți. Poate că așa își cumpărase pașaportul spre libertate? Minciună sau presiune psihologică? Eliberată după o noapte de coșmar, Ana va încercă să-l regăsească pe Sorin și să se lămurească despre adevăr.
Alexandru Belc s-a născut la opt ani după 1972. A avut șansa să trăiască din comunism doar vreo nouă ani, deci nu se poate spune că multe din cele pe care acest film le transmite sunt rezultatul unei experiențe personale directe. Și totuși reconstituirea epocii este foarte exactă – străzile; apartamentele bucureștene cu spații limitate, pline de mobile grele și de cărți; magnetofoanele și pick-upurile folosite la petreceri; îmbrăcămintea, inclusiv hidoasele uniforme școlare cu opresantele numere matricole. Reconstituirea psihologiei personajelor este însă cea care m-a impresionat cel mai mult. Cred că Alexandru Belc a reușit să construiască prin Ana un personaj memorabil, ajutat desigur de interpretarea deosebită a actriței Mara Bugarin. Cred că a făcut foarte bine uitându-se și la generația sa și a tinerilor de aceeași vârstă de astăzi. Atunci ca și acum, tinerii doreau libertate, să asculte muzica pe care o doresc, să descopere lumea din jur, să se explore pe ei înșiși, să iubească. Ana din film are și inocența tinerei care știe că are dreptul la libertate în pofida minciunilor care o înconjoară, și demnitatea de a rezista șantajului, și curajul de a-și trai relația romantică în pofida trădării. Personajul lui Sorin este mai puțin aprofundat și este păcat, căci el reprezintă cealaltă fațetă a tineretului de atunci. Apare în film și Vlad Ivanov, actor întotdeauna impresionant, și singurul reproș pe care l-aș putea aduce este că repetă aici un gen de roluri pe care l-a mai intepretat de multe ori. ‘Metronom’ mi-a plăcut, deoarece spune multe lucruri adevărate despre generația mea și vremuri pe care unii le idealizează, alții le demonizează, și care au fost mult mai complexe decât o extremă sau alta. Finalul este formidabil. Tinerii elevi au dat bacalaureatul și par, aparent, readuși la ‘normă’. Este de fapt este un final deschis și chiar un fals final. Au mai fost chemați la Securitate? Au acceptat unii dintre ei să devină colaboratori ai Securității? Cert este că tot ei vor fi în strada 17 ani mai târziu și se vor afla printre cei care vor dărâma sistemul. Cornel Chiriac și Metronomul său au învins în final.
Disponibil pe Netflix.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://prahovalibera.ro/2022/11/08/alex-conovaru-din-culisele-filmului-metronom-actorii-tineri-au-inteles-ce-inseamna-comunismul-dar-cu-greu/)
