Human Desire (1954) – Dorință umană
Regia: Fritz Lang
Distribuția: Glenn Ford, Gloria Grahame, Broderick Crawford
‘Human Desire’, realizat în 1954 este una din cele câteva adaptări pentru ecran ale romanului ‘La Bête humaine’ al lui Émile Zola și unul dintre cele vreo 15 filme realizate de Fritz Lang intre anii 1950 și 1960, în faza finală, americană, a carierei sale de regizor. Cealaltă adaptare celebră este cea din 1938 care îi aparține lui Jean Renoir și care-l avea ca interpret principal pe Jean Gabin. Interesant este că ambele versiuni sunt destul de depărtate de romanul lui Émile Zola. Fritz Lang și scenaristul Alfred Hayes au ales să americanizeze povestea și să o filmeze în stilul ‘film noir’. Și totuși, paradoxal, cartea lui Émile Zola este mult mai bogată în scene extreme, în răsturnări de situații și în suspense decât cele două filme clasice realizate după ea. Cinematografiile franceză din 1938 și americană din 1954 nu își putea permite să aducă pe ecrane ceea ce Zola scrisese și publicase în 1890. Poate că a venit vremea unei noi ecranizări? Într-o lume ideală, acesta ar fi fost material pentru Stanley Kubrick, dar colaborarea nu mai este posibilă. Până atunci însă, și acest film al lui Lang din 1954 oferă suficiente motive pentru a fi văzut sau revăzut.
Principala îndepărtare de la linia principală de acțiune și personaje este felul în care este văzut personajul numit în romanul original Jacques Lantier. Doar profesia – mecanic de locomotivă – este aceeași ca în carte. In ‘Human Desire’ el se numește Jeff Warren și s-a întors din armată (Japonia sau poate chiar războiul din Coreea), aparent fără traume prea adânci, bucuros să-și reia viața acolo unde fusese întreruptă cu trei ani înainte. Colegul său de lucru pe locomotivă are o fiică și aceasta ar putea fi (și este și doritoare) o bună partidă pentru el. În același depou al unei mari companii de căi ferate lucrează și Carl Buckley, un funcționar problematic și bețiv, care mai este și violent în căsnicia cu mult mai tânăra sa soție Vicki. Jeff cade sub mrejele lui Vicki, și aceștia încep o legătură fară speranță, complicată de faptul că cei doi soți sunt implicați într-o crimă care se petrecuse pe tren. Manipulativa Vicki va încerca să-l determine pe Jeff să-l ucidă pe Carl pentru a scăpa de el și a fugi împreună. Dilema este acum a fostului soldat.
Schimbarea de titlu este și semnificativă și potrivită felului în care acest scenariu rescrie intriga romanului lui Zola. Jeff nu este o ‘bestie umana’ ci un bărbat normativ, poate chiar puțin prea cuminte până la a fi plictisitor, al cărui principală motivație de a intra în legătură cu Vicki este legată de dorință carnală pentru tânără și frumoasa femeie. Glenn Ford este perfect în rol așa cum l-a văzut Fritz Lang, dar Émile Zola nu l-ar fi recunoscut. Vicki, în schimb, își găsește o o excelentă interpretă în Gloria Grahame, o actriță atrăgătoare și expresivă, cu un aer de inocență perversă, pe care mărturisesc că nu o cunoșteam. Foarte potrivit este și Broderick Crawford în rolul soțului înșelat și criminal, un rol care se adaugă bogatei galerii de ‘bad guys’ din filmele lui Fritz Lang. Realizarea cinematografică este impecabilă, cu numeroase scene filmate din și în trenuri (directorul imaginii Burnett Guffey) și cu o muzică dramatică (creată de Daniele Amfitheatrof) amplificând partea vizuală. Din punct de vedere tehnic Fritz Lang ajunsese la deplină maturitate și stăpânea toate secretele meseriei. Versiunea sa ‘film noir’ a romanului lui Zola este interesantă și poate să fie vizionata și astăzi, la aproape șapte decenii de la realizarea filmului. Chiar și scăderile filmului merită o discuție.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
