Once Upon a Time in Anatolia – Bir zamanlar Anadolu’da (2011)
Regia: Nuri Bilge Ceylan
Distribuția: Muhammet Uzuner şi Yilmaz Erdogan
Marele premiu la Cannes. Poziţia 54 din lista sec. 21.
Văzându-l, am fost uimit de cât a putut progresa arta filmului în ultima vreme. Ăsta, cel puţin, mi s-a părut remarcabil.
Ce se întâmplă? Nu mare lucru: într-un orăşel din Anatolia are loc o crimă. Făptaşul e prins şi recunoaşte. Autorităţile pun la cale un raid pentru a desoperi locul în care a fost îngropat cadavrul. Însă criminalul fusese beat şi nu-şi prea mai aduce aminte, şi-i plimbă pe toţi o noapte întreagă din fântână în fântână, din copac rotund în copac rotund, din deal în vale şi iar în deal. Dimineaţa, în sfârşit, găseşte locul. Cadavrul e dus la morgă, i se face autopsia şi se întocmeşte un raport. Asta-i tot. Chiar ei spun că astfel de lucruri se petrec frecvent pe-acolo şi nu mai impresionează pe nimeni. Oricum, nu pe oamenii legii. Iar mortul fusese de fapt un ticălos, care şi-a meritat soarta.
O altă dramă, mai complicată, a avut loc în afara filmului. Obosiţi şi plictisiţi, procurorul şi doctorul stau de vorbă în noapte. Procurorul povesteşte un caz ciudat din cariera lui, cu o femeie care şi-a anunţat moartea şi chiar a murit la data anunţată. Caz închis. Doctorul îi spune că astfel de lucruri nu există în medicină, că moartea trebuie să fi avut o cauză. Nu mori că vrei să mori, pur şi simplu, aşa că presupune o sinucidere. Din şocul procurorului deducem că ar fi fost vorba chiar de soţia lui (confirmat ulterior). Dar de ce s-ar sinucide o femeie tânără şi extraordinar de frumoasă, care tocmai născuse? Ca să-l pedepsească pentru că o înşelase. Dar m-a iertat! Fusesem beat şi faptul nu însemnase nimic. Aşa crezi dumneata, că te-a iertat etc. etc.
Nu trebuie să fiu criticat pentru că am povestit filmul, fiindcă de fapt n-am spus nimic important. E ca şi când ai revedea unul care ţi-a plăcut şi atunci, eliberat de presiunea story-ului, ai timp să savurezi regia perfectă, jocul impecabil al actorilor, dozarea miraculoasă a tensiunii. Toate astea la un loc dau filmului o mare autenticitate. Plus câteva scene antologice, dintre care pe cea cu Cemile o voi păstra multă vreme în minte. Dar pe astea vă las să le gustaţi singuri.
Zero Dark Thirty (2012)
Regia: Kathryn Bigelow
Distribuția: Jessica Chastain în rolul Maya
Poziţia 57 în clasamentul secolului.
Un film despre căutarea, găsirea şi uciderea lui Osama bin Laden, petrecută cu doar un an mai înainte. Nu ştii dacă e documentar sau film de acţiune bazat pe un caz real. În orice caz, ceea ce s-a scris despre eveniment la vremea lui, apare şi aici. Ceva în genul filmului care s-a făcut despre eliberarea de către un comando israelian a ostaticilor de pe aeroportul Entebbe din Uganda.
De ce l-am reţinut şi de ce scriu despre el? (au fost câteva filme despre care, după ce le-am văzut, n-am ştiut ce să scriu). Pentru atmosferă, cred. Americanii, peste tot, în Afganistan, Pakistan, Kuweit, Arabia Saudită, fie ei diplomaţi, agenţi CIA sau militari, nu-i urau pe musulmani, ci doar pe Al Qaedişti. Erau destui musulmani în CIA, ba chiar un şef mare umbla cu covoraşul de rugăciune după el.
Asistăm la şedinţe de tortură şi de persuasiune, la cumpărare de informaţii contra una bucată Lamborghini galben. Pe scurt, lumea aceea îmi apărea mult mai apropiată de ceea ce îmi închipui eu că ar fi realitatea decât spre exemplu, în The Sniper. Care este un film de propagandă.
