Filme Filme americane

Emoții înghețate: The Sweet Hereafter (1997)

The Sweet Hereafter (1997)
Regia: Atom Egoyan
Distribuția: Ian Holm, Sarah Polley, Caerthan Banks

Filmele lui Atom Egoyan, un regizor pe care-l apreciez mult, nu sunt ușor de vizionat. El face parte din acea categorie de cineaști care alege și de multe ori scrie el însuși scenarii sofisticate, care pun la încercare atenția spectatorilor și îi obligă să se implice pentru a putea urmări și înțelege ceea ce se petrece pe ecran. În momentul în care i-a prins în capcană, impactul emoțional este amplificat, căci subiectele pe care le tratează nu sunt niciodată lejere. Este cazul filmului sau din 1997 ‘The Sweet Hereafter’, o adaptare (scrisa de Egoyan) a unui roman al lui Russell Banks care descrie o poveste tragică dintr-o mică așezare nord-americană. (Filmul este canadian, dar folosirea unităților imperiale de măsurare a vitezei sugerează că acțiunea se petrece în SUA). Narațiunea avansează în trei planuri temporale intercalate. Structura sofisticată ar putea atenua emoția, dar aceasta nu se întâmplă în filmele lui Egoyan, dimpotrivă. Aceasta face parte din arta sa.

O comunitate nu prea mare este lovită de o imensă tragedie. Autobuzul galben care îi duce pe copiii din regiune la școală derapează pe un drum înghețat, în miezul iernii, și cade pe gheața unui lac care cedează sub greutate și înghite vehiculul. 14 copii mor. Câțiva se salvează, însă rămân cu traume fizice și psihologice dintre acelea care probabil că nu se vor șterge vreodată. Printre supraviețuitori se află și Dolores Driscoll, șoferița autobuzului, o femeie îndrăgită de toți și care își iubea pasagerii copii. Femeia susține că a condus legal, așa cum o făcuse de sute de ori până atunci pe același drum. La prima vedere este vorba despre o lovitură a destinului, un imens ghinion. Mitchell Stevens, un avocat specializat în despăgubiri în asemenea cazuri de accidente, vine în regiune și încearcă să-i convingă pe părinții victimelor să intenteze un proces colectiv pentru a obține despăgubiri de la societatea de transport sau de la fabricanții autobuzului. Ancheta lui răscolește atmosfera deja tragică din comunitate, reînvie sau creează tensiuni între părinții îndoliați. Nici Stevens nu este imun la durerea de părinte, propria sa fiică fiind victima unui destin diferit dar în aceeași măsură tragic.

Mi-a plăcut felul în care cele trei fire narative (cel care relatează evenimentele din trecutul care precede accidentul, interviurile și ancheta imediat după evenimentul tragic, rememorarea întregii intrigi și completarea dramei personale a lui Stevens cu doi ani după aceea) alternează și se combină, permițând spectatorilor să cunoască personajele și dramele fiecăruia dintre ei. Fie că este vorba despre cupluri care și-au pierdut copiii sau care se confruntă cu rezultatele tragice ale accidentului pentru supraviețuitori sau despre tați copleșiți de durere sau luptându-se cu pierderea mai lenta dar nu mai puțin definitivă a copiilor, în fiecare dintre cazuri este pusă în evidență durerea dar și chestionată responsabilitatea. Lecția este indirectă și lipsită de retorică. Sentimentele și solidaritatea exprimate prin gesturi simple contează mai mult decât orice despăgubiri materiale.

Trei dintre interpretările actoricești mi s-au părut remarcabile într-un film în care toată distribuția este bine aleasă și excelent îndrumată. Ian Holm, actor cunoscut din roluri secundare în multe filme, joacă aici rolul principal al avocatului care aduce cu el nu doar trusa de scule a meseriei ci și propria sa tragedie de tată, care poate că îl vă ajuta să înțeleagă mai bine și să rezoneze cu durerea celor pe care îi reprezintă. Sarah Polley, actriță cu o filmografie bogată și cineastă cu multiple talente, care în 2023 a primit un Oscar pentru scenariu, joacă aici rolul unei fete care supraviețuiește accidentului dar rămâne cu traume greu de șters. În fine, Gabrielle Rose este șoferiță a carei viață este distrusa de pierderea vieților copiilor aflați în grija ei, chiar daca responsabilitatea directă nu există sau nu poate fi dovedită. Atom Etoyan a creat în mod credibil și expresiv în ‘The Sweet Hereafter’ o lume lovită de tragedie, populată de eroi care se confruntă cu durerea și cu responsabilitățile și a căror lupta pentru supraviețuire morală are un final incert.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Prin blogosfera literara (16 – 22 mai 2011)

Dan Romascanu

Eliberarea femeilor: Statele unite ale iubirii (2016)

Dan Romascanu

Lichidatorii. România în 1947, de Dinu C. Giurescu

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult