Elegy (2008)
Regia: Isabel Coixet
Actori: Penelope Cruz, Ben Kingsley, Dennis Hopper
Un film despre puterea dragostei, indiferent de varsta celor indragostiti si de greutatile prin care trec. Putin intortocheat, cu multe momente de liniste, cand personajele stau, se gandesc, reflecteaza la ceea ce se intampla si il determina pe spectator sa ia aceeasi atitudine, sa se puna in pielea lor. Cu doi actori foarte buni, Ben Kingsley facand un rol in nota lui obisnuita, iar Penelope Cruz mai simpla ca niciodata si la fel de fascinanta.
Profesorul Kepesh are un principiu: desi are stundente superbe si atragatoare, iar el nu are decat o legatura pasagera bazata mai mult pe sex, nu se intalneste cu acestea decat dupa absolvire. La fel se intampla si cu Consuela (Penelope Cruz), pe care a admirat-o de ceva timp, dar pana la cheful de dupa absolvire nu s-a apropiat de ea.
Si, in acel moment, apare o relatie pe care nu stie cum sa o defineasca. In primul rand, diferenta de varsta dintre cei doi este un enorm obstacol. Cei treizeci de ani dintre ei il determina sa isi ascunda sentimentele pentru ca nu stie ce ii va rezerva ziua de maine. Ea poate gasi in orice clipa un altul mai tanar si mai bogat. Totusi, ea devine o obsesie, dublata si de un inceput de gelozie. O cauta atunci cand pleaca singura in cluburi, devine chiar imatur, in ciuda pozitiei in societate pe care o ocupa sau a varstei lui.
Refuza intalnirile oficiale, iar ruptura dintre ei apare cand ea il invita la o masa traditionala in mijlocul familiei, la care refuza sa apara. Desi sufera in continuare dupa ea, nu o cauta, nu se cauta. Dupa doi ani, ea reapare in viata lui, aflata intr-o situatie de viata si moarte.
Filmul este intens psihologic, foarte sensibil si este de urmarit, realizat dupa romanul „The dying animal” a lui Pulitzer Philip Roth (pe care personal nu am citit-o, desi este pe lista de asteptare, cred ca e mult mai interesanta decat filmul). Lasa totusi o aparenta de tristete rece, o dragoste implinita, dar in tristete mai mult decat in fericire. Nu degeaba a fost intitulat „Elegie” care, conform definitiei, este „o specie a genului liric, în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristeţe, de jale.”
