Easy Rider (1969)
Regia: Dennis Hopper
Distributia: Peter Fonda, Dennis Hopper, Jack Nicholson
Pregatindu-ma sa citesc biografia lui Jack Nicholson, aparuta anul trecut la Editura Publica, am decis sa imi fac timp de cateva dintre cele mai emblematice roluri ale sale, filme vazute acum mult timp sau pe care le vad acum in premiera. In aceasta din urma categorie, primul loc este al filmului Easy Rider, poate primul mare succes al lui Nicholson (a primit prima sa nominalizare la Premiul Oscar, pentru cel mai bun actor in rol secundar) si considerat, in diferite topuri, drept cel mai bun film al sau, o parere destul de discutabila. Am gasit un film interesant, despre o caracteristica a societatii americane (si nu numai) care, in acele vremuri, era in continua expansiune, cea a hippiotilor si a ceea ce reprezentau ei, in special spiritul liber.
In cartea lui John Parker, se spune: „Filmul prezinta America si personalitatea sa scindata; Visul American si micimea gandirii americane, care sunt exemplificate in cele doua confruntari ale celor doi motociclisti, pe de o parte, cu hipioţii, iar pe de alta, cu fermierii americani optuzi.” Nimic mai adevarat. Doi tineri nonconformisti, Wyatt (Peter Fonda), un purtator al insemnelor americane (Harley-ul lui este o adevarata capodopera) si Billy (regizorul, scenaristul, interpretul Dennis Hopper), un hippiot pur-sange, cu plete si costum de indian american, pleaca la drum pe taramul american, cu banii de pe o tranzactie cu droguri ascunsi in rezervorul motocicletelor.
Suntem asadat in fata unui adevarat road movie, o incursiune intr-o lume pierduta, acea a anilor ’60-’70, a celor care se plimbau de-a lungul si de-a latul Americii in cautarea sensului vietii, o lume pe care este clar ca nu mai putem sa o redescoperim in modernismul zilelor de azi. Dormind sub cerul liber, descoperind tabere de adevarati filosofi care incearca sa imblanzeasca natura desertica, nonconformistii care atrag orice femeie din jur sunt repudiati de sudistii care inca urasca negrii, dar si pe orice persoana care nu se supune regulilor. Nimic neobisnuit, astfel de lucruri sunt perfect posibile si in zilele noastre, chiar si la noi.
Doar avocatul George Hanson pare ca schimba regulile. Un spirit liber, care a trait sub aripa tatalui sau, avocat plin de cuvinte intelepte, dar prins de patima bauturii, si-a dorit sa plece tot timpul din micul sau oras si din statul ale carui granite nu le-a trecut. Nu a reusit, iar intalnirea cu cei doi reprezinta sansa (sau ghinionul?) vietii lui. Mardi Gras-ul de la New Orleans era tinta pe care o avea din tinerete si nu trebuie sa rateze o calatorie spre „Nirvana”. Jack Nicholson face aici un rol superb, rolul unui avocat-filosof, caruia ii apar in cale (desi nu este timpul potrivit) toate atractiile vietii: calatoria cu motocicleta cu o casca de fotbal american, primele droguri, primele conflicte cu oamenii care nu suporta nonconformistii.
Interesant mai cu seama pentru cei pasionati de acest fenomen, trebuie sa recunoastem acest lucru, pentru ca muzica, boemia acelor timpuri, spiritul liber si accesul la forme ciudate de supravietuire, toate acestea plac doar unui anumit public peste ani, desi filmul a avut mare succes in epoca… Daca stai sa iti cristalizezi gandurile dupa acest film, incepi sa realizezi principala menire a filmului: aceea de a readuce in fata spectatorilor adevarata forma a libertatii, cea in care nimic nu iti mai sta in fata, nimic nu iti mai conditioneaza existenta, nu depinzi de nimeni si de nimic. Iti lasi orice gand in urma, urci pe motocicleta si te plimbi, aparent fara nicio tinta, pe autostrazile americane. Dormi unde apuci, te droghezi si ai parte de sex in comunitati clandestine, nu pregeti sa iti arati cunostintele de filosofie cu cei cunoscatori, dar si apropierea de lumea obisnuita atunci cand este cazul. In orice caz, adevarata libertate aceasta este, desi pare acum ciudata si neobisnuita.
Si nu uitati coloana sonora. Numai ea insasi este o splendoare.
Alte impresii pe: Amdoar18ani.ro, Cineblog.info.
5 comments