Coco (2017)
Regia: Lee Unkrich, Adrian Molina (co-regizor)
Voci: Anthony Gonzalez, Gael García Bernal, Benjamin Bratt, Alanna Ubach, Renee Victor
Coco este un puști care visează să ajungă chitarist, deși în familia lui acest lucru reprezintă un tabu. Povestea aversiunii faţă de muzică începe de la stră-străbunici pe care muzica i-a despărţit. Cu ocazia Zilei Morţilor, un miracol se petrece și Coco reușește să treacă podul de gălbenele în lumea spiritelor.
Putem crede că deznodământul e ușor de intuit doar văzând trailerul (așa cum se întâmplă din păcate de multe ori), însă vom constata cu bucurie că ultima animaţie Disney-Pixar dispune de nebănuite resurse de umor și suspans.
Scenariul nu are nicio scăpare, beneficiază de răsturnări de situaţie, replici inteligente, un ritm vioi dar și momente de o sensibilitate surprinzătoare.
„Coco” ne vorbește despre familie, importanţa comemorării celor care nu mai sunt printre noi, ascultare (sau neascultare și consecinţele ei), prietenie, trădare și multe altele. Impresionant este însă faptul că nu o face într-un mod tezist. Candoarea personajelor, farmecul lumii în care trăiesc și relaţiile dintre ele ne cuceresc de la prima și până la ultima secvenţă.
În ceea ce privește animaţia, cu toate că nu se compară cu clasicele Disney, „Coco” e desenat cu atenţie la detalii (de la decor și culori, până la lumină). Iar soundtrack-ul, timbrul vocilor ori accentul Sud American încântă urechile oricui decide să vadă cea mai recentă animaţie a celebrului studio.
Pentru că filmul se adresează copiilor, trebuie menţionat că ghidul spiritual al răposatei Mama Imelda are coarne, că lumea de dincolo e nedreaptă cu cei uitaţi, nu cu cei răi și că există o moarte și după moarte, despre care nu știm nimic.
Emoţia pe care o generează, umorul accesibil celor mici, fără să îi piardă din vedere pe cei mari (spre exemplu trimiterile la arta Fridei Kahlo) și un scenariu impecabil, fac din „Coco” o bună opţiune de relaxare și o doză oricând binevenită de bucurie.
