A Walk to Remember (2002)

Dupa cuvintele de mai sus, multe nu ar mai trebui sa spun, dar este nevoie sa va spun despre ce e vorba. Nici faptul ca filmul mi-a placut, desi pentru un cinefil de 200 de filme pe an, inceputul a fost cliseistic si dezamagitor: adolescenti, liceu, punerea la incercare a unui boboc de catre “fratii” mai mari, liceeni care acum, la varsta mea, ma dezamagesc si chiar dezgusta prin lipsa de respect, zgomot, luarea peste picior a celor care invata pe branci (caracteristici care nu se regasesc neaparat numai in film, ci chiar in viata reala).

Iubirea apare de nicaieri si in cele mai neasteptate locuri. El, baiat de cartier (vorbind in limbaj modern, dar nu departe de adevar), care priveste, impreuna cu gasca lui, de sus orice “tocilar” sau orice persoana care nu se incadreaza in tiparele modernitatii, nu pare a avea niciun viitor stralucit.

Ea, fata reverendului din Beaufort, ascunde un adevar crunt, pe care il aflam mult mai tarziu si care este idealul inocentei: invata, studiaza stelele, ofera meditatii elevilor defavorizati, scrie si joaca in piese de teatru, poarta de foarte multi ani aceleasi pulover si niste rochii…cel putin sinistre, indiferent cat de draguta este in realitate.

Intalnirea dintre ei, desi se cunosc de mult timp, deci adevarata intalnire se produce si fiecare descopera ca celalalt are suflet, el nu este baiatul rece si ignorant, poate simti si trai, ea nu este inchistata intr-o lume a invataturii si a religiei. Sinceritatea este atuu-ul filmului si al celor doi: indiferent de faptul ca ea ascunde un secret greu si nevindecabil, pe care de altfel i-l va marturisi aproape la fel de firesc ca si “te iubesc”, dragostea dintre ei este sincera si nu cunoste obstacole. Iar dorintele vietii fiecaruia se implinesc la fel ca orice alt miracol venit de niciunde. In rest, numai de bine, mie mi-a placut.

Nota: 9/10