Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI, de George Friedman

Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI, de George Friedman
Editura Litera Internaţional, Colecţia International Bestseller, 2009. Distribuit iniţial în parteneriat cu Săptămâna Financiară
Tradusă în română de Valentina Georgescu, după The Next 100 Years. A Forecast fot the Twenty-first Century (2009)

George Friedman, politolog american, este fondatorul şi directorul general al STRATFOR, agenţie privată de analiză geopolitică. El porneşte de la patru premize valabile în orice timp şi în orice ţară şi, pornind de la datele curente demografice, relaţiile internaţionale, resursele minerale şi cele militare pentru stăpânire, face nişte prognoze până în 2100. Aceste prognoze sunt cu atât mai credibile cu cât cele făcute pentru vremea apropiată au început deja să se împlinească în ultimii trei ani.

Prima premisă. O primă sursă de putere a unei ţări în lume este demografia acesteia. Dacă populaţia unei ţări este în creştere demografică şi are mai mulţi tineri, sunt şanse destul de mari că viitorul economic al acestei ţări este asigurat. Din acest punct de vedere, state care nu sunt foarte puternice în prezent, vor deveni, în viitor.

A doua premisă. Cei care stăpânesc terenul mai înalt domină şi pot învinge mai uşor orice duşman într-o bătălie sau un război. Cel care stăpâneşte oceanele, domină uscatul. Cel care stăpâneşte spaţiul din afara atmosferei domină apele şi, implicit, uscatul. Astfel, poziţia geopolitică se face răspunzătoare de puterea pe care unele ţări o au. În carte, autorul insistă asupra 4 mari puteri geopolitice ale secolului XXI: SUA, Japonia, Polonia şi Turcia. În acelaşi timp, tehnologia de spionaj se va muta tot mai mult în spaţiu, iar cursa Rusia vs. SUA pentru controlul orbitelor satelitare se va înteţi.

A treia premisă. Ţările care au resursele naturale asigurate, fie prin asasinat economic (exemple: Argentina, România), fie prin intervenţie militară (exemple: Irak, Afghanistan), domină pieţele mondiale şi asigură un stil de viaţă costisitor şi care generează tot mai multe deşeuri. Atâta timp cât SUA îşi permite, militar şi economic să importe petrol şi să exporte deşeuri, nimeni nu va da afară SUA prea urgent de unde s-au instalat. Principalul motiv pentru a invada o ţară în lumea contemporană este controlul resurselor naturale. Armata, pentru ţările în afara SUA nu este atât de mult un instrument de invazie cât un „bau-bau” pentru a speria o eventuală invazie. Iar conflictele nu se vor mai purta deschis, ci prin intermediul unor ţări-tampon – aşa cum războiul început în 2010  între Coreea de Nord şi Coreea de Sud a fost de fapt un război indirect între China şi SUA. Totodată, dezvoltarea energiilor alternative în special cele folosite prin intermediul sateliţilor spaţiali, oferă perspectiva eliminării dependenţei de hidrocarburi – deşi, spre sfârşitul secolului, prin 2080, susţine autorul.

A patra premisă. Pe de-o parte, dezvoltarea inteligenţei artificiale, cel mai probabil venind din SUA, va transforma economic, militar şi social societatea în care trăim. Pe de altă parte, cursa strategică pentru spaţiu va permite apariţia unui nou tip de război: războiul tehnologic din cyberspace. Prietenul cel mai bun al unui spion va deveni un virus pe care să-l lanseze în sistemul adversarului. Integrarea aplicaţiilor tehnologice la nivel global va revoluţiona industrial, informaţional şi psihologic planeta.

În urmă cu 100 de ani, harta geopolitică a lumii arăta foarte diferit. Atunci părea de neconceput că vor exista peste 200 de state independente, după două războaie mondiale în doar trei decenii. Poate părea, spre exemplu, la fel de neconceput acum că în 2090, Mexicul ar putea să provoace SUA la un război pe care să-l şi câştige.

George Friedman contruieşte o lucrare admirabilă de anticipaţie geopolitică. El nu se bazează pe concepţia utopică: „dacă lucrurile s-au întâmplat de multă vreme într-un fel, e probabil să rămână la fel în continuare”. În schimb, el extrage din istorie principiile de dezvoltare a unei naţiuni într-un context internaţional şi le extrapolează pentru aproape un secol.

Desigur, „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI” nu se citeşte ca un horoscop sau ca o poveste. Este o analiză riguroasă (chiar dacă nu poate fi numită ştiinţifică) care educă mintea cititorului să gândească logic şi luând în considerare mai mulţi factori care coexistă şi sunt interdependenţi. Dacă vi se pare că este o glumă, gândiţi-vă încă o dată! Iată ce scrie George Friedman despre România, prevăzând parcă destrămarea ei: „o naţiune separată prin geografie” (STRATFOR, 2010).

Eu nu cred că lucrurile se vor întâmpla chiar aşa cum scrie în carte. Un „mic schimb” de bombe nucleare poate foarte uşor să „radă” de pe suprafaţa Pământului nişte state destul de importante în ecuaţiile geopolitice pe care Friedman le face. Dar, în linii mari, concluziile pe care le trage sunt construite pe argumente care mie mi s-au părut suficient de logice. Vă invit şi pe voi să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să le judecaţi prin filtrul gândirii voastre, urmărind argumentaţia. Cine ştie, poate veţi descoperi viitorul produs care va revoluţiona lumea :).