„Fragil și aproape absurd”, de Teodora Vasilescu
Editura Tracus Arte, București, 2021
Fragilități, da. Absurdități, mai puțin, în acest volum foarte sensibil și care ne dezvăluie un poet ce caută să se distanțeze de ceea ce i s-a întâmplat, de ceea ce scrie, cu un curaj aproape neverosimil, lăsând aparența unei nepăsări, unei depărtări, unei inimi reci și lipsite de suflet. Dar e atâta sensibilitate aici încât orice depărtare conține apropierea de cel iubit, orice distanțare cuprinde toate sentimentele pe care le avem undeva înăuntrul nostru. Așadar, o poezie plină de sensuri, pe care le putem afla dacă citim cu atenție fiecare vers.
Ca de obicei, las aici trei dintre poeziile mele preferate din acest volum pe care vi-l recomand cu căldură (chiar dacă, știți cu toții, nu-s un cunoscător al poeziei românești contemporane):
dragostea asta care nu știe
să numere bine
adormi lângă mine îmi arăți cum se face podul de sus
îmi explici ce înseamnă să fii un om simplu
și la locul lui
ne uităm la copii cu picioare lungi
și suflete electrice
ne imaginăm că suntem curajoși
îți bag mâna pe sub tricou
inima ta singură bate cel mai tare
alunecăm pe tobogan îți simt corpul imun
la orice contact cu realitatea
te mângâi și îți vorbesc din nou
despre părinții mei
care m-au abandonat la naștere
tu îmi spui despre cum o să mă abandonezi cândva
dar nu acum
ne luăm de mână și ne întoarcem oasele invers
durerea asta o să doară cândva
dar nu acum
sunt o fată cuminte
păstrez cu grijă tot ce mi se dă
în cutii bune și rezistente în corp în amintiri în boli imaginare
să nu le distrugă nici măcar
inundațiile sau
terapia
dragostea
sau
iertarea
nu am nimic, mama. sunt bine
m-am trezit la două dimineața m-am gândit la ce se
gândesc oamenii când nu pot să doarmă: albine
despărțiri și viitor
când eram mică
m-am împrietenit cu un băiat mihai era cel mai
frumos copil de pe stradă
mi-am zis: nu contează că mâine mihai pleacă azi o să
ne jucăm de-a v-ați ascunselea și n-o să-l mai găsească
nimeni
