”Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui”, de Cristian Teodorescu
Editura Cartea Românească, București, 2015
Nu aflam niciodata cum il cheama in realitate pe ‘Ciine’ (pastrez ortografia autorului), personajul principal al romanului lui Cristian Teodorescu, ‘Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui’, aparut in 2015 la Editura Cartea Romaneasca. Are, desigur, un nume, la fel ca oricare dintre noi. Seamana cu multi, foarte multi dintre cei pe care evenimentele din 1989 i-au surprins in maturitate, care au trait tranzitia, care au incercat sa faca ceva, sa traiasca altfel, sa se orienteze intr-o lume care se indrepta si ea intr-o directie neclara. ‘Ciinele’ – in opinia mea unul dintre cele mai remarcabile si mai bine conturate personaje ale prozei romanesti de dupa 1990 – este pentru multi dintre noi o oglinda a dezorientarii noastre intr-un univers romanesc care arata cu totul altfel decat l-am visat si sperat la sfarsitul lui decembrie 1989.
Precum multi altii nascuti si educati in perioada comunista, Ciinele a dobandit o meserie – specialist in alimentatie – si a lucrat intr-un institut de cercetari in care a fost obligat sa contribuie la punerea in practica a unuia dintre fantasmagoricele programe ceausiste – in cazul lui, cel al ‘alimentatiei stiintifice’, termen care ascundea improvizatiile alimentatiei in perioada de crunta penurie in care Romania platea datoria externa la indicatiile Conducatorului. Evenimentele din decembrie 1989 il surprind in pozitia de simpatizant nu prea activ al rasturnarii politice, destul de implicat insa pentru a petrece noaptea dintre 21 si 22 decembrie la Jilava, destul de cinstit pentru a nu-si revendica precum multi altii merite sau certificate de ‘revolutionar’. Nu-i lipseste nici priceperea si nici initiativa si curajul de a parasi postul ‘caldut’ din institut si a incepe o revista pentru gospodinele iesite din noaptea penuriilor alimentatiei comuniste. O veche carte de bucate si carnetele de notite in care adunase sarguincios retete culese in calatoriile de ‘schimburi de experienta’ in strainatate constituie sursa initiala de inspiratie.
Oferta nimereste precis cererea. In scurta vreme, mica brosura se transforma in revista ilustrata si Ciinele devine Gastronomul, vedeta de medie tiparita, dar si ‘steaua’ unui show televizat avand ca nucleu retetele culinare (multe recuperate din vremurile dinaintea dominatiei comuniste), tematica extinsa la ‘stilul de viata’ al populatiei si in special a femeilor unei tari iesite din cenusiu si cenzura, cautand sa se regaseasca in dorinta de a trai mai bine, mai confortabil, mai normal.
‘Dupa sedinta i-a explicat redactorei-sefe, careia ii facuse pe plac si trecuse la feminin in caseta tehnica functiile ocupate de femei la revista, ca Supergastronomul se adresa voaierismului cititorilor sai. Ii ajuta sa viseze frumos si sa-si inchipuie ca ar putea trai mai bine. Cind in capul unei femei plantezi asemenea vise, o faci sa-si doreasca mai mult.’ (pag. 88)
Ascensunea sociala meteorica a Ciinelui nu este posibila in Romania tranzitiei fara bani si relatii si mesajul cartii este ca sursa aproape exclusiva pentru a accesa aceste resurse erau in anii 90 continuatorii fostei Securitati, reprezentati de grupul malefic al sustinatorilor si finantatorilor cu nume de apostoli, care continua sa controleze economic si spiritual viata in noua-veche Romanie.
‘Fusese, de fapt, ideea lui Dumitru, care voia sa faca din revista si din emisiunea lui de televizor un fel de manual de intrebuintare pentru spioni, dar si pentru lumea noua din tara. O lume care trebuie educata in spiritul adevaratelor valori, printre care se afla si patriotismul. Iar adevaratul patriotism nu putea fi instalat decit de unul cum era Ciinele, care trecuse de partea revolutiei dupa ce fusese unul dintre cei care se ocupasera de alimentatia stiintifica a poporului, incercind sa limiteze imbecilitatile indicatiilor de partid, dar si inventind alimente oribile, la adapostul experimentelor de la institut.’ (pag. 277-278)
Sunt prezente in carte, cu masti aproape complet transparente, personaje politice reale si transparenta merge pana la o afirmare aproape explicita a inclinatiilor politice ale autorului si a opiniei sale despre guvernele si guvernatorii anilor 90. Deputati si presedinti, baroni si magnati manipuland mai mult sau mai putin din umbra, afaceristi si mici profitori, toti acestia isi iau locul intr-o galerie schitata cu o mana scriitoriceasca exacta si lipsita de menajamente.
Imaginea Romaniei de tranzitie este departe de a fi monocolora si Cristian Teodorescu are meritul de a aduce in paginile cartii sale nu numai un mozaic de personaje credibile, ci si o lume cu multe culori, gusturi, mirosuri – care incearca o recuperare a manierelor si stilului de viata intrerupte de paranteza istorica a guvernarii comuniste. De la batrana doamna Surugiu, Ciinele va invata bunele maniere pierdute, talentul de a se orienta si a comunica intr-o societate diferentiata social si, in timp, lectii de viata care raman chiar si dupa disparitia personajului. Remarcabile sunt descrierile olfactive (numele-porecla al personajului datorandu-se si exacerbarii simtului mirosului in momente cheie) si mai ales cele ale felurilor de mancare. Prin intermediul personajului sau, scriitorul ne poarta in cofetarii, restaurante cunoscute sau carciumi anonime, in bucatariile acestora, ajungand chiar si in bucataria palatului prezidential de la Cotroceni. Literaturii gastronomice traditionale romanesti i se adauga cateva pagini poate neasteptate, dar pline de savoare.
‘Ciinelui nu ii era foame, dar era curios sa vada unde-si lua Alina micul dejun in zilele cind nu se ducea la redactie. Se duse spre capatul strazii si stiu incotro se indrepta, dupa miros, inainte de a descoperi circiuma mititica, de la parterul blocului de la intersectie. Simtise de la distanta mirosul de ciorba de burta si pe cel de tuslama, care nu-l prea interesau, dar ce-l facu sa continue explorarea fu aroma de ceai cu rom care-i aducea aminte de copilaria lui, cu marmelada si cu piinea neagra de la Casa de copii. Intra in restaurant – care nu i se paru decit o circiuma curatica… Chelnerita scunda, plinuta, trecuta de 40 de ani veni sa-l intrebe: „Cu ce va servim?”. Nu paru sa-l recunoasca. Ii ceru incintat, de parca ar fi dat timpul inapoi, un ceai rusesc cu citeva picaturi de rom, piine neagra, unt si marmelada, o omleta cu cartofi prajiti, din doua oua – daca se putea, cu putin marar -, si o salata de rosii, fara vinegreta. Minca incet, sorbind din ceai dupa fiecare muscatura din cele doua tartine cu unt si marmelada pe care le pregati el insusi, cu cite un strat aproape invizibil de unt si cu felii de marmelada mai subtiri ca batul de chibrit.’ (pag. 193-194)
‘Cind iesi din curtea palatului, in loc sa se duca la redactie, se opri mai intii la cofetariile pe care le stia, sa intrebe de baclavale, sarailii, serbet, halva si rahat, dar si de cataifuri si de-ale socolatei, cu torturi cu si fara bezea, cu joffre si cu mascote, si de strudele, de clatite de toate soiurile, si de placinta cu brinza presarata cu zahar si de placinta cu dovleac, cu stafide si scortisoara, sau fara ele. Gusta, se scarpina in cap, iar gusta si nota in carnetel cu ce impresii plecase.‘ (pag. 199)
Vom recunoaste si elemente de comportament tipice in viata sentimentala a eroului. Ciinele este departe de a fi indiferent la farmecele femeilor din jur, dar infidelitatile sale sunt mai mult de conjunctura sau cel putin asa incearca sa se convinga pe sine insusi. Barbatul cunoaste si intra in relatii cu femei mai tinere decat el (secretara Alina) sau mult mai coapte (doamna Surugiu), sau cu parlamentara Nana pe care o doreste ca simbol de ascensiune sociala sau poate dintr-o lupta de putere transportata pe alte planuri. Cand problemele create de criza economica si relatiile mâloase cu mediul securisto-mafiot se aduna pe capul personajului, apare si criza conjugala, sotia sa, Mari, intinzandu-i o mica cursa si hotarind sa nu ii mai suporte infidelitatile. Pana la urma insa, totul aduce mai mult cu o banala si universala criza a varstei de 40+, relatia familiala parand a fi unul dintre putinele repere de stabilitate si de continuitate intr-o lume incerta.
Mi-a placut mult cartea precedenta a lui Cristian Teodorescu, ‘Medgidia, orasul de apoi‘, despre care am scris acum cativa ani. Acolo, pe langa calitatea scrierii, era frapanta si originalitatea constructiei, cartea fiind compusa dintr-o culegere de povestiri, episoade, portrete care creau o lume din cateva decenii ale istoriei Romaniei din prima jumatate a secolului trecut, intr-un alt moment al unui alt fel de tranzitie. ‘Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui’ are o structura narativa mai clasica, insa reuseste, cu aceeasi acuitate a observatiei si talent in a da viata personajelor, sa capteze si sa mentina atentia cititorilor. Elementele de roman social si sentimental, satira politica si intriga detectivistică, asortate cu miresmele si gusturile descrierilor culinare, constituie o combinatie castigatoare. Nu stiu daca titlul compozit indica intentia de a deschide un ciclu in jurul Soselei Virtutii, dar voi cauta si viitoarele carti ale lui Cristian Teodorescu, fie ca ele vor apartine sau nu aceluiasi fir epic.
