”Intimitate și alte povestiri”, de Hanif Kureishi
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2018
Traducere din engleză de Elena Ciocoiu
”Este seara cea mai tristă, pentru că plec și nu mă mai întorc. Mâine-dimineață, după ce femeia cu care trăiesc de șase ani se va duce la muncă pe bicicletă și copiii noștri vor fi lăsați în pace să bată mingea, voi pune câteva lucruri într-o valiză, mă voi strecura afară din casă, sperând că nimeni n-o să mă vadă, și voi lua metroul până la Victor. Acolo voi dormi o vreme pe podea în cămăruța de lângă bucătărie. În fiecare dimineață, voi ridica salteaua subțire și o voi pune în debara. Va trebui să îndes plapuma veche într-o ladă. Voi reașeza pernele pe canapea.” (pag. 7)
În ”Intimitate”, romanul de aproximativ 100 de pagini ce deschide volumul lui Hanif Kureishi, imaginea centrală este cea de mai sus: este ultima seară din viața unui cuplu, este noaptea care se va termina cu dimineața ce va despărți definitiv pe soț de soția lui. Nu este un cuplu vechi, după cum observăm, dar este o căsnicie ce părea solidă și fericită, în care există deja doi copii mici, dar în care Jay se simte frustrat și înșelat (la propriu și la figurat) și în care toate speranțele s-au năruit.
Am citit de-a lungul timpului ceva cărți despre astfel de evenimente, am văzut filme și am citit articole în mass-media. Aproape niciodată bărbatul nu a fost văzut ca victimă pentru că, să recunoaștem, a fost privit mai mereu ca cel care înșela, cel care rănea, cel care distrugea căsnicia sau relația. Este meritul lui Hanif Kureishi pentru că a reușit să treacă peste prejudecăți și să ne dovedească faptul că și bărbatul poate fi om ( 😀 ), că poate avea neliniști, supărări, că bărbatul nu este mereu cauza unei despărțiri și poate suferi la fel de mult ca și femeile aflate de partea cealaltă a mesei sau a patului.
”E puțină plăcere în căsătorie; e nevoie de multă răbdare, ca pentru o slujbă pe care o urăști. Nu poți nici să renunți la ea, nici să te bucuri de ea.” (pag. 42)
”Intimitate” tratează cel mai puternic această temă, pentru că fiecare episod al acelei ultime nopți înseamnă în același timp un flash-back spre momentele din trecut ale cuplului sau chiar înaintea acestuia, cu fericirile și supărările inerente, cu greșelile de ambele părți. Este, în același timp, un discurs psihologic retrospectiv corect, pentru că nu poți mereu să mărturisești sincer tot adevărul, dar și o formă de lașitate, de vreme ce el se gândește să părăsească familia pe furiș, în miezul nopții, lăsându-și soția și copiii pradă neliniștii și întrebărilor.
Dacă ”Licărire” și ”Spleen” sunt texte pasabile, nu același lucru se poate spune despre ”Străini când ne întâlnim”, o povestire mult mai proaspătă și care are și accente de comedie, dar și de dramă. Imaginați-vă un cuplu de amanți, care plănuiesc de mai mult timp o călătorie doar pentru ei doi, prima călătorie în care vor dormi împreună o perioadă mai lungă de timp, departe de soțul ei. Numai că, în dimineața plecării, la tren, el o descoperă însoțită de soț, care alege să o însoțească. Povestirea se deschide chiar cu scena în care el, amantul, ascultă ceea ce vorbesc soții, în camera alăturată de hotel.
Vacanța de vară se transformă într-un joc al apropierilor și depărtărilor, în clipe furate și purtări reci, într-un joc al seducției, până la urmă, purtat prin priviri furișe și furișări în camera celuilalt de hotel. Între ei, soțul, om de lume, nevinovat, dornic de discuții și prieteni, care treptat începe să înțeleagă ceea ce se petrece și… nu spune nimic. Este o povestire amuzantă și, în același tristă, puternică, pentru că, din nou, suntem în mintea unui bărbat care încearcă să înțeleagă resorturile căsniciei și ale amantâlcului, de data asta distant și mai puțin implicat (nu că ar vrea să fie așa!). Mai ales că această privire nu are loc doar în vacanța de vară, ci și mult timp după aceea, după nouă ani, după ce și-au văzut fiecare de viața lui:
”În mod ciudat, mă comport de parcă bărbatul acesta mi-a furat femeia. De fapt, eu sunt cel care a furat-o de la el și, dacă află, s-ar putea enerva și ar deveni violent.” (pag. 129)
Așadar, un volum despre sufletul masculin, aflat în ipostaze cu totul diferite: ba înșeală, ba este înșelat, ba pleacă de acasă și mai are o noapte de gândire, ba se află în rolul amantului înșelat cu… soțul, ba se întâlnește cu o necunoscută doar pentru sex. Ipostaze foarte diferite, dar care constituie o lume întreagă pentru speța masculină, analizată, disecată, criticată, pusă în paralel cu eternul feminin. O carte de analiză psihologic, dar și de vacanță, pentru că se citește ușor, are multe dialoguri și, de ce nu?, povești palpitante.
