„Patru anotimpuri în Japonia”, de Nick Bradley
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2025
Traducere şi note: Magdalena Ciubăncan
Romanul Patru anotimpuri în Japonia de Nick Bradley este cel de-al doilea roman scris de un autor european, cu acțiunea plasată în Japonia, pe care îl citesc, primul fiind Cafeneaua cu pisici al autoarei de origine spaniolă Anna Sólyom. Deși am citit prima carte ceva mai recent, nu am putut rezista fascinației față de atmosfera specifică literaturii japoneze. Și bine am făcut, pentru că ambele opere reușesc să te introducă în acea lume aparte, care cucerește prin farmecul său și prin senzația de familiaritate a prozelor cozy nipone.
În principiu, vorbim despre o povestire în ramă, o narațiune stratificată, care ne poartă mai întâi în aventura lui Flo, stabilită de puțin timp în Japonia, o traducătoare de limbă niponă de origine americană. Aceasta ne prezintă un an petrecut pe insulă, perioadă în care ajunge să se redescopere, confruntându-se cu o criză existențială, cauzată în parte de relația cu profesia ei. Acest plan narativ îmbină introspecția cu descoperirea unei culturi pe care o îndrăgise până atunci de la distanță.
Atmosfera cărții este construită printr-un joc al anotimpurilor, fiecare cadru natural reflectând starea interioară a personajelor. Cititorul este purtat din aglomerația Tokyo-ului până la liniștea orașului Onomichi și a mării interioare Seto, spații unde trecutul și prezentul se întrepătrund subtil. Flo se redescoperă și, în același timp, descoperă spiritul nipon prin intermediul unei cărți găsite într-un tren, la scurt timp după despărțirea de iubita ei de origine japoneză, Yuki.
Primăvara marchează începutul romanului, iar Nick Bradley îl aruncă pe cititor direct în mijlocul vieții lui Flo. O întâlnim într-un izakaya, în compania prietenilor săi, Kyoko și Makoto, încercând să explice de ce se simte în derivă. Chiar dacă evită să le mărturisească adevărul despre relația ei cu Yuki, o femeie pe care o iubește de doi ani și care se pregătește să plece la New York, Flo nu poate ascunde senzația de gol pe care o simțea pe interior. Se concentrează asupra blocajului profesional, asupra faptului că nu a mai găsit un proiect de traducere care să o entuziasmeze la fel ca primul. Prietenii ei încearcă să-i ridice moralul prin tot felul de glume, dar sentimentul de rătăcire persistă.
În aceeași seară, Flo ia ultimul tren spre casă, în tren, printre pasagerii obosiți, observă un bărbat coboară care coboară în grabă și lasă în urmă o carte. Flo observă cartea pe banchetă, se ridică și o ia cu ea, fără să-i dea prea mare importanță. Preț de o zi o uită în geantă, până când, așteptând-o pe Yuki la o întâlnire și neavând altceva de citit, o redescoperă. Volumul se intitulează Sunetul apei, inspirat de un poem al lui Bashō[1], și, ca printr-un joc al destinului, începe tot primăvara.
Romanul din interiorul romanului se deschide cu povestea lui Ayako, o văduvă din Onomichi, oraș situat aproape de Hiroshima. Viața ei este marcată de tragedii, și-a pierdut atât soțul, cât și fiul, amândoi răpuși la vârste fragede, aproape identice. Rămasă singură, Ayako își găsește echilibrul în rutina zilnică și în cafeneaua pe care o conduce lângă gară. Nick Bradley reușește să surprindă cu multă delicatețe frumusețea micilor gesturi cotidiene, cum ar fi plimbarea de dimineață a lui Ayako, transformând banalul într-o sursă de liniște și reflecție.
Un element central al romanului îl constituie relația dintre oameni și pisici, plasată într-un context cultural bogat. Simbolul felinelor apare atât ca punte de legătură cu tradiția literară japoneză, cât și ca prezență emoțională în viața personajelor. Coltrane, pisica cu un singur ochi, devine un reper prin care se așterne liniștea și asigură continuitatea, un contrapunct delicat față de frământările interioare ale protagonistei.
Structura narativă surprinde prin tehnica de tip ramă sau de „carte în carte”, Flo, se lasă absorbită de Sunetul apei, care va deveni nu doar obiectul muncii ei, ci și catalizatorul repoziționării sale față de noile evenimente din propria viață, dar cel mai important o ajută să se reîndrăgostească de limba și cultura japneză. Căutarea autorului misterios Hibiki reflectă dorința de a regăsi autenticitatea și de a depăși propriile probleme existențiale.
Povestea secundară, cea a lui Kyo și a bunicii sale Ayako, adaugă romanului o dimensiune aparte, mult mai intimă și emoționantă. Este o poveste marcată de traumă și de disciplina impusă de experiențele nefericite ale vieții, dar și de efortul constant de a redescoperi frumusețea existenței în ciuda pierderilor cu care inevitabil te vei confrunta. Dacă Ayako reprezintă vocea fermă a rezilienței și a supraviețuirii prin muncă și sacrificiu, visul artistic al lui Kyo introduce în contrapunct, o notă de fragilitate și speranță, amintind că sensibilitatea și creativitatea pot fi forme la fel de valide de rezistență.
În ansamblu, Patru anotimpuri în Japonia nu surprinde doar splendoarea peisajelor nipone, ci propune și o reflecție subtilă asupra identității, a pierderii și a regăsirii propriului resort interior. Romanul devine astfel o invitație atât la introspecție, cât și la călătorie, îmbinând lirismul cultural cu o poveste de viață ce explorează vulnerabilitatea, nevoia de echilibru și puterea renașterii.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Surse foto: cambridgeindependent.co.uk; humanitas.ro; squarespace-cdn.com; japancheapo.com.)
[1] ¹ Matsuo Bashō (1644–1694) a fost unul dintre cei mai importanți poeți japonezi ai secolului al XVII-lea, considerat maestrul absolut al poeziei haiku. Provenit dintr-o familie de samurai de rang mic, Bashō a transformat haiku-ul într-o formă literară rafinată, iar jurnalele sale de călătorie poetice au devenit repere fundamentale ale literaturii japoneze clasice. (Sursa: Wikipedia).
