Să-ţi ucizi tatăl, de Amélie Nothomb

”Să-ţi ucizi tatăl”, de Amélie Nothomb

Editura Polirom, Colecţia Biblioteca Polirom. Proză XXI, Iaşi, 2012
Traducere din limba franceză de Valentina Chiriţă

Moto: ”Copiii care nu își recunosc părinții suferă. Dar există o suferință încă și mai mare: cea a unui tată pe care copilul lui nu-l recunoaște.”

Citisem cu puțin timp în urmă un articol în blogosfera literară despre această carte, iar subiectul și descrierea de acolo m-au îndemnat să caut această ultimă carte a scriitoarei Amélie Nothomb, apărută în traducere românească. Și mai era ceva, acea dezvăluire interesantă cu privire la faptul că autoarea este ”o adevărată mașină de scris” și lansează cu o regularitate uimitoare un roman în fiecare an, în luna august.

”Tuer le père”  a apărut în anul 2011 în Franța și iată-l tradus după doar un an și la noi, la Editura Polirom. Un roman subțirel, la propriu, care ne introduce într-o lume interesantă, aceea a magiei și a formării în viață a unui adevărat magician, dar și al relațiilor familiale și extrafamiliale, modalitatea în care se dezvoltă firea unui adolescent inteligent și care are în familia adoptivă tot sprijinul pe care și-l poate dori cineva, chiar mai mult decât atât.

Cele trei personaje principale alcătuiesc o familie curioasă, puțin obișnuită, dar la fel de sensibilă și plină de sentimente frumoase. Suntem în Reno (cel mai mare oraș mic din lume, după cum scrie pe un banner la intrare): Norman este marele magician, cel care este respectat deja de întreaga lume și care dă uneori spectacole pe bani mulți la Vegas sau în alte orașe; Christina este soția lui mult-iubită, mai tânără decât el cu douăzeci de ani, dar iubirea lor crește în ciuda vârstei, este mereu aceeași și nu dă semne că ar dispărea vreodată; în sfârșit, Joe nu este decât un adolescent, aproape copil, când pleacă de acasă și încearcă să își cultive pasiunea pentru magie.

Într-un bar, pe când își făcea obișnuitele trucuri de magie, trucuri care îi aduceau banii necesari pentru supraviețuirea zilnică, la doar paisprezene ani, Joe este observat de un binevoitor, este lăudat pentru deprinderile timpurii și este sfătuit să își caute un maestru, un profesor în ale magiei pentru că are viitorul în față: alegerea este Norman, care decide împreună cu Christina să îl ”adopte” și să îl transforme într-un adevărat magician: „I-a dat ascultare. În baie, a suspinat uşurat. Pentru prima dată în viaţă, simţea că are o familie. Se gândea: „Norman ar putea să îmi fie tată. Dar Christina trebuie să aibă douăzeci şi cinci de ani, ea nu ar putea să fie mama mea”. Deşi asta nu o oprise pe tânără ca, prin câteva cuvinte şi atitudini, să îl facă să se simtă mai în largul lui decât o făcuse Cassandra în paisprezece ani de locuit împreună.”

Numai că Joe se transformă rapid din băiatul cuminte și învățăcelul dornic de a-și însuși toate tainele pasiunii sale într-un adevărat bărbat (în ciuda vârstei care nu îi permitea încă astfel de aspirații) pentru că se îndrăgostește chiar de către binefăcătoarea sa, frumoasa Cassandra. Țelul lui devine o noapte de dragoste cu ea, deși nu are încă optsprezece ani și e conștient că înșeală, în felul acesta, încrederea noilor săi părinți. Abia după 18 ani își va putea îndeplini acest scop, atunci când vor pleca la reuniunea anuală a focului, în deșertul nord-american, acolo este o altă lume, a pasiunii, lipsei de control și drogurilor: „Joe ştia că iubeşte o femeie inaccesibilă, aşa că nu şi-a arătat dragostea – sau cât mai puţin cu putinţă. Cu toate astea, de la prima scânteie, a trăit în aşteptare – aşteptarea a ceva necunoscut sau foarte bine cunoscut – ceva ce trebuia să să întâmple într-o zi, altfel nimic n-ar mai fi avut sens. Înţelepţii spun că oricum nimic nu are sens. Îndrăgostiţii, însă, posedă o cunoaştere mai adâncă decât înţelepţii. Cine iubeşte nu se îndoieşte nicio clipă de sensul lucrurilor.”

Continuarea este și mai incitantă și singura dezamăgire este că autoarea nu a ales să o însoțească discret pe mult mai multe pagini. Iar finalul reușește să surprindă, pentru că piesele puzzle-ului pe care le potrivisem până atunci proveneau probabil din jocuri diferite și era greu de ghicit pentru cititor o așa întorsătură a lucrurilor: ce va face Joe atunci când este despărțit de familia sa adoptivă, ce îl va îndemna să se aproprie din nou de oamenii care l-au susținut din punct de vedere profesional, dar l-ai și iertat atunci când le-a înșelat încrederea. Un roman bun, se citește într-o oră-două, care vă poate surprinde și vă poate restabili (sau nu?) încrederea în familie:

„-Te adoră!
-Da. Mă adoră cum îşi adoră un puşti de cincisprezece ani tatăl. Aşa că simte nevoia să mă ucidă.
-Şi tu îl consideră fiul tău?
-E şi asta. Am multă admiraţie şi afecţiune pentru el. Când plec, îmi lipseşte. Când mă întorc, mă enervează şi mă exasperează.
-Ţi-e frică de el.
-Nu. Mi-e frică pentru el.
-Atunci e fiul tău.”

 Puteți cumpăra cartea din librăriile online, de aici sau de aici.