„Cântărețul nocturn”, de Johanna Mo
Editura Rao, București, 2023
Cea mai frecventă întrebare la care răspund de când m-am apucat să citesc mai multe cărți de suspans e: ce poți lua din astfel de lecturi? Răspunsul meu nu îi satisface mereu pe cei curioși. Poate pentru că e al naibii de simplu: sunt exemple perfecte cum funcționează karma. Și în romanul scriitoarei Johanna Mo, intitulat „Cântărețul nocturn”, tradus la Editura Rao, devenim martori ai unei lecții despre cum faptele își primesc răsplata, iar uneori copiii sunt cei care trag ponoasele părinților.
Polițista Hanna Duncker revine în orașul său natal, Kalmar, după două decenii de absență. Poartă cu sine greutatea păcatului săvârșit de propriul său tată, care, într-un jaf armat, a ucis o femeie. Hanna rememorează decadența unicului său părinte, dar și furtuna emoțională a fratelui său, care renunță să se mai întoarcă în acele locuri și o învinuiește că ar vrea să strice acel Zen pe care l-au construit de la dispariția tatălui.
Privirile localnicilor, care își amintesc acele evenimente, sunt o confirmare a faptului că nimeni nu uită și nu iartă cu desăvârșire aceste fapte, inclusiv acelor victime colaterale din familia agresorului. Hanna trebuie, însă, să reziste, pentru că are nevoie să își recompună viața.
Revenită în Kalmar, aceasta primește în gestiune cazul omorului lui Joel, un caz cu atât mai dificil cu cât mama acestuia este fosta sa prietenă din liceu, Rebecka. Relația dintre cele două s-a destrămat după plecarea subită a Hannei din orașul său de baștină, iar gustul amar se pare că s-a întins în timp. Drama lui Joel pare să creeze o punte între cele două, dar cât de trainică va fi?
„Cântărețul nocturn” este un roman care mi-a plăcut în mare parte, deși am câteva mici remarci despre care voi aminti ulterior. Să începem cu părțile bune, pentru că ele prevalează. Johanna Mo își structurează foarte fluent și fluid narațiunea, elucidând aspectele cu sârguința unui reporter de teren. Ne poartă pe diferite planuri temporale și ne dezvăluie elementele care fac puzzle întreg cap – coadă.
Subiectele legate de violență, penurie, adulter și delicvență sunt de actualitate și integrează romanul în literatura socială, un segment care „despuiază” vălul roz cu care ne-am tot obișnuit. Aici nu e loc de fericire sau, mai bine spus, aceasta se mută pe un plan secundar, într-un spațiu al amintirilor. Eroii săi sunt taciturni, despărțiți de tăceri încărcate, iar rănile lor emoționale se resimt acut.
Un alt punct forte al romanului este impactarea cititorului, care nu e ferit de șocuri, care devine parte din dramele acestei mici comunități, unde toți îi știu pe toți și unde secretele au un termen de valabilitate. Atmosfera asta dostoievskiană mi-a amintit de serialul „The Killing”, pe care cândva l-am devorat.
Ce mi-a displăcut sau ce mi-a lipsit în acest roman e dezvoltarea anumitor linii de subiect, unele istorii au rămas în aer sau, intuiesc eu, vor servi ulterior posibilității de a da cititorilor încă o parte a romanului, o continuare pe care mi-aș dori să o citesc.
Dacă sunteți în căutarea autenticului într-un roman de suspans, atunci treceți această carte pe lista viitoarelor lecturi și sunt sigură că o să vă placă.
