Evenimentele din Franta din saptamana care a trecut au avut imediat ecou si in blogosfera romaneasca. Stelian Tanase a scris: ‘Ieri Franța a fost lovită în inima ei ieri – spiritul ei. Acel spirit – amintesc – care a contribuit esențial la civilizarea Europei și a lumii. Care ne-a învățat ce este libertatea. Și a românilor și a României printre altele. Terorismul fundamentalist a încercat ieri să întoarcă timpul înapoi și să conteste libertăți fundamentale cucerite întîi la Paris, în Franța – cea a cuvîntului, a gîndirii, a expresiei necenzurate. Fără astea nu există nimic pe lumea asta. Ca om care am fost cenzurat și nu odată știu destul de exact ce înseamnă să trăiești cu căluș la gură. Asta vor teroriștii care au deschis focul în redacția Charlie Hebdo. Ca lumea să tacă, să nu mai vorbească, să nu mai exprime îndoieli, să nu conteste, etc. A fost o tentativă de a pedepsi ce este esențial pentru lumea modernă – libertatea. A fost un act de barbarie inimaginabil și unul de o lașitate pe măsură, un act în totul intolerabil. A fost pe lîngă o barbarie și un act total inutil care mă umple de oroare.’
Vladimir Tismaneanu a a republicat un eseu scris impreuna cu Marius Stan despre islamismul revolutionar si populismul xenofob: ‘La ora actuală, democrația liberală se întâlnește cu două primejdii letale: islamismul revoluționar și populismul radical de orientare militant-xenofobă. În ultima (ori prima) instanță, două fascisme. Nu suntem specialiști în istoria religiilor, ne vom abține de la a emite judecăți despre Islam în general. Dar suntem specialiști în ideologii revoluționare și putem vedea că există una care reproduce matricea emoțional-simbolică totalitară, anume islamismul revoluționar. Una din caracteristicile acestor ideologii este disprețul pentru viața umană și cultul morții “eroice”. De cealaltă parte a problemei, populismul radical de tipul Frontului Național reprezintă el însuși un atac rușinos la fundamentele democrației liberale. Sigur, în Franța el este deja în opțiunea și în gândurile unui însemnat segment de populație (a privi spre rezultatele celor mai recente alegeri de acolo), dar această propedeutică a democrației liberale, cu tot ce presupune ea ca set de valori, trebuie să fie un exercițiu perpetuu. Apar constant noi și noi generații pe care nu ne putem permite să le formăm în litera și spiritul unor derapaje militante de tipul celor enunțate chiar ieri de Marine Le Pen pe contul său de Twitter, și care cereau, ni plus ni moins, un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea.’
Ioan Stanomir scrie in ‘La Punkt’ despre ‘de ce sunt Charlie’: ‘De ce sunt Charlie? Pentru că ştiu că orice picătură de sânge intelectual anunţă debutul tiraniei şi al liniştei de cimitir pe care fanaticii o recomandă ca terapie comunităţii pe care o stâpânesc. Voi prefera controversa, dezbaterea, dialogul, neliniştea unanimităţilor pe care le alcătuieşte, mecanic,barbaria. “Charlie Hebdo” nu a promovat un discurs al urii, ci doar un exerciţiu iconoclast şi ireverenţios. Cei care se simt ofensaţi în credinţele lor au dreptul, constituţional, de a –şi afirma opoziţia. Dar nu au dreptul de a înneca în sânge şi de a impune varianta lor, ca adevăr unic al universului pe care îl locuim.’
Dan Alexe ne ofera pe blogul sau o analiza a ultimului numar al lui Charlie Hebdo, care avea pe coperta o caricatura dedicata cazului Houellebecq despre a carui carte am scris aici saptamana trecuta: ‘Coperta e dedicată “Prezicerilor magului Houellebecq”, scriitorul Michel Houellebecq al cărui roman “Soumission“, despre islamizarea Franței in 2022, a ieșit în librării exact în aceeași zi, miercuri 7 ianuarie. Cronica romanului, de Bernard Maris (asasinat, mai cunoscut pentru articolele sale economice, scrise cu pseudonimul Oncle Bernard, în care a anticipat intotdeauna, în prelungirea lui Bourdieu, tezele lui Piketty), cronica lui Bernard Maris, așadar, se găsește pe p. 13. Houellebecq a fost în ziua aceea subiectul întregii prese scrise a Franței.’
(Dan)
Cum mi-am promis in acest an sa citesc mai multa literatura non-fiction, voi cauta in revista blogosferei literare sa va prezint cat mai multe din aceste carti. Iata un exemplu de carte fascinanta ce merita pusa pe lista de lecturi: Vladimir Putin – un țar în căutarea unui nou imperiu, de Angus Roxburgh, Editura Litera, o carte prezentata de Ștefan Ciobanu pe blogul sau: ”Cartea se adresează, în primul rând, celor care vor să îşi facă o privire de ansamblu asupra unei părţi din istoria pe care o trăim. Fără analize, fără presupuneri sau previziuni, în cele peste 300 de pagini se face o radiografie a evenimentelor care gravitează în jurul lui Vladimir Putin. De la pumnul în gură pus presei (deşi în discursul de investire spunea că va continua politica lui Elţîn de a oferi libertate opiniei) prin cumpărarea principalelor posturi tv, până la manifestările dictatoriale arătate făţiş (vezi şedinţa făcută cu oligarhii ruşi cărora le cere să nu intervină politic contra lui, oferindu-le în schimb imunitate juridică) toate faptele sunt redate cronologic, putând vedea rapida deteliorare relaţiilor externe (în primul rând cu America).”
Laur este romanul inceput de mine anul trecut si pe care l-am abandonat in vacanta de iarna, pentru ca nu imi statea mintea la romane adevarate, ci la relaxare. Pana il voi relua (luna aceasta, desigur), am citit o recenzie foarte frumoasa la Constantin Pistea: „Laur” e un roman de care ne vom aminti. Senzaţia mea e că „Laur” trebuie recitit periodic, pentru că, în funcţie de etapa în care te afli, îţi va dezvălui altceva. Aici este romanul ăsta foarte mare: în mulţimea posibilităţilor de interpretare. Îmi dau seama că descumpănirea mea era cauzată de modul greşit în care analizam romanul: aşteptam să se întâmple mai multe, pe când Arseni parcă trecea prin chestiuni repetitive, tot vindecări, tot vindecări, ceva drum, ceva dragoste şi nişte trimiteri filosofice pe care, credeam eu, Vodolazkin le-a plasat cu isteţime unde trebuie ca să-i dea profunzime romanului. Îl priveam superficial. Judecând detaşat, îmi dau seama că Vodolazkin a muncit enorm. Sigur că şi-a studiat fiecare cuvânt din carte şi că a calculat fiecare inserţie din teoria literară. Sunt simboluri la care apelează pentru că ştie că-i va creşte cartea, sunt convins de asta.”
O noua carte pe lista de lecturi din 2015. ”Vinovatul” este Ion-Valentin Ceausescu si recenzia sa de pe SemneBune.ro pentru cartea Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes: ”Romanul lui Daniel Keyes, Flori pentru Algernon, este genul de carte în a cărei lectură nu ai cum să nu te implici emoțional. Oricât de obiectiv ai fi, oricât de detașat ai vrea să privești, pur și simplu nu poți, povestea reușește să te captiveze și tu nu ai ce face altceva decât să te identifici cu personajul și să treci prin ce trece el. Pe lângă faptul că povestea este una captivantă, emoționantă și atrăgătoare, cartea este și scrisă într-un stil personal, sub formă de jurnal și de rapoarte de progres, la persoana I, așa că „riscul” de a te atașa de Charlie Gordon și de șoricelul Algernon crește. Despre ce este vorba de fapt? Îl avem pe Charlie Gordon, un bărbat de 32 de ani care suferă de retard mintal, a cărui mare dorință e să fie deștept. El are IQ-ul extrem de mic, atât de mic încât nu-i permite nici măcar să învețe să scrie și să citească, să nu mai zic de faptul că nu se poate descurca prea bine în lume, singura slujbă pe care o poate avea este de om de serviciu la o brutărie.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Mercedes-Benz”, de Pawel Huelle
–”Flori, fete, fițe sau băieți”, de Cezar Pârlog
-”The Victims Return. Survivors of the Gulag after Stalin”, de Stephen F. Cohen
–”Sânge și splendoare”, de Sarah Dunant
-”anaBASis”, de Bogdan-Alexandru Stănescu
–”Brâncuși. Amicii și inamicii. Sociologia lui Brâncuși”, de Petre Pandrea
-”Pogromul de la Iași”, de Radu Ioanid
-”Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor E. Frankl
–”Exerciții de echilibru”, de Tudor Chirilă
