Duelul cărților din luna octombrie pe ZiarulMetropolis.ro a fost între „În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina și „Imago” de Ludmila Ulițkaia. Câștigătoare a fost prima carte, despre care Monica Andronescu a scris: ”Un roman de peste 800 de pagini, „În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina nu pare tocmai seducător prin dimensiuni. Însă trebuie spus încă de la început: la pagina 700 vă veți dori ca povestea să nu se termine niciodată. Cuvintele lui Marin Mălaicu-Hondrari de pe copertă redau poate cel mai bine senzația intensă pe care ți-o lasă romanul și gustul amar că s-a sfârșit: „Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasă, la fel ca toate clipele de iubire nebună”. „Insuportabil de frumoasă” este, cu siguranță, cea mai potrivită descriere a poveștii lui Molina. Povestea unei epoci, povestea unei țări, povestea unui război civil care a însângerat și a măcinat Spania înainte de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, o poveste spusă aici fără mănuși, cu un curaj și o limpezime pe care într-adevăr cele aproximativ opt decenii scurse de-atunci i le permit scriitorului. Povestea unei familii măcinate ea însăși de alte feluri de războaie, povestea unui bărbat, povestea unei femei, povestea unei iubiri…”
Pe FanSF, Liviu scrie despre RomCon și Kilipirim, dar atinge și subiecte sensibile, precum vânzarea de carte SF și nu numai: ”O mare problemă a vânzării de carte SF (și numai) eu cred că o reprezintă nu neapărat educația primită (defectuoasă, cu lipsuri, cum o fi ea, fiecare își educă copiii așa cum crede de cuviință), ci slaba putere de cumpărare a românului. Să facem un calcul simplu: într-o lună normală, editura Nemira scoate să zicem trei cărți SF, fantasy, horror sau polițiste/thriller (vorbesc aici de cazul meu, de genurile care mă interesează pe mine); chiar și în cazul unei reduceri de treizeci la sută, cât se practică în cazul precomenzilor, tot se strâng cel puțin o sută, poate o sută douăzeci de lei; dacă se enervează și Paladin/YoungArt/Arthur și ies din amorțeală și mai scot și ei două cărți, gata, am sărit la două sute de lei (cu tot cu cele de la Nemira); dacă își încordează mușchii și cei de la Crux și se decid să scoată cărți și în afara târgurilor, gata, încă cincizeci de lei; vine și Rao pe neanunțate (așa cum face de obicei) și lansează vreun Young Adult cu priză la public, îl face cartonat, să pară cât mai atractiv, încă cincizeci de lei; vine și editura Trei și aruncă la bătaie măcar două volume, plus Tritonic, care a decis că piața de carte SF românească încă mai prezintă speranțe, și am ajuns la vreo 400 de lei. Mulți spun: unde-ar fi norocul ăsta? Ei bine, norocul ăsta apare cam în fiecare lună. Iar la un salariu de 1200 de lei (unii au și mai puțin, alții mai mult), nimeni nu-și permite să dea 400 pe cărți. Ba o foarte mică parte își poate rupe o sută de lei din buget, ca să-l dea pe cărți.”
Diana Kiosan scrie pe Scena9.ro despre ”Interior zero”, de Lavinia Braniște: ”Nu vreau să spun nimic despre literatura feminină, deși personajul este o femeie singură în situații adesea ostile și, în câteva locuri, ochi ageri vor citi despre sexualitate/corporalitate și diferență de gen. Dacă pe Cristina nu o intersează în cea mai mare măsură expozițiile gay, deși nu le respinge, dacă nu o ia în serios pe Otilia când militează pentru autonomia de gen și dispariția speciei, în schimb se îndrăgostește de mai multe ori și visează să aibă un copil, înseamnă că toate cadranele ideologice ale postmodernității au ceva care le scapă: experiența nefalsificată, vie, dincolo de mode și categorii, susținută de o sensibilitate „inacceptabilă”.
Mulți dintre noi nu știu despre literatura portugheză decât dacă e vorba despre Pessoa sau Saramago. Dar ea este mult mai mult decât atât. Dovada este această listă de ”Cele mai bune cărți de literatură portugheză din ultimii 100 de ani”, adusă de Dana Dumitru pe BookishStyle. Pe primul loc, ”Casa mare din Romarigães”, de Aquilino Ribeiro, apărută la Editura Univers, în 1974: ”Un roman despre istoria Portugaliei redate prin intermediul acestei case, aflate într-un grad avansat de descompunere. Un spațiu locuit de fostul președinte al Republicii, Bernardino Machado, și de însuși autorul Ribeiro care s-a căsătorit cu una din fiicele acestuia. Firul narativ se țese în jurul unor scrisori datând din anii 1680 – 1828 ce reproduc viziunea locuitorilor din nordul țării asupra lumii, descriind în același timp specificul regiunii rurale Beira, ancorate în societatea patriarhală. Aquilino Ribeiro amestecă limbajul erudit cu cel popular, reușind să surprindă astfel un mediu înrădăcinat în credințe primitive și portretizează instinctul câmpenesc cu toate superstițiile și subterfugiile sale asociate obsesiei pentru proprietate.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Viața ficțiunii după o revoluție”, de Radu Cosașu (Oscar Rohrlich)
–”Fiica papei”, de Dario Fo
–Eveniment Humanitas Cișmigiu – lansare carte Imago în prezența autoarei Ludmila Ulițkaia
