Laurentiu Ungureanu publica in adevarul.ro interviu amplu cu Nicolae Breban. Prima intrebare: ‘LU: Domnule Breban, parcă nu e cale de mijloc cu dumneavoastră. Ori sunteţi elogiat, ori dispreţuit pe un ton categoric. Nicolae Breban: Înseamnă că sunt încă prezent. Mă bucur de înjurături. Am avut înjurături şi sub comunism – cea mai mare înjurătură a fost a romanului „Bunavestire“, făcută în Plenara Comitetului Central – am parte de înjurături şi-acum. Am fost atacat atunci de fostul meu amic, Titus Popovici. Şi, pe urmă, toată presa de partid din ţară şi toată presa literară a atacat acest roman. „Roman pornografic, anticomunist.“ Peste un an, eu fiind la Paris, romanul a primit premiul Uniunii Scriitorilor împreună cu un roman al lui Ştefan Bănulescu. Aşa am fost noi dintotdeauna. Noi, românii, nu clădim. Cu excepţia lui Breban, Sadoveanu, care clădesc, noi facem câte-un gard.’ Continuarea contine multe altele interesante, incitante si disputabile.
La hylerliteratura.ro am gasit un interviu luat de Bogdan Munteanu lui Radu Pavel Gheo: ‘BM: Ai luat de câteva ori atitudine când alţi colegi de breaslă au fost puşi în situaţii dificile. “O minimă decenţă şi o minimă solidaritate în faţa unor abuzuri flagrante ar ajuta întreaga breaslă”, spuneai, solidar fiind cu Mircea Cărtărescu. Nu ducem lipsă de conflicte, ce mai… Ce te face, în general, să iei o pauză de la cele cotidiene şi să iei atitudine? RPG: Un impuls interior de revoltă faţă de o nedreptate flagrantă. Atunci când văd aşa ceva, mi se întâmplă să reacţionez aproape reflex, nici măcar nu mai gândesc dacă nu cumva am de pierdut din reacţia mea, dacă n-ar fi bine să tac, să aştept, să văd ce se mai întâmplă, să încerc cu „puţintică diplomaţie”. Dar în ultima vreme, admit, sunt cuprins de un soi de lehamite. Nu mi se pare că România e ţara în care se poate vorbi despre dreptate şi morală. După atâţia ani de la speranţele alea mari din decembrie 1989, risc să cad în extrema cealaltă, a cinismului absolut: în locul ăsta nu se poate face nimic, nu s-a putut niciodată. Duc în memorie un şir îndelung de revolte şi proteste, începând din martie 1990, iar efectul atâtor zbateri mi se pare azi nesemnificativ. Politic, social, civic, România mi se pare o cauză pierdută: o ţară delabrată, tot mai necultivată şi mai necivilizată, de unde mulţi dintre cei care ar fi putut schimba ceva au plecat deja, alungaţi de mediocrii descurcăreţi ai patriei mele mediocre.’
Laszlo Alexandru polemizeaza pe blogul sau cu Viorel Ilisoi pe marginea aniversarii zilei de nastere a lui Paul Goma: ‘Tot inflamate şi antisistem au rămas opiniile lui Paul Goma, la fel ca mai demult. Numai că anticomunistul de odinioară a trecut pe neobservate de cealaltă parte a baricadei, a pactizat cu inamicul. Cuvintele sale “justiţiare” sună acum în stereofonie cu stilistica incendiară a lui Corneliu Vadim Tudor. Admiraţiile sale milităreşti se cumetresc cu ale lui Iosif Constantin Drăgan (fost preşedinte de onoare al Fundaţiei Mareşal Ion Antonescu). Părerile lui istorice sînt îngemănate cu publicaţiile lui Gheorghe Buzatu. Pamfletele lui se îngînă cu militantismul lui Adrian Păunescu şi cu antisemitismul lui Ion Coja. Cum e posibil oare ca adversarul cel mai ireductibil al lui Nicolae Ceauşescu să ajungă, sub ochii noştri, să schimbe bezele peste hotare cu foştii lachei ai dictatorului din Scorniceşti? Miracolele democraţiei, maică…’
Despre Beria, seful serviciilor secrete in perioada lui Stalin stiam foarte putin. Scrie despre el pe blogul sau Vladimir Tismaneanu: ‘Beria era un monstru amoral si un lacheu cinic, il servea pe Stalin cu un zel maniacal. Era constient de paranoia autorcratului, o si incuraja (ca, de pilda, in cazurile de dupa razboi, intre care afacerea Leningrad si campaniile anti-”cosmopolite”). Reprezenta gradul maxim de depravare al mafiei staliniste. A fost relativ marginalizat in ultimii ani de viata ai lui Stalin. Se strangeau probe contra lui. Noii tortionari, parventii ajunsi la varg gratie capriciilor senile ale lui Stalin, il urau de moarte , ca si pe omul sau, Viktor Abakumov. Acesta avea sa fie executat ulterior, asemeni unor Dekanozov, Merkulov etc Oamenii lui Hrusciov, Ignatiev si Serov, au intreprins acea epurare a echipei lui Beria blamata pentru toate crimele epocii antoerioare. Piereau in epurare si inamici ai lui Beria, intre care monstrul Riumin.’
Urmaresc cu interes seria ‘Bucurestii strict secret’ de pe blogul lui Stelian Tanase. In saptamana trecuta, Stelian Tanase a scris aici despre masonii romani in secolul XIX: ‘Incepînd cu școala de la Sf Sava – unde Gheorghe Lazăr și Ion Eliade Rădulescu sunt masoni. Ion Cîmpineanu, marele patriot, a fost mason, el a inspirat Frăția. Apoi Dinicu și Iordache Golescu. Mare familie afiliată masoneriei, afiliere care continuă și la următoarea generație – cu cei 5 copiii ai celor doi Golești, toți masoni. Îi vedem pe ceilalți masoni ai generației de la 1848- pe lingă Golești, pe Ion Ghica, frații Brătianu, Nicolae Bălcescu, CA Rosetti, Christian Tell, etc. lmplicarea lor în istoria secolului al XlX-lea a fost plină de consecințe. Și domnitorii Gh.Bibescu și Barbu Știrbey (frați), au fost masoni, deși adversari ai pașoptiștilor.’
Adriana Gionea scrie la BookMag despre ‘Femei albastre’ al lui Gheorghe Craciun: ‘Femei albastre nu este un roman creat pentru a fi povestit, ci pentru a fi sorbit mai ales de adepţii prozei având forma unei destăinuiri. Pare mai mult jurnalul amoros în care fiecare senzaţie incandescentă este însoţită de un gând care îţi desclanşează amintiri şi reflecţii cu privire la propriul trecut. Fiecare pagină este încărcată de fraze memorabile despre infinita diversitate feminină, care seduce tocmai prin refuzul de-a se lasa cunoscută până la capăt. Există o voluptate a romanului scris după chipul şi asemănarea unei confesiuni. Gheorghe Crăciun se dovedeşte a fi un maestru al acestui gen capricios, pregătit să-şi caute răbdător gloria printre aventurierii prinşi mai degrabă în hăţişul propriilor emoţii decât în cel al unei proze încărcate de întâmplări.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Prequel”, de Radu-Ilarion Munteanu
–”Bushido. Codul samurailor”, de Inazo Nitobe
-”Nord-Vest”, de Zadie Smith
–”Lunetistul”, de Marin Mălaicu-Hondrari
–”Țara cu un singur gras”, de Adelin Petrișor
–Interviu-anchetă cu finaliștii Premiului Literar ”Augustin Frățilă” – ediția a II-a
–Marin Mălaicu-Hondrari – interviu în exclusivitate
