Intre comentarii si discutii aprinse legate de ultimele declaratii politice si aniversari, Dilema Veche alege ca tema a saptamanii personalitatea lui Emil Cioran, la 100 de ani de la nastere, prefatata de Luiza Vasiliu: ‘100 de ani de Cioran. Vor fi şi 200, şi 300, timp în care E.M. va avea grijă să ne întreţină insomniile, să ne neliniştească speranţa şi să ne ascută lucidităţile. 100 de ani, şi încă sîntem în plină dezbatere, Cioran e un „caz“ pe care ne străduim să-l lămurim cu cîteva artificii morale bine plasate. 100 de ani: în Franţa, Cioran e subiect de bac; la noi, are parte de-o colecţie de Opere complete în curs de completare. Tot e ceva. 100 de ani de Cioran sînt, pînă la urmă, un bun prilej de relecturi şi reevaluări personale. Acesta este şi motivul pentru care ţineţi acum în mînă (sau citiţi pe Internet) un dosar Dilema veche despre Cioran. Am vrut să vedem cam în ce punct mai sîntem în relaţia noastră cu filozoful, où nous en sommes, vorba francezului, dincolo de entuziasmul cioranofililor. Era, pur şi simplu, timpul. ‘
Tot aici Radu Cosasu prefera sa faca o ‘Listă selectivă a unor brambureli care-ți trec prin minte’ din care nu lipseste: ‘Sînt dimineţi în care te trezeşti cu un singur nume în minte: Carabagiac. Sînt alte dimineţi cu un Bulat Okudjava intens şi Călătoria diletanţilor săi în amor care, deodată, se bifurcă spre confidenţa unui prieten deloc intim: „M-am îndrăgostit… cui s-o spun, dacă nu ţie?“.
Marius Chivu a citit ultima traducere a unei carti a Hertei Muller ‘Omul este un mare fazan pe lume’. Este vorba de fapt despre o reaparitie, romanul fiind scris in 1986. Impresia finala pare pozitiva: ‘Omul este un mare fazan pe lume este un roman despre sacrificiul emigrării, un poem despre dislocările interioare, un roman-poem despre drama eternei plecări. Şi una dintre cele mai frumos scrise cărţi ale Hertei Müller.’
In Observatorul Cultural Alin Purcariu scrie despre ‘un debut popular’ – romanul ‘Poker’ al lui Bogdan Cosa: ‘Poker este unul dintre rarisimele debuturi care, pe lîngă faptul că a primit votul de încredere al breslei (romanul a cîştigat Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească), s-a mai şi vîndut foarte bine. Lăsînd la o parte titlul, care lucrează clar în favoarea cărţii, una dintre calităţile cu care Bogdan Coşa, autor la 22 de ani, a reuşit să-şi atragă o sumedenie de cititori ţine de un adevăr cunoscut de toţi jucătorii de poker, dar ignorat, de multe ori, de cei care se apucă de scris: anume că cine trişează nu are mai nimic de cîştigat. Să trişezi în ficţiune poate însemna, între multe altele, să defilezi cu lucruri pe care nu le cunoşti, pe care nu le stăpîneşti, dar pe care le reclami, eventual supralicitînd, ca fiind ale tale. Nu tema, evident, e în discuţie aici, ci ingrediente ce ţin de interioritatea şi de puterile (ficţionale) ale fiecăruia. Bogdan Coşa a mizat pe o carte, pe prima lui carte, cu ceea ce ştie, cu ceea ce-l frămîntă şi cu ceea ce-i e familiar: deruta, nesiguranţa, fronda, plus candoarea. Şi şi-a făcut inrarea în categoria prozatorilor creditabili într-un stil cu amprentă tare şi cu priză de invidiat.’
‘Egophobia’ a publicat in saptamana trecuta cea mai recenta editie a seriilor de proza scurta in editie romana si engleza care par sa devina traditionale. Dintre semnatari de aceasta data: Carmen Firan, Stefan Bolea, Tsipi Keller, Igor Ursenco, Bruce Benderson.
(Dan)
La Agentia de carte – “prima agentie de stiri si comentarii online dedicata industriei editoriale din Romania, evenimentelor de carte si scriitorilor romani”, citim despre romanul Vizitatorul al lui Tudor Alexander, recenzat si de noi pe acest blog.
Pe bookblog am aflat despre John Loke, care „este primul scriitor care a ajuns la performanța de a vinde un milion de ebook-uri după ce nici o editură nu a reușit să-i publice opera”.
De pe blogul „capete infierbantate – proiect de cercetare si performare a istoriei recente”, am gasit o serie emotionanta de declaratii ale unor pusti dintr-o incercara localitate romaneasca!
Portalul Evenimentul zilei publica articolul Alexandrei Lopotaru. Un interviu in care marele regizor israelian de origine romana, Andrei Calarasu, creatorul unor comedii cinematografice de neuitat: „Alo?Ati gresit numarul!”, „Vacanta la mare”, etc, declara ca „Romania e o tara care trebuie sa rada din nou!”. Pacat ca acest articol a starnit o enorma cantitate de comentarii virulente, dejectii ale inculturii, reavointei si urii viscerale ale postacilor „de serviciu”!
Desi acest articol de pe blogul lui Dan a fost postat la inceputul lunii iunie, eu l-am citit cu intarziere si l-am apreciat in mod deosebit pentru bogatia de informatii si stilul original de prezentare
Pe Idei urbane, o interesanta discutie despre Bucuresti – „Orasul dintre blocuri” si problemele densitatii urbane!
Ziarul „Actualitatea literara” nr. 9 este dens si ofera pagini interesante: editorial, poezie, proza, critica literara.
(Delia)
Rontziki ne descrie o carte interesanta, Extinderea domeniului luptei, de Michel Houellebecq, primul roman al acestui scriitor, despre care nu este atat de entuziasmata, cum a fost la Particulele elementare: „mi-a creat o senzaţie de dezlânare, de aglomeraţie de idei nedezvoltate suficient, aruncate direct în povestire, apoi, nu am regăsit aceeaşi frescă a societăţii contemporane, pentru că este concentrată mai mult pe destinul individual al personajului şi doar adiacent, prin interacţiunea personajului principal cu alte câteva personaje, creează şi o imagine de ansamblu.”
„Suntem în China maoistă, în plină Revoluţie Culturală. Wu Dawang e un militar de 28 de ani, însurat, cu copil, care e repartizat să facă de serviciu la reşedinţa comandantului, un individ destul de misterios, însă înzestrat cu mari puteri şi plecat mai tot timpul de acasă. Wu e un ostaş cu aspiraţii înalte nu doar pe planul militar propriu-zis, ci şi pe acela al muncii politice, o latură esenţială a vieţii din armata chineză. Are trei obiective, tot atâtea angajamente făcute în faţa viitorului socru atunci când s-a căsătorit: să ajungă membru de partid, să fie avansat ofiţer şi să capete pentru familia lui mult-visatul permis care să le dea voie să locuiască la oraş”. Mai multe amanunte despre o carte extrem de interesanta, In slujba poporului, de Yan Lianke la Micawber.
La Bucurestii Vechi si Noi, se discuta despre o carte aparuta recent in traducere la noi, Eugène Ionesco: mistic sau necredincios?, de la Editura Curtea Veche. De la absurd la dimensiunea mistica se intituleaza articolul, unde gasim urmatoarele cuvinte interesante: „Noutatea constă în abordarea dintr-o perspectivă care elimină de la bun început eticheta de „teatru al absurdului”, atât de curentă şi încetăţenită încât a devenit un clişeu, pentru a căuta în evoluţia scriitorului, dincolo de perspectiva metafizică sesizată de comentatori, un filon mistic. Acesta, spune autoarea, „există cu adevărat de cealaltă parte a absurdului. În culisele teatrului, în spatele piruetelor din avanscenă. Este uşor de reperat în texte, iar Ionesco nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre el, câteodată fără ambiguitate, cu ocazia numeroaselor interviuri sau apariţii la care s-a pretat.”
(Jovi)
