Liternet.ro ne anunta reaparitia pe Internet a emisiunii zilnice despre carti a lui Dan C. Mihailescu numita acum ‘Cartea de la ora 5’, dupa ce emisiunea sa veterana ‘Omul care aduce cartea’ a fost eliminata din grila de programe a postului ProTV: ‘Pe toate cele trei platforme (www.carteadelaora5.ro, Facebook şi YouTube) vor fi publicate zilnic materiale video de 5 minute, în cadrul cărora Dan C. Mihăilescu va prezenta cititorilor câte o carte, iar în unele zile va avea un invitat special. Pasionaţii de lectură vor putea alege în fiecare săptămână o carte pe care să o pună în discuţie, vor posta recenzii proprii şi vor discuta liber despre recomandări sau preferinţe de lectură. Pentru o mai mare interacţiune cu cititorii, proiectul online va avea şi o componentă offline: întâlniri periodice în cadrul cărora vor dezbate preferinţe de lectură sau noutăţi editoriale.’ Asteptam cu interes si placere.
Eva Galambos scrie la Baabel despre identitate sub titlul ‘Kertész Imre și Nemes Jeles László – maghiari sau evrei?’: ‘Cum se poate că la 70 de ani după terminarea războiului subiectul Holocaustului, al lagărelor de exterminare să stârnească un interes atât de mare încât să ia cele mai mari premii? Nu spun că este un lucru rău, mai ales că atât romanul cât și filmul au o valoare artistică intrinsecă, deci nu este vorba de vreun obiectiv propagandistic sau politic (se mai întâmplă și în lumea artelor). Dar până în 2002, când a primit Kertész Nobelul, nemaivorbind de 2015, când a apărut Nemes Jeles László, au fost publicate cărți valoroase despre lagăre și au fost făcute filme de succes despre această temă care au și luat premii (amintiți-vă numai de ”Viața este frumoasă” din 1997 a lui Roberto Benigni cu trei Oscaruri și, deși este inclus în categoria comedie, la sfârșit am plâns cu hohote). Și, cu toate acestea, ”Fiul lui Saul” este apreciat de cei mai buni critici. Această dramă a secolului XX și-a lăsat o amprentă atât de puternică încât trebuie din nou și din nou reluată? Sau artiștii, cum a fost cazul cu Kertész sau Nemes Jeles găsesc sensuri noi, dezvăluie adevăruri nerelevate? Sau se consideră că oamenii, generațiile care au urmat, nu au înțeles fenomenul, nu au vrut să-l înțeleagă, vor să-l uite și, la fiecare zece ani, este cazul să li se aducă aminte ca să nu se mai repete? Da, aceasta este teza generală a celor care vor să se comemoreze anual pe plan internațional și în diferite țări victimele Holocaustului, care vor să educe tinerele generații. Dar aceasta înseamnă și că oamenii uită (unii nici nu cred că s-a întâmplat) și că subiectul trebuie în permanență să fie prezent în conștiința lumii, concluzie care mi se pare tristă. Aceasta mai ales că, la ora actuală, în lume se întâmplă lucruri dramatice care, este adevărat că deocamdată nu au atins amploarea Holocaustului, dar numărul victimelor intoleranței este în creștere.’
Marius Chivu scrie la Blogul Carturesti despre cartea lui Radu Pavel Gheo ‘Fairia – o lume îndepărtată ‘ aparuta in colectia Top 10+ de la Editura Polirom: ‘Fairia – o lume îndepărtată este un retro-fantasy hibrid, livresc şi intertextual, scris cu umor şi nostalgie ca orice carte înţeleaptă pentru oameni mici. Dacă atunci cînd citiţi vă luaţi foarte în serios, nu vă recomand acest roman. Dacă însă vă permiteţi să mai daţi şi în mintea copiilor, luaţi cartea de pe raft!’
Ion-Valentin Ceausescu a luat de pe ‘Raftul Denisei’ cartea lui Anthony Burgess ‘Moartea la Depford’, biografia lui Christopher Marlowe, a citit-o si a scris despre ea la ‘Semne Bune’: ‘Primul aspect care sare în ochiul cititorului este stilul luxuriant, dur, complex, ornamentat al lui Burgess. El nu face economie de cuvinte când descrie o scenă de la marginea societății, unde marginalii își petrec zilele în sărăcie, mizerie, alături de șobolani, prin cârciumi sordide sau când detaliază viața din închisoare (unde Marlowe a fost închis pentru blasfemie) și această bogăție de cuvinte, cu întorsături de frază, mostre de limbaj popular licențios, dar și cult, elevat, intelectual, ne dă măsura artei lui Burgess. Pe cititorul învățat cu proza modernă, anticalofilă, rarefiată s-ar putea să-l descumpănească la început stilul autorului englez, dar odată trecut acest hop lingvistic și odată ce înțelegi intenția autorului lectura îți aduce multe bucurii.’
(Dan)
Una dintre cărțile cele mai discutate ale începutului de an este ”Anii de aur” a iranianului Ali Eskandarian. Despre ea, scrie și Adriana Gionea pe PostModern.ro: ”Comparat cu viziunea hoinarului Kerouac asupra existenţei umane văzute asemenea unui road-trip care alimentează idealurile unui hipiot ce vrea să întâlnească la un moment dat un guru taman în India, romanul Anii de aur este un amestec introspectiv (şi debusolant), seducător şi ameţitor de poezie în proză, aventuri pasagere, tripuri narcotice dătătoare de revelaţii pe muzica lui Stravisnky şi meditaţii îmbibate în melancolia exasperantă a unui damnat ce nu-şi mai găseste locul în plina criză de inspiraţie. Îl poţi învinui pe muzicianul Ali Eskandarian (cunoscut şi datorită colaborării cu trupa de imigranţi iranieini The Yellow Dogs), de un trai dezordonat, la care visează mulţi puşti cuminţi îndrăgostiţi de muzica rock, gata să dea confortul din casa părinţilor pe o călătorie a pierzaniei creatoare de acorduri demenţiale care scufundă publicul în delir şi fanele în extazul din culise, imediat după concert. Şi vei găsi toate acestea în lumea personajului-narator din cartea sa, care trăieşte viaţa pregătită unui artist din New York, obligat să împartă mansarda găsită în Brooklyn cu alţi puşti ce vin şi pleacă din mirajul unor turnee care nu mai încep, ale unor versuri întrerupte de petrecerile asezonate din abundenţă cu multe jointuri dolofane, cocaină şi opiu sintetic.”
Vasile Ernu acordă un interviu lung, dar foarte interesant, despre tot ce reprezintă viața sa lui Eugen Istodor, pe care îl găsim pe blogul acestuia din urmă. Iată unul dintre răspunsuri: ”Cînd a început „tranziția” baia, librăria, cinema-ul şi două biblioteci au fost închise. Nu mai erau profitabile. În general copiii, educaţia şi sănătatea au devenit „neprofitabile”. Stadionul a început să se năruie, parcul a fost tăiat etc. Odată am făcut un sondaj în localităţile din regiunea mea şi am constatat că o generaţie întreagă de copii nu au mai intrat niciodată într-un cinema şi o librărie. Asta m-a pus pe gînduri. Şi m-a deprimat. E adevărat că au apărut alte ustensile şi reţele care repară puţin situaţia: să ne trăiasca netul şi pirateria online. Ele mai salvează cîte ceva din situaţia tragică şi abandonată în care se află ruralul nostru.” Și, că tot e ziua lui, îi dorim La mulți ani!
Pe LaPunkt.ro, Simona Constantinovici scrie despre ”Trilogia Corso” a lui Daniel Vighi, punând un accent important pe întreaga operă a autorului: ”Roland Barthes vorbea despre ”le plaisir du texte”, despre starea pe care un text bun o poate declanșa în cititor. Dincolo de orice efect produs de acest roman, cert este că Daniel Vighi scrie cu bucurie și vorbește cu bucurie despre ceea ce scrie, fapt care îl pune la lucru pe cititor, îl zgâlțâie. Entuziasmul lui se transmite. Prezența lui cotidiană, ancorarea în realitatea proximă, dinamismul documentării îi slujesc, mai apoi, în aflarea mecanismului propriu de creație. Îndrăgostirea de vorbe nu poate avea loc, nu se produce în afara socializării, în afara comunicării cu celălalt, oricât ar părea de banal spus. De acolo, din acele contexte își extrage romancierul forța textului. Te simți bine citindu-i cărțile, tot așa cum te simți bine în preajma acestui om. Știe să provoace, dar nu pune niciodată în inferioritate, povestește minute-n șir, până răgușește, dar știe să și asculte, să se uite la cel de lângă el cu blândețe, curiozitate, bucurie. ”Le plaisir du texte” sau cât de abrupt/ subtilpot reveni cuvintele-n donquijotesculaubade.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Dicționar de civilizație greacă”, de Guy Rachet
-”Fetița cu ochi albaștri”, de Michel Bussi
-”România în 7 gesturi”, de Radu Paraschivescu
-”Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului”, de Gheorghe Crăciun
-”Compunere cu paralele inegale”, de Gheorghe Crăciun
–”Cutele și cutrele memoriei”, de Paul Grigoriu
–Fragment în avanpremieră: ”Fairia-o lume îndepărtată”, de Radu Pavel Gheo
