Prin blogosfera literară (23 – 29 noiembrie 2015)

‘LaPunkt’ relateaza despre lansarea la Targul Gaudeamus a celui mai recent roman al lui Mircea Cartarescu ‘Solenoid’: ‘“Solenoidul este o bobină, dar Cărtărescu îi dă proprietăţi speciale. E o bobină care nu numai e în stare să genereze energie şi să producă magnetism, e o bobină care e în stare, în acelaşi timp, să facă ca lucrurile să intre în levitaţie. Toată cartea asta este o căutare de a ieşi pe verticală din lume, ca şi cum am avea posibilitatea evadării într-o altă dimensiune”, a spus, cu această ocazie, Gabriel Liiceanu.Omul numărul unu al editurii Humanitas – cea care, de altfel, a şi publicat acest roman – a adăugat, vorbind admirativ despre Mircea Cărtărescu: “Ca să fie clar: Cărtărescu nu e un tip normal. Nu seamană cu niciunul dintre cei care se află în clipa de faţă în sală, în România sau pe planetă. De ce nu e normal? Păi, pentru că a ajuns să vadă şi să simtă altfel decât toţi oamenii care îi sunt contemporani şi decît multi care l-au precedat. Face parte din acei puţini care simt enorm şi au ochiul vederii care descoperă monstruosul, care este componenta esenţială a existenţei, oricît de bine înfăşurată este ea. Altfel spus, este un personaj, un om, o fiinţă umană, căreia carcasa de apărare îi lipseşte şi atunci tot ceea ce lumea trimite îndeobşte între noi, mai ales, grozăvia lumii, este luată de el în plin. În timp ce noi avem toate mecanismele de a ne apăra, el nu are niciunul. Dimpotrivă, are toate mecanismele de a le recepta. Şi acum vine partea a doua: ce receptează acest om care nu are carcasă de apărare? Receptează condiţia umană. Ei, si, nu suntem toţi în condiţia umană? Suntem, dar nu o receptăm”.’

Dorina Tataran publica la SemneBune un interviu cu Razvan Petrescu, prilejuit de aparitia noii sale carti: ‘DT: Presupun că textele reunite în cel mai recent volum, lansat acum câteva zile, Ursuletul lui Freud, a trebuit să le recitești. Cum ți s-au părut, la o oarecare distanță de când le-ai scris? RP: Sigur c-am fost nevoit să le recitesc înainte de-a le preda editurii, pentru că fiind scrise mai demult, şi chiar şi atunci apărînd o dată pe lună (timp de trei ani), acum, sub formă de volum am mai găsit cîteva repetiţii pe care le-am eliminat, am mai schimbat fraze, cuvinte, am umblat pe la punctuaţie. Însă am fost plăcut surprins cînd am văzut mai întîi cît de bine stau unul după altul, lectura e fluidă, fără hopuri, de parcă le-aş fi scris dintr-odată sub formă de carte. Şi textele în sine sînt OK, şi m-am hlizit din nou pe alocuri – să rîzi singur de ce ai scris e semnul zorilor unei boli mintale, dar sînt împăcat, mai ales că vine Crăciunul.’

Andreea Morar recenzeaza pentru ‘Raftul cu idei’ cartea lui Miroslav Pavic ‘Unicat. Cartea cu o suta de finaluri’: ‘Urandu-i-se cu literatura clasica a romanelor cu sens unic, Milorad Pavic exploreaza de-a lungul activitatii literare noi si noi tipuri de roman: romanul-lexicon, romanul-clepsidra, romanul-tarot, romanul-zodiac, romanul-sarada si romanul-delta. In spatele unui roman politist se ascunde o poveste cu zeci de magistrale interpretative. De la taina vietii androgine a lui Aleksandar Klozevic cel care traieste o zi ca barbat, o zi ca femeie, devenind Sandra Klozevic, la incursiunile in viata lui Puskin si in istoria crearii operei Boris Godunov, la industria subterana a negotului de vise. Dupa trei capitole in care avem de a face cu un set de personaje catalogate dupa parfumul pe care il folosesc, romanul devine din ce in ce mai dens. Fara a se dezice o clipa de pasiunea sa pentru astrologie si spatiul oniric, Pavic isi poarta cititorul printr-un labirint ezoteric.’

Anca Zaharia scrie la SerialReaders despre romanul ‘De trei ori in zori’ al lui Alessandro Barrico: ‘Scrisul lui Alessandro Baricco e reconfortant și elegant, are ironii fine și subtilități – dozate înțelept – ce par invitații la dialog. „De trei ori în zori” e ca o piesă de teatru ce nici măcar nu necesită indicații scenice. Sunt prezente multe elemente ce par a izvorî dintr-o filosofie de viață pe care autorul nu vrea, totuși, să o reverse asupra cititorului, cel puțin nu pentru a-l influența’.

(Dan)

Realitatea de la Gaudeamus parcă e surprinsă mai bine ca niciodată de către Andreea Banciu într-un articol publicat pe SemneBune.ro: ”Nu militez pentru transformarea pieței de carte într-un soi de acțiune caritabilă și înțeleg faptul că, în esență, cartea este un produs vandabil, care trebuie tratat ca atare. Am mai discutat despre acest subiect și îmi păstrez opinia. Consider, în schimb, că e o idee bună, atât pentru binele business-ului (v-am înnebunit cu anglicismele corporatiste), cât și pentru binele clientului (cititorii), ca editurile să își calculeze cu mai multă grijă pașii. În forma lui curentă, eu nu înțeleg Gaudeamus-ul. E un târg haotic, aglomerat, care elimină bucuria inerentă a contemplării cărții, pe cea a interacțiunii cu scriitorii, fiind lipsit de facilitățile unui târg cu reduceri de preț semnificative (care ar justifica hărmălaia). Evident, am plecat de la Gaudeamus cu un braț de cărți. Nu se putea altfel. Dar am plecat și cu senzația pe care o încerc după ce merg în piața Rahova (la Niki Scorpion), să îmi iau furtun de vânturat murăturile: Doamne, ce viermuială insuportabilă! Oare mai am portofelul?”

Tot despre Gaudeamus, scrie George Onofrei în Revista 22: ”Sunt însă optimist şi cred că e iminent ca pe piaţă să îşi facă loc şi alte târguri, aşa cum, de exemplu, a şi existat unul „mai altfel“ odată. Foarte mulţi dintre cei cu care am vorbit în aceste zile regretă şi acum Bookarest-ul, organizat la începutul anilor 2000 la Teatrul Naţional, un târg care avea o atmosferă cu totul specială – mai intim, mai aplicat şi, paradoxal, mai aproape de publicul de carte decât acest uriaş iarmaroc. Şi încă un lucru – poate Republica asta Federală Literară ar avea nevoie de o Constituţie care să facă ceva ordine în haos. Până la urmă e acceptabil şi haosul, numai să fie controlat.”

Tot pe SemneBune.ro, Ion-Valentin Ceaușescu scrie o prezentare foarte faină a ”Cărții simțurilor”, editor Dan C. Mihăilescu, apărută la Gaudeamus la Editura Humanitas: ”După ce mi-am exprimat în câteva cuvinte simțirea și bucuria citirii fiecărui text din carte, îmi mai rămâne de spus doar atât: Cartea simțurilor este acel gen de carte care aproape nu are sfârșit. O poți citi de unde vrei, poți începe cu orice text, fiecare cititor va avea fragmentul său preferat, mereu îți vine să te reîntorci la o povestire, la un eseu. Citești literatură bună, citești și jocuri de cuvinte, intri în memoria unor oameni pe care îi admiri, dar îți dezvolți și mintea (și cunoștințele) prin studii aplicate și docte. În plus, micul cadou parfumat pe care l-am găsit între paginile volumului a făcut ca lectura acestei cărți să fie literalmente senzorială, aducându-mi astfel un spor de bucurie.”

Despre universul ficțional al lui Ender (autor principal: Orson Scott Card, autor colaborator: Aaron Johnston), un articol foarte interesant pe Pălărisme.ro, scris de Dregus: ”Universul ficțional al lui Ender a luat ființă odată cu Vorbitor în numele morților. Card a închipuit conceptul de Vorbitor, persoană care mărturisește imaginea reală a decedatului, care expune atât calitățile cât și defectele acestuia, și care analizează aspirațiile sale, împlinite sau nu. Card a vrut să întățenească înțelegerea răului ca o tentativă nereușită de a face bine, datorată unei percepții sau raționalizări greșite, defective. Dar nu poate compune cartea fără partea ei reală, exemplificată, acțiunea specifică. Are nevoie de un personaj complex, bine definitivat, plin de remușcări și capabil să mărturisească moartea celui pe care l-a ucis.”

(Jovi)

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”O plimbare prin pădure. Redescoperind America pe cărările Munților Apalași”, de Bill Bryson

–”Istoria Romei. Până la domnia lui Constantin”, de M. Cary și H.H. Scullard

-”Tu n-ai trăit nimic”, de Gabriel H. Decuble

–”Dicționar Spaniol-Român”, de Alexandru Calciu, Zaira Samharadze