A fost saptamana Micului Print. Nu numai a celui la care se gandesc toti si care s-a nascut in gura cu lingurita de diamante regale ci si a celui despre care a scris Antoine de Saint-Exupery in cartea publicata pentru prima data acum 70 de ani. Dan Burcea ii ia un interviu in Observator Cultural lui Virgil Tanase, autorul unei carti despre Saint-Exupery aparuta la Gallimard: ‘DB: În ce priveşte tematica Micului Prinţ şi, mai cu seamă, capacitatea autorului său de a „radiografia osatura existenţei”, înţelegînd prin aceasta definiţia însăşi a mitului, ce ar trebui să reţină cititorul contemporan în faţa acestei capodopere cu sensuri atît de diverse, încît o face să fie dificil de catalogat: carte pentru copii, carte pentru adulţi sau carte pentru fiecare dintre noi? VT: De fapt, Micul Prinţ, mergînd direct la întrebările fundamentale ale existenţei, este, tocmai de aceea, o carte foarte simplă: cu cît ne apropiem de esenţial, cu atît problemele vieţii noastre devin mai clare – şi răspunsurile mai puţin evidente. Adaptînd şi apoi punînd în scenă Micul Prinţ, am înţeles că sub forma unui basm se ascunde un dialog al autorului cu el însuşi – ceea ce m-a îndemnat să construiesc spectacolul sub forma unui „joc” între două personaje (un om matur şi un copil) care sînt una şi aceeaşi persoană. Cea mai în vîrstă, înscrisă în timp; cealaltă, atemporală.
Pentru că, de fapt, Saint-Exupéry lasă să se înţeleagă că omul este o făptură duală şi că acest „copil care ne locuieşte”, acest Mozart care există în fiecare din noi şi pe care normele stupide ale existenţei sociale îl împiedică să se împlinească (vezi Terre des hommes) este firul de lumină care trece prin carnea noastră perisabilă, agăţată vremelnic pe acest fir ca o rufă pusă la uscat. El este permanenţa, partea noastră de imortalitate. Preocupaţi să hrănim „soarta” muritoare, „trădăm” micul prinţ sădit în noi de la naştere. În circumstanţe excepţionale, Micul Prinţ reuşeşte totuşi să se facă auzit în hărmălaia vieţii noastre sociale. Ne aduce aminte că „esenţialul nu se vede cu ochiul” şi că „numai cu inima putem vedea lucrurile aşa cum sînt”. Citit „cu inima”, despuiat astfel de naraţiune, textul lui Saint-Exupéry are simplitatea biblică a adevărurilor fundamentale. De aceea, mă socotesc îndreptăţit să cred că el este un mit – ceea ce explică extraordinarul succes de public – al unui text din care cei care l-au publicat (alţi editori l-au refuzat, considerîndu-l „nătîng”) sperau să vîndă în cel mai bun caz cîteva mii de exemplare şi care s-a vîndut pînă azi în circa cincizeci de milioane de exemplare, tradus în peste două sute de limbi şi dialecte. Carte pentru copii? Carte pentru adulţi? Tocmai acesta este semnul distinctiv al unui mit – cel al „şiretului” Ulise, cel al „nebunului” Don Quijote, cel al „nefericitului” Faust, cel al păstorului mioritic! Mitul este atît de elementar încît e… la mintea copiilor! El este totodată atît de înalt încît, aidoma stelei polare – şi ea atît de vizibilă, încît şi-un copil o poate recunoaşte -, el poate sluji drept reper pentru cei mai cutezători navigatori.’
Cateodata sunt de acord cu Valentin Tismaneanu. Imi este inexplicabila promovarea fara discernamant critic si punere in context a cultului unui personaj odios ca Che Guevara de la T-shirts purtate de tineri complet ignoranti pana la filme premiate la mari festivaluri si recunoastere la UNESCO: ‘Decizia UNESCO de a adauga la Registrul sau Mondial scrierile lui „Che” Guevara este obscena. Indemnuri la omor, la vendeta sociala, ele nu apartin niciunui tezaur umanist. Cum ar suna o „recuperare” similara scrierilor ideologului nazist Alfred Rosenberg? L-ar onora UNESCO in acelasi mod pe Joseph Goebbels? ‘
Andrei Oisteanu apare de doua ori in revista acestei saptamani. Prima ocazie este preluarea de catre editia internetica a Romaniei Literare a eseului prezentat acum cateva luni la simpozionul de la la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, si intitulat ‘De ce sunt evreii din Romania altfel’: ‘Evenimentul fundamental care a marcat diferenţa dintre evreii din România şi evreii din Centrul şi Vestul Europei a fost adoptarea Constituţiei din 1866. Este vorba mai ales de articolul 7 din Legea fundamentală, prin care se condiţiona cetăţenia română de apartenenţa la religia creştină: „Numai străinii de rit creştin pot dobândi calitatea de român”. O decizie politică, cu rădăcini economice. Ca presiune exercitată asupra Adunării constituante, târgoveţii bucureşteni au atacat şi distrus parţial Templul Coral, aflat atunci în construcţie. Fiind în plină ascensiune, mica şi marea burghezie românească vroia să aibă un avantaj în competiţia cu mica şi marea burghezie evreiască. O lespede de mormânt a căzut peste visul de emancipare politică al evreilor români. O lespede care a fost ridicată abia peste jumătate de secol, evreii din România fiind ultimii din Europa care au primit cetăţenia (1919-1923). Această situaţie a produs o imensă dezamăgire în rândul evreilor români.’
A doua mentiune este legata de aparitia in Revista 22 a cronicii lui Ovidiu Pecican la cartea reeditata a lui Oisteanu ‘Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească’: ‘densitatea ideilor şi a realităţilor convocate în discuţie în studiile din Or-dine şi Haos nu poate fi pusă în evidenţă într-o simplă cronică de întâmpinare. Exem-plificările de mai sus, selectate doar din primele texte ale cărţii, au dorit doar să convingă că în Andrei Oişteanu cer-cetarea antropologic-culturală românească actuală are un devotat slujitor şi un stră-lucit ilustrator. Cât despre carte, ea me-rită să fie citită fără întârziere.’
Pe blogul de la Adevarul gasim o lista interesanta si care ar putea fi comentata indelingat despre ‘Cât câştigau scriitorii români în 1967’. Intr-o vreme cand salariul lunar era intre 1000 si 2000 de lei, Eugen Barbu sau Titus Popovici castigau peste 300 de mii de lei anual! Barbu castiga de trei ori mai mult decat Marin Preda! etc. Din pacate sursa acestor informatii nu este mentionata, dar este un articol interesant.
(Dan)
In Observatorul cultural, imi atrage atentia articolul Cristinei Manole, ”Lecturi in vremuri de austeritate. Istorie si literatura”, care prezinta pe scurt patru carti foarte interesante. Despre ”Cheia din Smirna”, de Tatiana Salem Levy, ea scrie: ”Mi-nu-nat, scurt pe doi. De ce? Pentru că este o poveste simplă, întinsă pe trei generaţii şi trei continente. Pentru că o frumoasă idilă amoroasă – erotico-sexoasă, pe alocuri foarte fierbinte – se conjugă fericit şi firesc cu drama unei familii de evrei persecutaţi peste tot pe unde ajung. Din vremea Inchiziţiei iberice pînă la nazismul german şi dictaturile de dreapta din Portugalia şi Brazilia. Să fii peste tot şi niciunde.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Marina”, de Carlos Ruiz Zafon
–”Do Not Cross”, de Dora Pavel
–”Proiectul Rosie”, de Graeme Simsion
–”Convorbiri cu Alex. Ștefănescu”, de Ioana Revnic
–”Copilărie. Scene de viață provincială”, de J.M. Coetzee
