Ion-Valentin Ceausescu de la SemneBune scrie despre ‘Sfarsitul a fost aproape’ al lui Bogdan Costin: ‘Bogdan Costin a scris un roman ancorat în realitate, a creat personaje veridice, dar cu care un cititor din afara lumii lor nu poate empatiza, în lipsa unor punți de legătură dintre viața lui și viața lor. Dar acesta este de fapt un plus al romanului, fiindcă oferă astfel o privire într-o lume diferită, despre care se scrie mult pe internet și despre care se discută mult, fără ca cei în cauză să știe prea multe. Îmi doream sincer să citesc un roman pe această temă, fiindcă mă interesează, cel puțin la nivel sociologic, cum este viața în mult hulitele corporații. Nu am avut mari revelații, situația este așa cum o bănuiam, însă detaliile fac diferența. Bogdan Costin nu oferă nicio morală, ceea ce este cumva de apreciat, lasă faptele și personajele să vorbească și îi oferă cititorului șansa de a ajunge propriile concluzii atât în legătură cu fiecare personaj în parte, cât și în legătură cu întâmplările și viața de corporatist. Sfârșitul a fost aproape este un roman reușit, o lectură ușoară și mai mult decât plăcută. Mizele lui Bogdan Costin nu sunt foarte mari, dar cred că i-a ieșit fix ceea ce și-a propus: să ofere o perspectivă asupra României zilelor noastre și asupra generației celor ajunși la vârsta marilor crize personale.’
‘Maine’ a lui Guillaume Musso a fost recenzata de ReadingAdict: ‘As recomanda acest roman? Fara indoiala! Alaturi de oricare alta carte scrisa de Musso, pentru ca toate merita si fiecare are ceva special, de la personaje, actiune, final, dialoguri, glumite si descrieri care te poarta fix in locurile pe unde umbla personajele, fara ca tu sa-ti fi miscat macar corpul din fotoliu sau de pe plaja. Sunt sigura ca toate cartile lui o sa va placa, fie ca le cititi pentru personaje, pentru ca suna bine descrierea, ca va place stilul autorului, ati auzit numai de bine, vreti un thriller sau o poveste de iubire. Gasiti de toate, doar sa incepeti! :)’
Adriana Gionea de la PostModern a citit ‘O fata ca tine’ a lui Maureen Lindley si scrie despre ea la PostModern: ‘O fată ca tine poate fi o poartă de acces într-un episod mai puţin cunoscut din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales datorită unei scriituri care îmbină observaţiile psihologice accesibile, stilul unei povestitoare ce ar putea scrie un scenariu hollywoodian demn de un Oscar şi ritmul alert prin care sunt aduse laolaltă speranţa, lupta pentru supravieţuire, descoperirea feminităţii şi refuzul de a ceda în faţa condiţiilor inumane. O fată ca tine este un roman care poate reprezenta începutul unui lung şir de întrebări despre natura umană şi despre cum vor putea fi împedicate, de acum înainte, manifestările xenofobe care folosesc temerile majorităţii din momentele de criză pentru a justifica nişte abuzuri făcute de Stat, ce nu au de fapt nici o justificare.’
(Dan)
Despre ”Destinul lupului singuratic”, de Adrian Christescu, scrie Emanuel Copilaș pe Bookuria.info: ”Personajul principal al narațiunii, Virgil Izmană, a avut o copilărie nefericită. Căsătoria părinților, țărani aduși la muncă la începutul anilor 1960 în uzinele Iașului comunist, s-a încheiat tragic atunci când tatăl aflat în state de ebrietate își omoară accidental soția în timp ce micul Virgil se ascunde îngrozit, fără a-și mai putea scoate din minte vreodată imaginea mamei având beregata tăiată într-un geam spart accidental. Ajunge la un orfelinat, unde va îndura tot felul de alte suferințe. Colegii mai mari, printre care se remarcă „Marian Țiganu”, îl terorizează, iar pedagogii și îngrijitorii aplică discreționar corecții fizice și îi supun pe copii la tot felul de pervesiuni sexuale. Când Virgil refuză un astfel de tratament și în bruschează pe „domnul Gelu”, ajunge la infirmerie în stare gravă. Aici este remarcat de doctorul Săvulescu, care va aprecia autocontrolul băiatului și pasiunea sa pentru cunoaștere. În paralel cu procesul de însănătoșire, doctorul îl duce tot mai des pe băiat în apartamentul său, unde îi va pune la dispoziție imensa sa bibliotecă, colecția de viniluri cu muzică de operă și, în plus, îl va învăța arte marțiale.”
Pe când eram eu în liceu, gramatica se făcea doar la clasele de filologie. Acum este probabil la fel. Nu pot să fiu altfel decât de acord cu articolul Isabelei Nedelcu de pe Republica.ro, intitulat ”Susțin introducerea gramaticii la liceu”: ”Scrierea şi vorbirea corectă presupun cunoașterea și aplicarea unor reguli gramaticale ale limbii române – care implică noțiuni fundamentale (substantiv, adjectiv, pronume, subiect, predicat etc.) – pe care elevul ajunge să le stăpânească învăţând gramatică într-un mod sistematic, până la terminarea liceului. Cunoștințele de gramatică a limbii materne reprezintă o parte din cultura generală a fiecăruia. Felul cum te exprimi spune mult despre educația ta, dar și despre respectul pe care îl ai față de tine, față de ceilalți și chiar față de limba ta.”
Sever Gulea scrie despre ”Cartea clanului din Baltimore”, de Joel Dicker pe blogul Libris.ro: ”Romanul lui Joel Dicker propune, dincolo de o poveste de familia și de maturizare, o explorare a obsesiei comparației, a sentimentului de inadecvare universal identificabil în toți, ca marcă a umanului, indiferent de condiția socială. În spatele aparențelor de invidiat, familia Goldman e măcinată de rivalități, orgolii și vulnerabilități care vor amorsa lent, din culise, prăbușirea aparent inexplicabilă ulterioară a celor mai străluciți membri ai acesteia. Deși Marcus realizează târziu acest fapt, toate personajele trăiesc cu o fantezie a perfecțiunii celorlalți, căutând, prin diverse strategii să își compenseze propriile neajunsuri pentru a-și afla locul printre cei în raport cu care se simt inegali. Modelul perfecțiunii, capabil să inspire dar și să distrugă în același timp, lupta cu propriile așteptări și reprezentări asupra lumii, sentimentul responsabilității pentru propria fericire, virtuțile și fragilitatea visului american, puterea și impactul ficțiunii, capacitate acesteia de a compensa, în eternitate, greșelile din viață, iată doar câteva repere tematice pe care le propune această nouă poveste a lui Joel Dicker, un nou puzzle narativ elaborat care îi va captiva pe cititori.”
Andreea Tănase scrie pe SemneBune.ro despre ”Încăperi ferecate”, de Care Santos: ”Încăperi ferecate este un roman complex, construit de Care Santos, cu o minuțiozitate incredibilă, cu multe ițe aparent fără legătură, dar care se vor țese pe parcurs într-o pânză deasă pe care vom desluși destinul unei importante familii barceloneze. Niciuna dintre povestirile, extractele din ziar, intrigile, personajele și întâmplările pe care autoarea ni le servește pe rând, și într-o ordine aleatorie, la prima vedere, nu prisosește în vreun fel în alcătuirea imaginii de ansamblu pe care o vom dobândi la final. Stilul este aproape de cel al unui roman polițist, în care cititorul încearcă constant să ghicească cine este făptașul și își schimbă opțiunile în funcție de informațiile pe care le primește din fiecare capitol citit. Diferența este că în Încăperi ferecate cititorul este lăsat să ghiceasă și cine este victima, nu doar agresorul, iar simpatiile și antipatiile față de personaje se pot schimba de la o pagină la alta, pe măsură ce noile fațete ale unui personaj sunt oferite de Care Santos cu grația unui crupier experimentat care întoarce cărțile la o masă de BlackJack.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”1913. Vara secolului”, de Florian Illies
-”Un an de studiu”, de Anne Wiazemsky
-”Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, de Ciprian Măceșaru
-”DEX-ul și sexul. Carte de joc”, de Radu Pavel Gheo
