Recenzia făcută de Cătălina Miciu pe blogul Cărturești la cartea ”A șasea extincție – O istorie nenaturală a Pământului”, de Elizabeth Kolbert, m-a făcut să o scot din teancul de cărți primite și să îi acord prioritate în viitorul apropiat: ”Kolbert s-a decis să documenteze subiectul când a citit într-o carte pe care o răsfoiau copiii ei că în El Valle/Panama s-au creat hoteluri pentru broaștele aurii specifice zonei. I s-a părut ciudat să existe asemenea spații special amenajate pentru o specie care sălășluiește pe Pământ de dinainte de existența mamiferelor sau a păsărilor. Așa că pleacă într-acolo să înțeleagă ce se întâmplă. Cauza dispariției broaștelor e una singură – o ciupercă, pe care oamenii o plimbă de colo-colo. E doar primul argument dintr-un lung șir care duce la concluzia că am intrat în antropocen: cea de-a șasea extincție care se va petrece pe planetă va fi cauzată de om (asta dacă nu ne va lovi vreun asteroid neprevăzut) iar între timp se pare că ne îndreptăm cu pași repezi și siguri în această direcție. Desigur, oamenii de știință spun că dacă vom fi suficient de puternici ca specie ne vom adapta la noua situație climatică, dar nimic nu e bătut în cuie. Însă, oricât de pesimistă e concluzia, pe atât de pline de optimism sunt toate măsurile întreprinse de specialiștii din domeniu pentru a înțelege prin ce am trecut, încotro ne îndreptăm și ce putem lăsa în urma noastră. Și poveștile lor fac din cartea asta o lectură minunată.”
Mihaela scrie la Cărți și călătorii despre romanul ”Ușa”, de Magda Szabo, apărut la Editura All: ”Este o carte (semi?)autobiografică, în care scriitoarea rememorează o perioadă din viața ei în care a cunoscut și angajat o menajeră, pentru ca ea să se poată concentra asupra scrisului. Emerenc nu este o simplă femeie care face menajul în casele oamenilor, ci o adevărată forță a naturii, o personalitate extrem de puternică, temută și respectată în cartier, care nu se sfiește să-și exprime răspicat părerile sau să plece val-vârtej bodogănind. Ca personaj, mi s-a părut marele atu al cărții. Discursul ei m-a intrigat, m-a speriat, m-a întristat, ba chiar m-a emoționat și m-a amuzat (mai ales în scena în care o ceartă pe scriitoare, înainte de a o lăsa să intre în casa ei neumblată decât de pisici și de câinele scriitoarei, Viola, care o recunoaște mai degrabă pe Emerenc de stăpână).”
Lavinia de la Roșu Vertical scrie și ea despre Ușa, printre alte cărți străine pe care le-a citit în ultimul timp: ”De mult n-am mai găsit un personaj atît de magnetic ca Emerenc! Însă pe cît de mult mi-a plăcut ea ca personaj (unde, să ne-nțelegem, ea nu e deloc plăcubilă, dar e genul pitoresc spre mitologic), pe atît de puțin am înțeles relația disfuncțională dintre scriitoare (Magda) și menajeră (Emerenc), în care prima se lasă abuzată verbal și emoțional, într-un raport de forțe cel puțin ciudat. Nu m-au mulțumit pe deplin lămuririle lui Andrei Dósa (traducător) de la final, încă mai rumeg la posibile explicații. În schimb mi-a plăcut mult alegerea titlului, care trimite și la lucruri pămîntești, și la bagaj emoțional. Notă către mine: să citesc mai mulți unguri.”
Costi Piștea găzduiește un interviu cu Vasile Ernu, cel care a publicat de curând al doilea volum din Mica trilogie a marginalilor-Bandiții: ”Când lucrez la cărțile mele, documentarea constă în lecturi de texte, analize, pentru a cunoaște lumea despre care scriu, dar în acest caz am și lucrat direct cu comunitățile respective. Recunosc că mi-a fost cel mai greu să lucrez cu cei care sunt cerșetori de meserie. Cei mai mulți sunt așa nu pentru că ar fi ales să fie așa, ci pentru că în felul acesta s-au născut, au fost damnați la acest tip de viață. Trăiesc într-o sărăcie lucie, nu dispun de acte, practic sunt oamenii nimănui. În povestea aceasta, nici măcar sărăcia nu m-a deprimat atât de mult ca următorul fapt. Stând alături de ei, de copiii lor, vezi un anumit tip de lipsă de orizont, de speranță. Asta e chestiunea foarte tragică. Vezi în ochii lor că ei înțeleg că s-au născut acolo și n-au nicio șansă să iasă vreodată din acea condiție. Tot acolo vor muri.”
Nona Ropotan scrie despre Senilitate, de Italo Svevo (un roman despre care am scris și eu de curând), pe Bookhub.ro: ”Deși acțiunea are în centrul ei tinerii frumoși ai unei Italii de sfârșit de secol XIX, acei tineri despre care nu știi mai nimic, nici măcar care ar fi sursa bănească a traiului lor zilnic – pentru că senzația e că ei nu fac nimic altceva toată ziua decât să (se) iubească (se strecoară undeva, pe la mijlocul cărții că el, personajul principal masculin, ar fi scris deja un roman, deci are ceva preocupări literare, dar doar atât) -, cartea se numește „Senilitate”. Rar mi-e dat să întâlnesc un titlu de carte mai bine ales; de ce senilitate, când în carte e vorba despre tinerețe? Simplu, pentru că aceștia își risipesc viața pătimind până la limita absurdului, pentru că trăiesc cu o asemenea intensitate iubirea și ura și patima și gelozia și toate celelalte emoții, încât la sfârșitul romanului nu numai că ai impresia că li s-a sfârșit viața și că nimic altceva nu li se mai poate întâmpla decât șă-și aștepte liniștiți moartea, ba chiar Amalia moare (auto)sacrificată pe altarul unei iubiri absurde și din start sortită să nu rodească frumos.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Alteță regală”, de Thomas Mann
-”Puncte de presiune. Despre viitoarea criză din Europa”, de George Friedman
-”Hocus Pocus”, de Kurt Vonnegut
-”Misterul mașinuțelor chinezești și alte povestiri”, de Florin Irimia
-”Corzi întinse-Bjorn Borg, John McEnroe și povestea nespusă a celei mai aprige rivalități din tenis”, de Stephen Tignor
–Fragment în avanpremieră: ”Mâța Vinerii”, de Doina Ruști
–Fragment în avanpremieră: ”Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile”, de Codrin Liviu Cuțitaru
