Pe blogul Editurii Curtea veche, gasim al doilea articol din seria „Procesul de publicare în Statele Unite: Perspectiva unui scriitor” de Claudia Moscovici, o scriitoare de origine romana aflata de la varsta de 11 ani in Statele Unite ale Americii. Iata ce spune ea despre promovarea si marketingul de carte: „Era scriitorilor timizi și retrași, care evită sau chiar resping presa și contactul cu cititorii, a trecut de mult. Indiferent dacă alegeți să colaborați cu o editură mare, cu una mai mică și independentă, ori să încercați pe cont propriu, trebuie să fiți dispus să împărtășiți cu ceilalți, prin orice mijloc posibil și valorificând toate oportunitățile disponibile, cărțile pe care le-ați scris. În afară de crearea unei rețele de contacte pe internet, promovarea prin intermediul noilor mijloace media – cum ar fi trailer-ele de carte, videoclipurile muzicale și filmele – va avea o importanță din ce în ce mai mare. Ne îndreptăm, pe plan internațional, către o cultură a vizualului bazată pe gratificarea instantă. Secvențele video au un impact direct și imediat asupra privitorilor, aceștia simțindu-se tentați să afle mai multe detalii despre cartea dumneavoastră.”
Ionuca scrie despre romanul epistolar „Astra”, de Carmen Sylva si Mite Kremnitz, aparut anul trecut la Editura Humanitas. Iată ce spune ea despre colectia Vintage si „surpriza” oferita de prefata: „Îmi place mult de tot colecția Vintage, după Memorii/Jurnale e preferata mea. Iar traducerea Gretei Tartler e minunată. O mică observație totuși: prefața e atât de explicită, încă nu au mai existat surprize când am citit romanul. Poate ar fi trebuit trecută ca postfață. Astfel ai fi citit romanul fără să afli 90% din acțiune, iar la final, din postfață, ai fi putut să afli mai multe despre perioada în care a fost scris, despre influențe, simboluri etc. Zic și eu…”
Constantin Pistea ne vorbeste despre o carte care sta si pe noptiera noastra de ceva timp (si poate, cu această ocazie, e timpul sa o ridicam şi să o lecturăm). E vorba de „Şcoală pentru proşti”, de Saşa Sokolov: „Ciudăţeniile lui Sokolov poartă şi un nume – “proeziia”, adică o chestie între proză şi poezie. Repet, e dificil de urmărit, iar dacă nu-ţi plac experimentele şi dacă nu citeşti şi cu un interes pur teoretic, atunci mai bine cauţi altceva. Personal, m-am aşteptat la ceva amuzant. N-a fost să fie… Şi, până la urmă, cred că Sokolov e de citit numai de către cei care citesc mult. Fără să jignesc pe cineva, cei/cele care adoră cărţile care apar cu revista “Femeia” riscă să-şi pună mintea în ghips.”
Capricornk13 scrie entuziast despre Jose Luis Peixoto si al sau roman „Cimitirul de piane”: „Cimitirul de piane e o compoziţie de lumină, muzică şi poezie – dar nimic diafan sau serafic nu rămâne deasupra foreverafter. Nu e un tablou pastoral sau o sonată de Brahms, elementele artistice ale lumii imaginate, deşi esenţiale pentru interpretarea destinelor, nu fac decât să accentueze aceleaşi drame dintotdeauna: brutalitatea, mizeria, regretele sfâşietoare, ura, ispăşirea. Culorile splendide ale imaginilor întăresc chinurile provocate de stingerea iubirii şi de vinovăţia care te face să loveşti şi să calci în picioare încă o dată şi încă o dată exact victimele laşităţilor şi trădărilor tale. Cimitirul de piane este locul în care se vorbeşte despre singurătate, despre cât de sfâşietor de singuri suntem pentru că ne construim contratimpuri cu o desăvârşită abilitate. La fel ca alergătorul de maraton care nu va termina niciodată cursa, pentru că nu ştie din ce e făcută linia de sosire.”
