”Porumbelul”, de Patrick Süskind
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2016
Traducere din germană de Daniela Ștefănescu
”Porumbelul” ăsta m-a surprins. De obicei, îmi scad așteptările atunci când este vorba despre o carte mai mică de 100 de pagini, dar se întâmplă câteodată să mă izbească un subiect și un stil cu toată puterea, încât, la final, să mă recunosc învins. La fel și aici, este o carte de o încărcătură emoțională remarcabilă și totul nu neapărat din cauză că am empatiza neapărat cu personajul, ci pentru că acel porumbel (vom vedea mai jos amănunte despre el) nu este neapărat un animal viu, ci orice lucru, palpabil sau nu, care ne schimbă, fie măcar pentru câteva ore, zile, săptămâni, cursul linear al existenței.
Fiecare dintre noi este supus unui ritual zilnic, pe care cu greu ni-l schimbăm și la fel de dificil îl recunoaștem ca fiind un ritual. Existența noastră zilnică nu este cu mult altfel, deși majoritatea avem ambiții și scopuri, vrem să ne schimbăm, vrem să ne construim o altă casă, o familie, un viitor. Dar, în afară de astea, rutina este aceeași: ne trezim, mâncăm, plecăm la muncă, muncim sau nu, râdem, revenim, mâncăm, facem duș, citim, ne jucăm cu copiii, dormim. Și iar ne trezim, mâncăm etc. Nu este și cazul lui Jonathan Noel, care este încremenit în propriile obiceiuri, s-a claustrat în ele și nu vrea să și le schimbe niciodată. Nu are dorințe, nu are aspirații, trăiește în același loc de douăzeci de ani și acolo vrea să moară, este o existență la prima vedere anostă, previzibilă și lipsită de neobișnuit. Dar e a lui:
”Când s-a întâmplat povestea cu porumbelul, care i-a schimbat complet existența de la o zi la alta, Jonathan Noel avea deja peste cincizeci de ani, îmbrățișa cu privirea o perioadă de vreo douăzeci de ani de totală lipsă de evenimente în trecutul lui și nu și-ar fi imaginat niciodată că ar mai putea avea parte de altceva esențial decât, odată și odată, moartea. Ceea ce îi și convenea de fapt. Căci nu-i plăceau evenimentele și le ura mai cu seamă pe acelea care zdruncinau echilibrul interior și răvășeau ordinea exterioară a vieții lui.” (pag. 5)
La un moment dat, totul se schimbă. Jonathan își continuă rutina sa de dimineață, ascultă susurul murmurelor de pe hol, pentru a-și da seama dacă este cineva la toaleta comună, unde trebuie să ajungă și el (în cei peste douăzeci de ani de locuit în cămăruța sa închiriată, o singură dată a întâlnit pe cineva la baie). Când deschide ușa, în fața acesteia se află un porumbel, care a ajuns nu se știe cum chiar la etajul la care locuiește. Închide ușa și se dezlănțuie haosul: cum mai poate ajunge la serviciu, unde poate urina, pe unde îl poate ocoli?; are un atac de panică, urinează în chiuvetă, își face bagajul, după enorme și suferinzi conflicte interioare, conștient că nu mai poate locui niciodată aici.
Așadar i se năruie întreaga lume, este acel conflict care se duce în mintea oricărui om când trebuie să se mute, când e prima zi la noul serviciu, ba unii au emoții, devin disperați sau depresivi fie numai dacă ar trebui ca să coboare pe cealaltă parte a patului sau folosesc un alt traseu sau un alt mijloc de transport spre serviciu. Chiar dacă eroul nostru este deranjat de un simplu porumbel, el personifică schimbările majore ale existenței fiecăruia, chinurile prin care trecem, emoțiile și suferințele, chiar dacă se va dovedi în final că schimbarea nu este chiar atât de majoră sau măcar nu este o negativă. Treptat, Jonathan conștientizează acest lucru, dar impregnarea unei stări generale este deja realizată, se gândește inclusiv la moarte:
”Ești bătrân și terminat, te lași speriat de moarte de un porumbel, un porumbel te mână înapoi în camera ta, te doboară, te ține prizonier. O să mori, Jonathan, o să mori, dacă nu pe loc, în orice caz curând, și viața ta a fost o eroare, ai ratat-o, căci este zdruncinată de un porumbel, trebuie să-l ucizi, dar nu-l poți ucide, nu pot să omori nici măcar o muscă, ba o muscă da, cel mult o muscă sau un țânțar sau un gândac, dar niciodată o sărmană ființă cu sânge cald, o făptură de vreo jumătate de kilogram cu sânge cald așa cum e porumbelul, mai curând culci la pământ cu arma un om, zbang!, așa într-o clipă, nu rămâne decât o gaură micuță, de opt milimetri, e o metodă curată și permisă, în caz de legimiră apărare este permisă.” (pag. 17)
Poate că, până acum, se consideră că am făcut o pledoarie pentru un astfel de om. Pe de o parte, este de plâns, nu este un om al acțiunii, nu este o persoană care să încerce să schimbe lucrurile, ci este un om care îndură. Ziua lui pare una a neasumării de responsabilități, de vreme ce își ia bagajele și, tiptil, în vârful picioarelor, trece de porumbel și de găinații acestuia, pentru a pleca la muncă, a se caza la un hotel ieftin, a mânca singur, într-un parc, aproape de un cerșător pe care îl disprețuiește, și a se plimba ore în șir, în timp ce se gândește la viața sa ratată. Pe de altă parte, nu este o respingere a acțiunii, ci omul își ia câteva clipe, câteva ore de răgaz, în vreme ce pritocește calea de urmat, iar acțiunea se transformă într-o perioadă de cugetare adâncă, timp în care ne povestește despre viața lui, despre cerșătorul din parc sau despre munca sa la fel de monotonă. Da, poate și voi veți disprețui personajul tocmai din cauza lipsei sale de acțiune, dar ceva din psihologia lui se regăsește în fiecare dintre noi: una dintre trăsăturile esențiale ale omenirii este teama de schimbare.
Adăugați la toate aceste subiecte care merită deschise și dezbătute, stilul foarte frumos și plin de subtilitate al lui Patrick Süskind și veți descoperi un roman modern și capabil să stârnească o adevărată furtună în eul vostru interior. Priviți, așadar, dincolo de porumbel, în viața voastră, dar nu va fi ușor să descoperiți cum veți reacționa la schimbări până nu veți avea parte de una reală.
