”Femeia din cabina 10”, de Ruth Ware
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2019
Traducere din engleză de Ciprian Șiulea
Ziarista Laura (Lo) Blacklock are parte de o experiență traumatizantă, atunci când este lovită și sechestrată în propriul apartament, în timpul unui jaf care trebuia să se petreacă pe când ea ar fi fost plecată. Este genul de întâmplare pe care nu i-ai dori-o nimănui, este genul de sperietură care te poate urmări tot restul vieții, mai ales dacă nu ești suficient de puternic sau nu ai sprijin de la cei din jur. Cu un astfel de trecut pleacă la drum romanul și personajul său principal:
”Căcat.
Așa urma să fie? Mă transformam în cineva care avea atacuri de panică când mergea acasă de la metrou sau când rămânea noaptea singură în casă, fără prietenul ei?
Nu, dă-o dracu’ de treabă. Nu aveam să fiu așa.” (pag. 63)
Pentru că, aproape imediat, chiar înainte de a solicita vreun sprijin de la psihiatru, ea trebuie să plece într-o călătorie exclusivistă, pentru ea pur profesională: Lo este ziarista care trebuie să documenteze lansarea unei linii maritime de lux, la bordul unui iaht plin de oameni de afaceri (și jurnaliști, desigur), care îi va purta pe călători în condiții excepționale prin apele Mării Nordului, prin porturi cunoscute și prin fiordurile norvegiene. Există servitori personali, mâncare fină, băutură cât cuprinde, saună și tratamente cosmetice, cam tot ce-ți poți dori la un preț care nu se poate spune. Este prima călătorie a iahtului, lansarea la apă.
Numai că, imediat după plecare, Lo, încă sub impresia traumelor recente, are impresia că o femeie a fost aruncată în apele mării. Sau cel puțin corelează zgomotul auzit cu o presupusă pată de sânge, dar mai ales cu ”femeia din cabina 10”, cea care i-a împrumutat un rimel și apoi a dispărut de parcă nu ar fi existat niciodată. Este momentul unei investigații, dar toți cei din jur o privesc condescendent, poate din cauza problemelor cu băutura, poate din cauza unei ”alarme” stârnite la un moment nepotrivit:
”Am oftat, am băgat telefonul în buzunar și am examinat afinele din farfurie. Clătitele fuseseră delicioase, dar nu mai aveam poftă de mâncare. Părea ceva imposibil, suprarealist: asistasem la o crimă – sau cel puțin o auzisem – și iată-mă aici, încercând să bag în mine clătite și cafea, și în tot acest timp un criminal umbla în libertate, iar eu nu puteam să fac nimic.
Oare el știa că fusese auzit și reclamat? Cu tot zgomotul pe care îl făcusem și întrebările pe care le pusesem peste tot pe vas, dacă nu știuse noaptea trecută, acum știa.” (pag. 147)
Așadar, ne aflăm în fața unei investigații polițiste desfășurată în condiții atipice – un spațiu restrâns, din care nu se poate fugi, în care lumea este dominată de neîncredere și, de multe ori, mai ales când vorbim de angajații de pe iaht, de tăcere. În plus, fiecare dintre cei prezenți la bord are propriul interes, fie că vorbim de ziariști (bârfitori și dornici mereu de un nou job, mai bine plătit) sau de bogătașii care țintesc noi bombe financiare, investiții sigure pentru viitor sau măcar protecția vieții intime, nedorind expunerea media într-un scandal infracțional.
”Și pentru că, dacă nu aflam, era posibil ca după aceea să mă atace pe mine.” (pag. 180)
Dincolo de începutul furtunos, ”Femeia din cabina 10” este un thriller palpitant, dar impresia generală este autoarea Ruth Ware scade intensitatea pe măsură ce ne apropiem de final, acesta din urmă fiind lipsit de acele momente care să ne țină în priză. Dar, pentru un roman de acest gen, este un volum decent, care ne poate îndreptăți să-l citim cu plăcere vara, la umbră, pe plajă.
