„Tainele Codrului Sălbatic”, de Tonke Dragt
Editura Paralela 45, Pitești, 2020
Traducerea din neerlandeză de Irina Anton și Alexa Stoicescu
Acum un an, vă povesteam de prima carte pe care o citeam din seria aparținând scriitoarei olandeze Tonke Dragt, „Scrisoarea pentru rege”, unde spuneam, printre altele: „Ceea ce mi se pare esențial și foarte binevenit al acestui roman este că scriitoarea olandeză Tonke Dragt a împletit aici atributele unui basm clasic cu cele ale romanului de capă și spadă, oferind calități importante, dar foarte umane, personajelor principale. Și mai important este că a evitat complet magia, vrăjitoriile, fantasticul, lăsând acțiunea cursivă și suficient de realistă, astfel încât să putem privi cartea ca o cronică a unei istorii îndepărtate.”
Așadar, „Scrisoarea pentru rege” era o carte recomandată adolescenților, ecranizată și pe Netflix (destul de slab de altfel, transformând total lumea scriitoarei olandeze într-o fabulă foarte corectă politic, fără substanță). M-am bucurat să aud că tânărul cavaler aspirant Tiuri este eroul unei serii de cărți, iar cea de-a doua carte din serie, apărută inițial în 1965, a fost tradusă anul trecut la Editura Paralela 45, care încearcă reînvierea unor astfel de volume, departe de magia și fantasticul cărților zilelor noastre, mai aplecate spre aventuri verosimile, eroi umani și întâmplări care se pot replica în realitate.
„Tainele Codrului Sălbatic” continuă aventurile lui Tiuri într-o carte cumva mai întunecată și mai plină de suspans: prima lui misiune, una de explorare și de curaj, din primul volum, se transformă aici într-o incursiune într-o lume imprevizibilă, plină de personaje contrastante și greu de analizat și de înțeles, în Codrul Sălbatic în care nimeni n-are curajul să intre, pentru că se zice că este populat de ființe magice, de răufăcători sau de oștiri și locuri nemaivăzute. Tiuri trebuie însă să-și înfrâneze frica și să pătrundă în codru, unde-l așteaptă alte aventuri:
”În acele clipe, își aducea aminte de călătoria lui spre Regatul lui Unauwen, la apus de Munții cei Mari. Era greu să împace cele trăite și învățate atunci cu viața de zi cu zi. Poate că acolo departe, la apus, cavalerii lui Unauwen duceau o luptă aprigă împotriva dușmanilor din Eviellan. N-avea habar de lucrurile ce se petreceau acolo; la castelul Tehuri nu primeau niciodată solii din acele ținuturi. (…)
Mai erau și alții pe care ar fi vrut să-i reîntâlnească, precum cavalerul Ristridin, care plecase cu Arwaut și ceata lui înspre Codrul Sălbatic, fiindcă era locul despre care se povesteau cele mai ciudate lucruri.” (pag. 24-25)
Codrul Sălbatic este o mică parte din harta aceea mare care ne fusese înfățișată în primul volum: atunci acțiunea ocolea acest codru, așa cum îl ocoleau toți oamenii, punându-se accentul pe Munții cei Mari, locul prin care Tiuri a trebuit să treacă din Regatul lui Dagonaut până în cel al lui Unauwen, pentru a fi solul unei scrisori de importanță capitală. Al doilea volum se concentrează asupra unei suprafețe mult mai mici, cea dintre Râul Cenușiu și Râul Verde, până la Munții cei Mari, locul Codrului Sălbatic plin de neprevăzut.
Unii cavaleri ajung aici din întâmplare; alții cu o misiune. Unii sunt uciși, alții sunt luați prizonieri. Câțiva întâlnesc oameni care zboară prin copaci, alții descoperă cetăți de mult timp uitate și părăsite. Este locul unde ajung și personajele negative, mereu în căutarea unei glorii care să îi pună în fruntea unor cetăți sau regate peste puterile lor. Este locul de unde acestea vor să plece în cucerirea teritoriilor de peste munți, conștienți că este aproape imposibil să fie reperați, unde mișcările de trupe sunt ascunse de întunecimea codrului și de faptul că nimeni nu s-a gândit vreodată că este un loc bun de pregătire a viitoarelor bătălii.
Ceea ce, de altfel, și urmează: Tiuri, Piak (scutierul său), toți ceilalți cavaleri aflați în slujba binelui se afundă în pădure pentru a da piept cu inamicul, pentru a-i înțelege mișcările și pentru a desluși tainele Codrului Sălbatic. Surprizele apar la totul pasul și nu sunt mereu negative: descoperim Bărbații în Verde, care și-au găsit aici casa, odihna și pacea; găsim castele părăsite, populate de tâlhari, care au fugit din fața legii; descoperim peșteri neasemuite și cărări tainice; îi găsim aici și pe cunoscuții cavaleri negri cu scut roșu, sub a căror armură se ascund mereu intenții malefice.
Și, ca în orice carte sau film bun care descriu lumi fantastice (să zicem ca în ”Stăpânul Inelelor”), finalul este o provocare, un duel, o bătălie a binelui împotriva răului, cu consecințe devastatoare și pe termen lung. Dar aici contează mai mult drumul până acolo și felul în care fiecare acțiune are o cauză, dar și efecte nebănuite.
Ambele volume ale seriei sunt excelente, iar Tonke Dragt (acum în vârstă de 90 de ani) a avut o imaginație bogată pentru a scrie aceste cărți care merită redescoperite. Ele sunt mult mai bune decât multe alte cărți fantastice ale zilelor noastre, populate de personaje neapărat corect politice și de magie care n-au nimic comun cu realitatea. Aici e altceva, e lumea basmului autentic, care trebuie să rămână sub acest chip, nu unul schimonosit de Netflix și populat de cavaleri de culoare și de relații homosexuale. Ce frumoasă este, de altfel, povestea de dragoste dintre Tiuri și Lavinia, de modă veche desigur, dar reală, suavă și plină de tandrețe adevărată. Așa cum este întreaga carte, de altfel!
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Wikipedia.org)
