O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii, de Mark Haddon
The Curious Incident of the Dog in the Night-Time
Editura Trei, Bucuresti, 2005
Traducere din limba engleza de Constantin Dumitru-Palcus
A doua mea intalnire cu Mark Haddon, dupa “Pata cu bucluc”, a avut loc saptamana trecuta si intermediata tot de catre Biblioteca Municipala Mihail Sadoveanu.
Din nou o carte care nu mi-a permis s-o las din mana, s-a tinut scai de mine prin toate colturile “vastei” mele resedinte, pana la momentul in care si ultimele pagini cu continut demonstrativ matematic s-au incheiat cu sintagma QED!
QED, acesta este rezultatul acestui “roman uimitor – haios si trist deopotriva, pe care nu-l mai lasi din mana” (coperta IV). Si linkurile pe care mintea mea le face mereu in avalansa acumulativa a cartilor si filmelor ingurgitate, m-au dus catre “Extremely Loud & Incredibly Close”!
O carte despre “anormalitate” intr-o lume “normala”? Nu pot accepta asta, deoarece de multe ori lumea noastra normala devine anormala prin felul in care receptam gresit si actionam si mai gresit. Asa ca cine ne da noua dreptul sa ne socotim normali in comparatie cu alti semeni construiti diferit si uneori, poate cu mult mai dotati mental si mai bogati sufleteste.
“O intamplare ciudata...” deschide ochii si mintea. Numai daca am fi atenti la urmatorul citat – si tot ar fi un castig: “Domnul Jeavons a spus ca-mi place matematica fiindca este lipsita de pericole. A spus ca-mi place matematica fiindca presupune rezolvarea unor probleme, iar aceste probleme sunt dificile si interesante, dar in final ajungi la un raspuns simplu. Ce voia el sa spuna era ca matematica nu este ca viata, fiindca in viata nu exista raspunsuri simple in final. Stiu ca asta a vrut sa spuna fiindca asta a spus in final”.
Acestea sunt cuvintele pustiului Chistopher John Francis Boone, despre care nicio clipa autorul nu ne spune care ar fi diagnosticul pentru care urmeaza o scoala pentru copii cu nevoi speciale. Un copil extrem de dotat ca inteligenta, dar o inteligenta de tip special, incadrata se pare de catre neuro-psihiatrie sub eticheta de sindrom Asperger, ceea ce conform dictionarelor de specialitate ar insemna: “incapacitatea de a întelege cum cred altii și de a se transpune în situatia altor persoane” si „incapacitatea de a dialoga reciproc, de a întelege <ceea ce nu este spus? și de a <citi printre rânduri> „ si „comportament repetitiv” si „vorbire și limbaj de dezvoltare întârziate”.
In aceasta situatie, cred ca noi, cei “normali” trebuie sa stim, sa intelegem si sa acceptam ca oamenii nu sunt repetitivi, nu sunt creati si replicati pe banda, ca exista oameni al caror creier si a caror dotare mentala si senzitiva difera, nu neaparat la nivel cantitativ sau calitatativ, ci infinit de sensibil in alt mod. Si acest altfel, nu ii face inferiori noua si mai ales nu ii face “anormali”. Trebuie doar sa ne cunoastem intre noi, sa ne apropiem, sa ne intelegem, pentru a putea comunica si beneficia unii de calitatile celorlalti.
Structura mentala si afectiva a lui Christopher este de o inocenta construita matematic si de aceea – logic. El stie, de exemplu, ca “numerele prime sunt ca viata. Sunt foarte logice, dar nu poti niciodata sa le determini regulile, chiar daca ti-ai petrece tot timpul gandindu-te la ele”.
Calatoria cititorului alaturi de Christopher incepe o data cu descoperirea acestuia, in miezul noptii, a cadavrului pudelului Wellington, casapit de dintii unei furci, pe peluza doamnei Shears. O calatorie alaturi de un pusti de cincisprezece ani, care va fi initiatica si benefica pentru ambele parti – noi – cititorii si personajul romanului. Pustiul isi “va implini niste vise”, daramand putin-cate-putin din zidurile care il inconjoara, castigandu-si “examenul de matematica”, punand la cale urmatoarul examen “de matematici superioare de nivel A”, recastigandu-si mama, rezolvandu-si criza familiala si ordonandu-si sistemul de valori al viitorului… Totul datorita imboldului detectivistic si hotararii de a scrie o carte dedicata acestei aventuri de a-l descoperi pe ucigasului bietului pudel. Iar noi, cititorii, dupa cum am spus, intelegem cat de subtire este linia care demarca normalitatea de anormalitate. In fond, cuvinte pe care ni nu ar trebui sa le mai folosim in acest context.
Ceea ce face extrem de original acest roman este empatia inteligenta a autorului si maniera scriiturii sale, impregnata cu multa reprezentare grafica (ca exemplificare a gandirii logice-matematice a personajului), o transpunere care se bazeaza pe un studiu atent si profund al tipologiei pe care ne-o prezinta si a unei societati parca “mai normale si mai deschise” catre intelegere si cooperare.
Si poate ca fiecare dintre noi, reusind sa trecem niste hopuri in viata – prin propriile determinari si actiuni -, ar trebui sa spunem precum Christopher: “Stiu ca pot sa fac asta, fiinca am ajuns singur la Londra, si pentru ca am rezolvat misterul <cine l-a omorat pe Wellington?> si am gasit-o pe mama si am fost curajos si am scris o carte, iar asta inseamna ca pot sa fac orice”.
Iata cateva pareri expuse in prestigioase piblicatii:
„Though Christopher insists, ‘This will not be a funny book. I cannot tell jokes because I do not understand them,’ the novel brims with touching, ironic humor. The result is an eye-opening work in a unique and compelling literary voice.” Publishers Weekly
„This original and affecting novel is a triumph of empathy; whether describing Christopher’s favorite dream…or his vision of the universe collapsing in a thunder or stars, the author makes his hero’s severely limited world a thrilling place to be.” The New Yorker
1 comment