”O femeie la fereastră”, de Pierre Drieu la Rochelle
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Esențial”, Iași, 2013
Traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari
Moto: ”I se părea, la fel ca tuturor bărbaților, că o femeie atât de evident făcută pentru a provoca dorința cea mai imediată nu se putea inspira ea însăși decât dintr-o asemenea dorință; orice altceva pretindea ea nu era decât șiretenie.”
Dacă este să privim viața lui Pierre Drieu la Rochelle, un articol pe larg se poate găsi chiar pe Filme-carti.ro, articolul prin care colegul nostru Codruț prezenta Jurnalul autorului francez. În 1929, scrie romanul ”Une femme à sa fenêtre”, care ne dezăvăluie o altă față a autorului Pierre Drieu la Rochelle, cea a scriitorului romantic, ce este calabil să înfățișeze aspectele serioase ale vieții (căci da, dragostea este un lucru serios!), într-o manieră modernă pentru acele timpuri, intelectuală și atingând toate problemele unei perioade care se considera destul de boemă pentru a nu pune dragostea pe primul plan.
Europa era în acele timpuri destul de fragmentată din punct de vedere al claselor sociale. Pe de o parte, avem aristocrația cu origini anterioare primului război mondiale, o mare parte devenită acum mica burghezie, o clasă socială superioară, cu suficienți bani pentru a nu avea grija zilei de mâini și ale cărei principale preocupări erau menținerea acestei bunăstări (bărbații trasau sarcinile afacerilor în câteva ore ale dimineții, pentru ca apoi să își petreacă zilele și nopțile, împreună cu femeile, într-o petrecere continuă, în discuții interminabile și în bârfa cotidiană, fără să fie aproape niciun moment conectați la realitatea ”supușilor” lor).
Pe de altă parte, avem oamenii simpli, care au muncit mereu și o vor face în continuare, cei care sunt țărani, fermieri, muncitori sau simpli slujbași, ce stau în umbra celor de mai sus și care alcătuiesc nu clasa de mijloc, ci clasa celor săraci, aproape incapabili să evolueze. La puțin timp după revoluția bolșevică din 1917, în Europa a început să apară primii comuniști adevărați, atât în rândul clasei superioare (și, în acest sens, au început să renunțe la banii pe care îi dețineau, considerând că doctrina comunistă nu este compatibilă cu bogăția sau deținerea de bunuri), dar mai ales în rândul celor săraci, clasa potrivită pentru o nouă revoluție.
Din aceste două categorii fac parte și cei doi protagoniști ai romanului ”O femeie la fereastră”: Margot Santorini este o burgheză fără griji, cu suficienți bani pentru a-și asigura sieși o viață fericită, fără a avea nevoie neapărat de un bărbat care să o întrețină. Cu toate acestea, căsnicia sa cu Rico este una fără fasoane și făr înflorituri inutile, ea distrându-se și purtându-se ca o femeie gata să cadă în plasă oricărui bărbat cu stare, el obișnuindu-se cu o căsnicie monotonă și fără viață sexuală, căutându-și așadar pasiunea în orice relație efemeră cu femeile care apar prin capitala Greciei, unde i-a dus serviciul.
Michel Boutros face aparent parte din cealaltă categorie: deși om educat și cu siguranță posesor a unor anumite sume de bani, a renunțat atât la bunăstare, cât și la o carieră pentru a intra într-o zonă politică tulburentă, în rândul comuniștilor, ilegaliști în mare parte a Europei timpului și responsabili ai unor atentate destabilizatoare la adresa autorităților (chiar în zilele acelea, ni se spune în roman, are loc un atentat cu victime în Salonic). Devotat noului curent, om inteligent, capabil să țină discursuri moralizatoare, el este într-o continuă fugă, fiind urmărit de autoritățile fiecărui stat pentru activitatea anarhică pe care o desfășoară. Este însă aceasta adevărata lui natură?
Întâlnirea dintre cei doi este una inedită: urmărit de Poliția ateniană, ajunge la fereastra hotelului Acropolis, deschisă întâmplător (?!) de frumoasa și încă tânăra Margot și, pentru a scăpa de închisoare, sare pe fereastră și este luat sub protecție de către aceasta: ”O privi cu un aer aspru, apoi brusc se întoarse și înaintă spre mijlocul camerei. Instinctul îi spunea că salvarea sa era în mâinile acelei femei; când ai început o aventură, trebuie să mergi până la capăt, să-ți legi de ea întreaga șansă. Totuși, soțul acela, era ceva tare periculos. Dar ea îl țintuia cu o privire atât de hotărâtă, atât de directă.”
Această întâlnire neașteptată stârnește în fiecare dintre cele trei sau patru personaje principale o sarabandă a gândurilor, o nouă reconsiderare de sine, o alternativă la viața pe care o trăiau până atunci. Poate de aceea acest roman nu este ușor de recenzat în doar câteva paragrafe: Margot burgheza, Michel comunistul, Rico-soțul înșelat și care înșeală, Malfosse-unealta folosită pentru coagularea acțiunilor, fiecare dintre aceste personaje își joacă aici viitorul și propria soartă, își rezumă în doar câteva zile (și puțin peste 200 de pagini) trecutul pentru a trece în viitor într-o nouă viață, cu totul schimbată sau, dimpotrivă, identică cu cea anterioară. Depinde doar de ei ce își doresc.
Margot este îndrăgostită, dar pentru a rămâne așa, pentru a iubi până la capăt, trebuie să renunțe la viața sa, la bogăția și luxul de până atunci, pentru a fi o ființă supusă iubitului său comunist, pentru a fugi pentru totdeauna, pentru a locui în locuințe insalubre și a călători la clasa a doua sau a treia. Michel se simte la rândul său atras de această femeie senzuală și capabilă să atragă orice bărbat își dorește, dar în același timp se teme că o femeie îl poate opri din urmărirea idealurilor sale, îl poate stopa temporar sau definitiv (și se știe că odată ce există o femeie în viața cuiva, deja exista perspectiva familiei și deci statornicirii) și revoluția, munca, sărăcia – ca idealuri – pot dispărea. De aceea poate, s-a îndepărtat de atâta timp de orice contact uman apropiat.
Rico, soțul, întrezărește perspectiva evadării dintr-o căsnicie care nu îi mai aduce aproape nimic și aceasta se poate întâmpla fără ca el să fie considerat vinovat. Așadar, alege să îl ajute pe Michel și să îi ofere acestuia toate momentele propice pentru ca legătura lor să devină ”reală” (”Margot, a cărei independență redobândită îl sfida, avea să fie amăgită de acel aventurier care, atunci când se va ivi prilejul, se va arăta indiferent și cinic, aidoma lui. Asta va dovedi că era o proastă la fel ca toate celelalte și că avusese dreptate s-o neglijeze. Își dori cu amărăciune ca povestea asta să meargă cât mai departe cu putință.”). În sfârșit, Malfosse este cel care dorește să aibă parte de ”nurii” lui Margot, sperând ca fâstâceala ei, aparenta frivolitate și dorința de a flirta să fie îndreptate, cu temei, doar asupra lui. Și cedează oricărei rugăminți, inclusiv aceea de a-l salva și a-l lua sub aripa sa protectoare pe Michel. Și să nu credeți că toate aceste perspective sunt atât de simpliste așa cum vi le-am prezentat eu, pe scurt, mai sus. Dimpotrivă, dinamica celor patru personaje este mult mai complicată și complexă, făcând din acestea caractere psihologice demne de studiat și aprofundat.
Dar romanul lui Pierre Drieu la Rochelle nu este doar despre dragoste: el pune accentul și asupra noii concepții politice, asupra noilor admiratori ai comunismului, ce începeau să împânzească Europa. Era o perioadă în care aproape nimeni nu se gândea încă la comunism, singura lor idee fiind aceea că noua doctrină a fost un accident nefericit din Rusia, unde a fost o mișcare revoluționară ”comună”, obișnuită, ce nu va dăinui, întocmai ca majoritatea mișcărilor revoluționare din Europa. ”Nu există comuniști nicăieri” este sintagma lor favorită.
Cu toate acestea, Michel este un idealist și, prin urmare, un comunist care crede în doctrina la care a aderat, un politician și un activist cum nu mai găsim astăzi în niciun partid politic. Un om care crede în lucrul pe care l-a ales și pe care nu-l va părăsi niciodată: ”Cred că comuniștii sunt la fel de viciați în inima lor și în spiritul lor ca și capitaliștii; dar măcar le rămâne o scânteie de vitalitate și de sănătate, ei își doresc lupta, încercarea. Din această luptă mă aștept să rezulte o profundă renaștere a planetei sau scufundarea sa vreme de veacuri de acum înainte în moartea fecundă, dincolo de limitele memoriei de unde vor ieși mai târziu forme noi de umanitate, dacă această specie trebuie să mai dăinuie încă. Acesta este lucrul care m-a câștigat de partea comunismului, nu-mi pasă de doctrină și de toate pretențiile sale de detaliu – e o mișcare, e ceva care sfidează moartea, care riscă moartea, tot ce iubesc eu pe lumea asta.”
Nu am văzut încă ecranizarea din 1976, dar primele trei nume din distribuție – Romy Schneider, Philippe Noiret și Victor Lanoux – promit o ecranizare deosebită. Romanul lui Pierre Drieu la Rochelle mi se pare însă destul de greu de surprins într-un scenariu de excepție, pentru că gândurile personajelor sunt de cele mai multe ori nespuse, interioare, profunde și complexe, astfel încât o simplă înșiruire a evenimentelor desfășurate nu ar suprinde toate esența unei povești de dragoste intelectuale și filosofice. Un roman de dragoste deosebit, care surprinde o lume în schimbare, personaje diametral opuse și, acum, pe cale de dispariție.
”O femeie la fereastră” este o ”carte recomandată de Filme-cărți.ro.”
1 comment