„Aventurile lui Leonardo”, de Roxana Andreea Rusu
Ilustrații: Octav Ungureanu
Editura Integral, București, 2020
Volumul semnat de Roxana Andreea Rusu are mai multe subtitluri și toate vă pot apropia de substanța acestuia: în primul rând, nu este o carte strict doar pentru copii, ci este una „pentru copii, părinți și profesori”; în al doilea rând, cuprinde „povești educative pentru dezvoltarea soft skills” (vom afla mai târziu ce înseamnă aceste abilități); în sfârșit, este „pentru copii de 4-14 ani”, ceea ce oferă o acoperire destul de largă. Nu trebuie lăsat la o parte nici faptul că este o carte inteligentă, cei interesați putând scana codurile QR și, astfel, putând descoperi articole, clipuri și alte instrumente necesare pentru aprofundarea conceptelor învățată.
Ce am aflat după ce am citit această carte? Am conștientizat ceea ce înseamnă și importanța așa-numitelor soft skills, abilități foarte importante pentru dezvoltarea și evoluția din copil în adult, care îl va ajuta pe cel mic să fie mai competent, mai deschis și să aibă o viață responsabilă și de succes. Iată ce spune autoarea:
„Această carte de povești pune accentul pe abilitățile soft (soft skills, cele care se învârt în jurul comunicării, autodisciplinei, capacității emoționale și relaționării cu ceilalți. Chiar dacă sunt esențiale, spre deosebire de matematică, științe sau limbi străine, ele se învață de obicei în afara școlii, în familie, de la mentori sau de la prieteni. Din păcate, sunt și situații în care nu se deprind deloc.
Cum îl poate ajuta pe copil dezvoltarea abilităților soft? Îmbunătățindu-i capacitatea de comunicare cu ceilalți, încrederea în sine, adaptarea la mediu, la schimbări și la condițiile cu care se confruntă, viteza de reacție, orientarea către rezolvarea problemelor (și nu mă refer la cele de algebră), flexibilitatea, gândirea obiectivă, empatia, conștiința, chiar și bunul simț.” (pag. 5)
Așadar, cele mai importante zece soft skills, printre care optimismul, simțul umorului, încrederea în sine, spiritul de echipă sau asumarea responsabilității, sunt analizate prin intermediul a zece povești, care îl au în centru pe Leonardo, un pui de leopard vesel și isteț. Povești interesante, amuzante, semnificative pentru ceea ce doresc să demonstreze și să dovedească, existența unor sentimente sau trăsături morale pe care trebuie să le valorizăm din copilărie și să le dezvoltăm la maturitate.
Cum sunt sistematizate aceste povești? Încep cu câteva explicații binevenite despre acea abilitate, urmează o poveste simpatică, având în centru mai multe animăluțe, iar apoi există mai multe exerciții tematice care să ajute la implementarea unei gândiri pozitive, care stârnesc în același timp spiritul ludic al copiilor. O alcătuire excelentă, spun eu.
Așadar, suntem în fața unei cărți care ajută copiii să-și dezvolte caracterul în mai multe sensuri, în timp ce îi menține implicați în poveste prin umor și joc, dar care ajută, în același timp, și părinții, să se orienteze spre acea latură a personalității copilului pe care o simt vulnerabilă sau, de ce nu?, de care nu știu să se ocupe. De citit de copii, părinți și bunici!
Puteți cumpăra cartea: Editura Integral.
(Sursă fotografii: Eintegral.ro, PRWave)