”Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich“, de Norman Ohler
Editura Corint, Colecția Corint Istorie, București, 2020
Traducere de Irina Cristescu
Cel de-al Doilea Război Mondial este un subiect destul de amplu și complicat, cât să facă obiectul a tot felul de analize, studii de caz și monografii. Tendința istoricilor este însă cumva să rămână într-o zonă de confort stabil, astfel încât cititorii să își fundamenteze cunoștințele existente și să perceapă anvergura evenimentelor univoc. Aceste canoane ale genului dictează rigorile, dar totuși apar unele titluri, zic eu, destul de scandaloase, inconfortabile dacă vreți. Un astfel de volum este cel a lui Norman Ohler, „Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich“, tradus la Editura Corint.
Volumul se centrează pe un subiect destul de sensibil: utilizarea drogurilor, în speță a metanfetaminei, în cadrul armatei naziste. Norman Ohler aruncă o lumină atentă asupra felului în care drogurile au schimbat cursul evoluției strategice a celor mai mari lupte date pe fronturile de Est și de Vest. Figurile lui Adolf Hitler și a acoliților săi sunt direct legate de utilizarea substanțelor grele și de efectele lor asupra conduitei politice, militare de care au dat dovadă. Trebuie să recunosc că Ohler a reușit, utilizând un ton al speech-ului nonșalant, dar antrenant, să mențină activă atenția cititorului de la prima pagină. Faptul că împletește analizele militare cu studiile clinice, dar și cu realitățile vieții germane din acele timpuri, face din acest volum o lectură interactivă. Pun acest lucru și pe seama faptului că Ohler este jurnalist și scenarist, deci știe cu ce se mănâncă această pâine.
Evident, în unele momente, autorul se lasă pradă unor afirmații comode, încercând (pot doar presupune acest lucru), să „spele” cumva reputația pătată a poporului german. „Cât despre Hitler, acesta a fost singurul șef de stat care a luat săptămânal între 120 și 150 de pastile și între 8 și 10 injecții medicamentoase, devenind un adevărat super-junkie”. Ironic sau nu, acest lucru mi-a creat senzația unei tentative de a oferi publicului un soi de scuză, mergând pe ideea că doar drogurile se fac vinovate de acțiunile nebuloase ale noului Napoleon (a se citi cu sarcasmul de rigoare).
În aceeași ordine de idei, mi-a părut curioasă apariția Pervitinului și consumul său la scară largă, fiind o substanță narcotică folosită atât de militarii lui Hitler, cât și de studenți ofticați de sesiuni, de tinere mame aflate în pragul depresiei postnatale sau de generali dornici să cucerească Europa, galopând în ritmul planurilor haotice ale celui supranumit Gröfaz. Sunt interesante inserțiile de fotografii, de material publicitar din acele timpuri, dar mai ales referințele la campaniile de marketing pe care greii farmaceutici, precum Merck, Bayer sau Temmler, le-au realizat pentru a convinge publicul să cumpere acele „ciocolate“ revigorante.
Punctele forte ale acestei lecturi sunt următoarele și le voi puncta pentru mai multă claritate:
-nivelul de documentare – nu sunt specialist în domeniul farmaceutic, dar intuiesc că reprezentarea acelor realități este destul de fidelă, deoarece am întâlnit și în alte surse reflecții asupra consumului de opiacee și substanțe narcotice, mai ales în rândurile eșalonui de putere nazist.
-limbajul foarte accesibil, cu iz de senzațional – da, este o carte pe care o poți parcurge rapid fără a pierde din calitatea înțelegerii.
„Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich“ este un volum potrivit tinerilor studioși, cu potențial analitic și cu dorință de a cerceta, dar și cititorilor cu experiență, care vor aprecia cu certitudine o nouă abordare nonconformistă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: jewishboston.com, div.bg)
