”O lungă petală de mare”, de Isabel Allende
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Isabel Allende, București, 2020
Traducere: Cornelia Rădulescu
Isabel Allende scrie odată cu romanul O lungă petală de mare o istorie tumultoasă despre dragoste, speranță, prietenie și rezistență, un cadou ideal pentru amatorii de povești epice. Sprijinită nu atât pe credință, cât pe adevăr, care deși are nevoie uneori de mai mult timp pentru a ieși la iveală, atunci când o face este izbăvitor, prezintă istoria mai multor familii din Spania care va lua amploare în patria lui Pablo Neruda, Chile. Povestea începe în timpul războiului civil spaniol și va călători peste oceane, continente, va depăși tulburări politice și va reveni la punctul de plecare pentru scurtă vreme. Patria adoptivă însă va câștiga.
Când fasciștii lui Franco înfrâng armata republicană, un câteva mii de oameni ajung în Franța. Unul dintre refugiați este Roser, o tânără pianistă, văduvă și însărcinată cu primul ei copil. Șansele pentru supraviețuire sunt foarte mici, iar emigrarea este posibilă cu condiția să fie căsătorită. Astfel, va ajunge soția fratelui decedat, deși la momentul respectiv puțini știau de moartea acestuia, el fiind dat dispărut pe front. Acest parteneriat le asigură nu numai siguranță, ci și moștenirea unui bărbat pe care amândoi îl iubeau. Va urma o călătorie cu multe peripeții, în care aventura și dramatismul au un rol esențial, dar și răsturnările de situație.
Drumul către Chile, la bordul unei nave de salvare create organizate poetul Pablo Neruda, Winnipeg, va începe în 1939 în portul Bordeaux. Va duce la Valparaiso peste 2.000 de refugiați spanioli. Roser și Victor vor fi prinși într-un vârtej de culturi, urmând să se scufunde complet în noile valori chiliene, pe care le vor îmbrățișa cu o plăcere reală foarte rapid. Deși Victor va rămâne tributar culturii spaniole, în final se va descoperi profund chilian.
”Așa cum n-au recunoscut casa Dalmau, n-au recunoscut nici Spania. Cei patruzeci de ani de franchism lăsaseră urme adânci, care erau vizibile în purtarea oamenilor și în orice aspect cultural. Catalonia, ultimul bastion al Spaniei republicane, avusese parte de răzbunarea cea mai cruntă a învingătorilor, de represiunea cea mai nemiloasă. Au fost mirați să constate că umbra lui Franco era încă atât de apăsătoare. […]
Nu cunoșteau pe nimeni. Dragostea i-a salvat de deprimare. […] Mi-a ajuns până peste cap să fim străini. Ne întoarcem în Chile.” (pg. 266)
Allende demonstrează cunoașterea în adâncime a problemelor refugiaților, detalii istorice, parte din ele venind din experiența personală. Pablo Neruda a creat realmente o navă de salvare numită S. S. Winnipeg pentru a salva refugiații spanioli, iar lovitura de stat din 1973 împotriva primului președinte socialist ales din Chile, Salvador Allende (naș al lui Isabel), a existat și a fost sprijinită de americani. Răpirile, tortura prizonierilor politici, disparițiile prezentate pe fundal istoric sunt baza experiențelor personajelor principale ale cărții, care în lipsa acestor evenimente ar fi avut cu totul altă viață. Deși există câteva episoade clișeice, iar unele întorsături de situație sunt previzibile, Isabel Allende reușește să creeze câteva personaje memorabile, iar îmbinarea cu istoria este salvatoare în câteva puncte cheie.
”Se apropiau de destinație cu un amestec de speranță și neliniște. Din știrile aduse de telegraf aflaseră că în Chile părerile erau împărțite și situația lor era subiect de discuții aprinse în Congres și în presă, dar și că existau planuri pentru a-i ajuta cu cazare și locuri de muncă din partea guvernului, a partidelor de stânga, a sindicatelor și a grupărilor de imigranți ajunși aici cu mult înainte. N-aveau să rămână de izbeliște.” (pg. 130)
Totuși nu avem un material istoric camuflat în roman. Poveștile lui Roser și Victor se desfășoară după un alt ritm și au un tipar diferit, cititorul se prinde repede în evenimentele la care ei iau parte și ajung să empatizeze cu problemele lor. Allende imaginează călătorie intimă în mijlocul lumilor prăbușite, de unde răsar în timp oameni și locuri noi, fiecare cu istoria proprie care se desfășoară la umbra istoriei mari. Introspecția, atât de necesară pentru supraviețuire, oferă ceva neașteptat: un refugiu în dragoste și descoperirea capacității de a se reinventa într-o lume a disperării. Atenția pentru detalii, descrierile oamenilor și locurilor, care oferă o imagine de ansamblu clară a spațiului în care se desfășoară acțiunea, determinarea unora dintre personaje și diversitatea atrag cititorii și reușesc să îi mențină ancorați în poveste. Personajele secundare nu beneficiază de tușe bogate atunci când vine vorba despre descriere sau sondaj, deși unele dintre ele ele poate ar fi meritat o atenție mai mare, cursul întregului roman fiind schimbat în unele capitole chiar de acestea.
De-a lungul întregii povești, vor exista multe provocări pentru Victor și Roser, de la internarea în lagărul de concentrare din Argelès-sur-Mer, la exilul din Venezuela. Pablo Neruda, poetul căruia cei doi și mulți alții îi datorau noua viață, va fi ajutat la un moment dat de cei doi, atunci când era urmărit pentru a fi arestat, iar Isabel Allende deschide fiecare capitol al cărții cu un verset din textele sale. Ficțiunea este extrem de condensată, însă ritmată, ceea ce ușurează citirea romanului, iar scriitoarea nu se dezminte și rămâne o povestitoare desăvârșită.
”Izolarea îl înnebunea pe Neruda, era ca o fiară închisă într-o cușcă, se învârtea la nesfârșit între patru pereți; nici măcar la geam n-avea voie să iasă. Soția, care renunțase la tot ca să fie cu el, chiar și la pictură, abia reușea să-l țină în casă. Neruda și-a lăsat barbă și-și omora timpul scriind cu furie ciclul «Cântul general». În schimbul ospitalității, citea cu inconfundabila sa intonație lugubră versuri mai vechi și poeme neterminate, care i-au transmis lui Victor pentru toată viața viciul poeziei.” (pg. 201)
Victor Dalmau, eroul romanului O lungă petală de mare, se pregătea să devină medic la Barcelona când a izbucnit războiul civil spaniol. Apoi, când se uită înapoi la cei 80 de ani, conchide „Viața mea a fost o serie de călătorii. Am călătorit dintr-o parte a lumii în cealaltă. Am fost un străin fără să-mi dau seama că am rădăcini adânci ”, spune el. O abordare tipică pentru romanele lui Isabel Allende, de altfel una dintre cele mai longevive teme ale operei sale, o temă accentuată de propria poveste de viață: mobilitatea și capacitatea de a prinde rădăcini.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Humanitas.ro, WSJ.com)
