Minunea, de R.J. Palacio – cartea și filmul

”Minunea”, de R.J. Palacio
Editura Arthur, București, 2013
Traducere din limba engleză și note de Iulia Arsintescu

Motto: ”Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț)

Iată cum o carte obligatoriu de citit pentru băiatul meu, pentru școală, una din temele din vacanța de vară, a devenit una dintre cele mai emoționante cărți citite în ultimul timp. Pentru că ”Minunea”, dincolo de a fi o carte pentru adolescenți și pentru tineri, este o carte despre suflet, despre înțelegere, prietenie, acceptare, lucruri care sunt greu de găsit acum sau sunt mai greu exprimabile de către mulți dintre noi.

”Minunea” îl are în centru pe August, un băiat născut cu nenumărate probleme medicale, trecut prin multe operații, nu numai estetice, și care poartă pentru viitor semnele acestora, nu numai pe corp, ci și pe chip. Din cauza transformărilor fizice însemnate și nedorite, el a purtat o perioadă lungă o cască de cosmonaut, pentru ca cei de pe stradă sau din magazine să nu se sperie de el, iar părinții au luat înțeleapta decizie să nu îl trimită la școală prea devreme. Ei chiar îl iubesc așa cum este, că doar sunt părinți, sora lui Via îi este de un extraordinar sprijin, familia este tot ce are, pentru că sunt prea puțini prieteni în jurul său:

”Mama zice că până atunci îi spuseseră totul despre mine. Era pregătită să mă vadă. Și mai zice că atunci când s-a uitat pentru prima dată la fața mea terciuită, nu a văzut decât ce ochi frumoși aveam. Trebuie să știți că mama e frumoasă. Iar tata este arătos. Via e și ea drăguță. Asta în caz că vă întrebați.” (pag. 13)

Pentru că, da, totul poate fi traumatizant din toate părțile: August s-ar fi simțit deprimat, exclus, familia ar fi trebuit să îl împace și să îl facă să treacă peste toate frustrările, iar colegii s-ar fi speriat, apoi ar fi râs de el și l-ar fi exclus din cercul lor. Aceste momente, evitate atunci când trebuia să ajungă în clasa întâi, a doua etc., revin și își mențin aceeași direcție atunci când August merge pentru prima oară la școală, în clasa a cincea, la zece ani, băiatul nostru, cu chipul hidos, dar cu un suflet puternic și frumos, fiind terorizat de întâlnirea cu viitorii colegi. Care se poartă exact cum se aștepta și cum ne așteptam: sunt șocați, se îndepărtează de el, cu câteva excepții, care devin prieteni mai mult sau mai puțin adevărați.

Este o luptă pentru supraviețuire, pentru acceptare, pentru descoperirea unor prietenii care să dăinuie și să treacă dincolo de defectele fizice. Pentru că August este un suflet bun și curat și trebuie doar să se sprijine pe oamenii din jurul său care mai sunt… oameni, care sunt buni, care știu lecția bunătății și a toleranței. Așa că, așa cum este și normal, August se integrează treptat într-o lume care pare să-l respingă inițial, numai după impresia fizică.

R.J. Palacio mai face ceva extraordinar, dincolo de poveste: dă cuvântul mai multor personaje, care își exprimă propriul punct de vedere cu privire la școală, la lumea care există acolo, cu privire la interacțiunea cu August. Primul este, desigur, personajul principal, dar apoi vedem și viziunea surorii sale, Via (cea care a acceptat mereu poziția secundară în cadrul familiei, conștientă că trebuie să aibă grijă singură de ea, fratele ei fiind cel care are adevăratele nevoi), viziunea lui Summer, cea care a avut curajul să se apropie prima de August, gândurile lui Jack, cu coleg care nu știe dacă vrea să fie popular sau, dimpotrivă, să se apropie de gașca lui August și Summer, felul în care gândește Justin, noul iubit al Viei etc. Viziuni diferite, gânduri complexe, interacțiuni, tineri care se transformă. Și mult amuzament, gânduri mature ale unor copii de clasa a cincea, care ne arată felul sincer în care ”simt” școala:

”Una peste alta, aș putea trăi foarte bine fără școală. Cel mai mult urăsc la școală faptul că avem de făcut teme. Nu ajunge că suntem nevoiți să stăm curs după curs la școală și să încercăm să nu adormim în timp ce ei ne umplu capul cu o grămadă de chestii care probabil nu ne vor folosi niciodată, de exemplu cum se calculează suprafața unui cub sau care este diferența dintre energia cinetică și energia potențială. Cui naiba îi pasă? Nu i-am auzit niciodată, dar absolut niciodată pe părinții mei spunând cuvântul ”cinetic”, în toată viața mea!” (pag. 162)

Plus multă emoție, transformând ”Minunea”, așa cum spunea, în cea mai emoționantă carte citită în acest an.

Carte de pe: Libris.ro.

Wonder (2017)
Regia: Stephen Chbosky
Distribuția: Jacob Tremblay, Julia Roberts, Owen Wilson, Izabela Vidovic

După ce am citit cartea, am dat o șansă și filmului, motivat fiind că băiatul meu, nu foarte mare consumator de filme și aflat la vârsta când nu are răbdare, l-a devorat imediat ce a terminat cartea. Concluzia: nu se abate de la regula (care are și excepții, desigur”) ”cartea bate filmul”: filmul din 2017 nu mai are aceeași emoție, are prea multe fire ale narațiunii care apar și dispar imediat în neant, care există în carte și sunt tratate cu mai multă atenție și profunzime.

Cu toate acestea, dacă nu ai citit cartea înainte, este posibil să nu fii atât de dezamăgit, întrucât există suficiente motive pentru ca filmul să placă și să fie înțeles: există multă empatie, care apare aproape imediat, față de băiatul ”diform”; te enervezi pentru toate cele ce i se întâmplă în școală, îți dai seama că prietenii cu adevărat buni sunt puțini, apreciezi mult iubirea și felul în care se comportă al părinților.

Filmul poate fi văzut pe HBO Go și a primit de la mine nota 7/10.