”Mici focuri pretutindeni”, de Celeste Ng
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2017
Traducere din limba engleză și note de Adriana Bădescu
Dacă mi-a plăcut ceva foarte mult la romanul Celestei Ng este descrierea orășelului Shaker Heights, o comunitate foarte frumoasă, bine organizată și planificată încă de la crearea ei, în care nimic nu este lăsat la voia întâmplării, unde locuitorii sunt, în majoritatea lor, bogați și fără griji în privința viitorului lor și al familiilor lor. Totul pare să inspire aici siguranță, dar și monotonie, iar destinul este deja scris, de vreme ce majoritatea celor plecați la studii au siguranța că vor reveni în propriul paradis. Celesta Ng știe despre ce vorbește, de vreme ce Shaker Heights chiar există, iar autoarea a locuit acolo o perioadă însemnată din viața ei. Pentru cei mai liniștiți și apropiați de casă și de familie, această localitate este idealul:
”Până la absolvirea colegiului, se îndrăgostise deja și de Shaker Heights, și de felul în care i-l descrisese Elena: prima comunitate planificată, cea mai progresistă comunitate, locul perfect pentru tinerii idealiști.” (pag. 94-95)
”Fiindcă Shaker Heights era într-adevăr frumos. Peluzele și grădinile se întindeau pretutindeni – proprietarii angajându-se să planteze numai flori, niciodată legume, și să smulgă buruienile. Cei suficient de norocoși pentru a locui în Shaker erau siguri că își duceau viața în cea mai bună comunitate din America. Era genul de loc în care – așa cum constatase o rezidentă – dacă îți pierdeai inelul cu diamant de o mie de dolari, în vreme ce-ți curățai aleea iarna, administrația ridica tot maldărul de zăpadă, îl ducea la garajul central și îl topea cu ajutorul lămpilor termice ca să recupereze bijuteria.” (pag. 195)
Numai că până și comunitățile perfecte pot fi zdruncinate, nu numai de aversiunile naturii înconjurătoare, ci și de simpla apariție a unor oameni ”altfel”. În Shaker Heights, tihna familiei Richardson (el avocat, ea ziarist local, cei patru copii în diferiți ani de liceu) este spartă și deranjată de noii chiriași ai lor, care sunt construiți pe alt tipar, mai normal, aș spune eu. Mia Warren este artist fotograf, iar fiica ei, adolescenta Pearl, reia clasele de liceu imediat ce apar în oraș. Numai că ele au o aparență libertină, sunt nomade de ani de zile, ascund ceva secrete și sunt dezinvolte în relațiile cu cei din jur, neascunzându-și gândurile și spunând totul dintr-o bucată. Total diferit de o comunitate închisă, care își construiește destinul pe o formă de bunătate ignorantă și pe corectitudine politică.
Din interacțiunea dintre cele două familii, apar numeroase tulburări și relații, mai ales din perspectiva copiilor Richardson: cei doi băieți, Moody și Trip se îndrăgostesc pe rând și din perspective diferite de Pearl, fără că unul să știe de celălalt:
”Într-un fel, își spusese Trip, semănau cu surorile și cu mama lui: absolut convinse că există o cale corectă și una greșită de a face orice și la fel de convinse că ele știu perfect deosebirea dintre cele două. Pearl era mai inteligentă decât oricare dintre ele, și totuși părea împăcată cu tot ce nu știa, se simțea comod în spațiile cenuștii dintre alb și negru. Gândurile ei se îndreptau spre lucruri mari, și în acele după-amiezi în care erau împreună, sfârșeau prin a vorbi despre lucruri mari: cât de rău îi părea lui că nu se înțelegea bine cu Moody (”Suntem frați; n-ar trebui să fim prieteni?”); cât de nesigur era el, la șaptesprezeci ani, în legătură cu ceea ce voia să facă în viață; toată lumea îl întreba asta și ar fi trebuit să se gândească la colegiu, ar fi trebuit să știe deja, dar nu știa, nu știa deloc. Mai e timp, îl liniștea Pearl; întotdeauna mai e timp. Când era cu Pearl, lumea i se părea mai mare, așa cum ei, când era cu el, i se părea că e mai puțin abstractă, mai reală, mai concretă.” (pag. 335)
În același timp, cele două fete Richardson, Izzy și Lexie, se apropie treptat de Mia, artista necunoscută și neînțeleasă, tocmai pentru că nu găseau același sprijin, moral, sufletesc și chiar fizic, în mama lor, prea încorsetată în regulile nescrise, dar importante, ale comunității. În același timp, ”dezordinea” din comunitate se acutizează, odată cu deschiderea unui proces important – o micuță de origine chineză, abandonată temporar de mamă, este disputată de o familie din oraș, prietenă cu familia Richardson, și de propria mamă, iar această dispută îi regăsește și pe eroii noștri pe poziții diferite.
Pe alocuri, volumul pare unul ”de casă” (așa cum spuneam noi filmelor artistice pe vremea casetelor video), pentru regăsim și drame familiale, și iubiri trecătoare, și copii adoptați sau avorturi, și probleme la școală sau baluri. Cu toate acestea, fiecare personaj este bine construit și unic în felul său, iar trecutul acestora este dezvăluit gradual, fiind în același timp neașteptat și cu influențe majore asupra destinului. Un roman antrenant, bine scris.
