Marti cu Morrie (Tuesdays with Morrie), de Mitch Albom
Editura Humanitas, Bucuresti, 2006
Traducere din limba engleza de Alina Chiriac
„Ati avut vreodata un adevarat profesor? Cineva care v-a vazut ca pe un lucru necizelat, dar pretios, ca pe o bijuterie pe care, cu intelepciune, a slefuit-o si i-a dat stralucire? Daca aveti norocul sa dati peste asemenea profesori, veti sti intotdeauna sa gasiti drumul inapoi. Uneori e doar in mintea voastra. Uneori se intampla la capataiul patului lor. Ultimul curs din viata batranului meu profesor a avut loc, o data pe saptamana, acasa la el, langa fereastra biroului lui de unde se vedea un hibiscus pitic cu flori roz. Cursul se tinea martea. Nu era nevoie de carti. Tema era sensul vietii. Profesorul preda din experienta. Si cursul continua”
Acestea sunt cuvintele cu care, in capitolul Concluzii, Mitch Albom isi incheie aceasta perla – roman biografic / autobiografic. Spun biografic, pentru ca profesorul de sociologie Morris Schwartz a existat in viata reala, a trait intre anii 1916 si 1995 si a predat la Universitatea Brandeis din Massachusetts, ultimele sale „cursuri” derulandu-se in zile de marti, din carapacea unui corp atacat virulent de o boala degenerativa, auditoriul sau constituindu-se in persoana unui singur ascultator, autorul romanului, Mitch Albom, un fost student al sau in urma cu douazeci de ani, in prezentul actiunii avand o cariera de bun jurnalist sportiv. Si din aceasta perspectiva, romanul se inscrie si in categoria autobiografie, intrucat parcurge tineretea si devenirea autorului care ne declara in acelasi capitol Concluzii: „Un lucru am invatat de la profesorul Morrie Schwartz: in viata nu e niciodata prea tarziu”.
Incepand din prima zi de marti a cursului de viata si pana in cea de-a a paisprezecea marti cand autorul ne spune ca „Ne luam ramas bun”, cei doi, profesorul si ultimul sau elev vorbesc „despre lume”, „despre autocompatimire”, „despre regrete”, „despre moarte”, „despre familie”, „despre emotii”, „despre teama de batranete”, „despre bani”, „despre cum rezista dragostea”, „despre casatorie”, „despre cultura noastra”, „despre iertare”, „despre ziua perfecta”.
Dupa cum se vede „se discuta despre o multime de subiecte (…) Ultimul curs a fost foarte scurt, doar cateva cuvinte. Festivitatea de absolvire a fost o inmormantare”.
Mi se pare extrem de important sa ai parte in viata de o intalnire definitorie, cu o personalitate complexa, empatica, doritoare sa transmita frumusetea si sensul vietii celor din jur, sa te invete despre „a fi om si despre a te raporta la ceilalti”, sa te invete despre a accepta „ca poti face unele lucruri si ca nu poti face alte lucruri”, „sa te ierti pe tine si pe ceilalti”, „sa nu crezi niciodata ca e prea tarziu sa te implici”, sa te invete sa traiesti cu demnitate, sa nu iti tradezi visurile. Sa iti tii deschisi ochii asupra culturii in care traiesti, din care trebuie sa asimilezi ceea ce e bun, ceea ce ti se potriveste si sa respingi si sa nu accepti ceea ce e putred, retrograd.
Un om care sa te invete ca „Pentru ca viata ta sa aiba rost, trebuie (…) sa incerci sa creezi ceva care sa aiba insemnatate”.
Un om care sa iti spuna „Invata sa primesti iubire. Credem ca nu meritam dragostea, credem ca daca o lasam in inima noastra vom deveni prea slabi. Dar (…) dragostea este singurul lucru rational”. Si ca „Nu poti inlocui dragostea cu lucruri materiale, nici tandretea, nici blandetea, nici macar camaraderia.”. Caci „dragostea inseamna sa traiesti, chiar si dupa ce ai murit.”
Un om care sa te indrume si sa te orienteze in fata indielilor pe care le ai „Uneori nu poti sa crezi ceea ce vezi, trebuie sa crezi ceea ce simti. Si daca vreodata vor fi oameni care sa aiba incredere in tine, atunci trebuie sa simti ca si tu poti avea incredere in ei – chiar si atunci cand esti in ceata. Chiar si atunci cand cazi.”
Un om care „prin curajul, umorul, rabdarea, deschiderea lui (…) e mai sanatos, mai sensibil.”
Un om care aflat in pragul inevitabil al mortii sa iti releve adevarul „ca o data ce inveti cum sa mori, inveti si cum sa traiesti”.
Un om care iti releve faptul ca familia reprezinta „siguranta spirituala (…) nimic nu-ti poate oferi asa ceva. Nici banii. Nici faima. Si nici munca.” Si ca „Nicio experienta nu se compara cu aceea de a avea copii. Asta-i tot. Nu exista ceva care sa o poata inlocui. Daca vrei sa incerci experienta de a avea responsabilitatetotala pentru o alta fiinta umana, sa inveti cum sa iubesti si sa te legi de altcineva in cel mai profund mod cu putinta, atunci trebuie sa ai copii.”
Un om care sa iti impartaseasca experienta ca nu trebuie sa te lupti cu imbatranirea, caci „vei fi mereu nefericit, pentru ca se va intampla oricum.”.
Un om care sa te invete ca trebuie sa ii asculti pe cei din jurul tau: „Dar sa asculti cu adevarat pe cineva – fara sa incerci sa ii vinzi ceva, sa-l agati, sa-l inrolezi sau sa doresti ceva in schimb.”
Un om care sa-ti dezvaluie secretul important al reusitei unei casnicii in care „esti pus la incercare. Descoperi cine esti, cine este celalalt si daca sunteti potriviti (…) Daca nu stiti sa faceti compromisuri, veti avea multe necazuri. Daca nu puteti vorbi deschis despre ce se intampla intre voi, veti avea multe necazuri. Si daca nu veti avea aceleasi valori in viata, veti avea multe necazuri.”.
Si in cele din urma, un om care sa ne invete ca „moartea e la fel de naturala ca viata. Este parte din intelegerea pe care am facut-o”.
Daca am intalni in viata, fiecare dintre noi un profesor ca Morrie, „daca am reusi sa invatam lectiile astea, lumea ar fi un loc mult mai bun.”
Am adunat si legat cursiv citatele de mai sus, care m-au marcat si asupra carora am gandit indelung, pentru ca am dat spre lectura aceasta carte unui amic cu o cultura bogata, cu inteligenta si sensibilitate si care, spre stupoarea mea, a decretat ca totul este doar o colectie de „chestii comune”, „generalitati si filozofii ieftine”, „menite sa emotioneze facil si sa stoarca lacrimi”. Ori amicul meu si-a inchis mintea, s-a blazat in procesul de indobitocire prin rutina muncii zilnice in super-organizatii, ori braveaza, fandandu-si emotiile reale.
Concluzia mea este aceea atat de bine exprimata in citatul din Henry Adams, plasat in roman de Mitch Albom „Un profesor influenteaza o eternitate; nu se poate spune unde se termina influenta lui.”.
Pe de alta parte, eu am simtit ca profesorul Morrie Schwartz si-a tras toata aceasta seva de intelepciune plina de darnica candoare din originea sa iudaica si Mitch Albom ne spune ca Morrie „se nascuse evreu, dar devenise agnostic in adolescenta, in buna masura din cauza a ceea ce i se intamplase in copilarie. Ii placeau cateva dintre ideile filozofice ale budismului si ale crestinismului, dar inca se simtea acasa, din punct de vedere cultural, in iudaism. Era o corcitura religioasa, ceea ce il facuse inca si mai deschis spre studentii pe care i-a invatat de-a lungul anilor. Iar lucrurile pe care le spunea in ultimele lui luni pe pamant pareau ca transcend toate diferentele dintre religii. Moartea are darul de a face asta.”
Inmormantarea lui Morrie a avut loc intr-o zi de marti. Intr-una dintre „lectiile” de marti, Morrie si-a exprimat hotararea ca pe mormantul sa fie scris „Profesor pana la capat”.
Acest caleidoscop uman, cald, bogat, scris intr-o maniera sincera si intr-un stil jurnalistic retinut este o carte extraordinara, pe care o pun pe un raft special in biblioteca sufletului meu.
Si in desertul moral si sipitual care isi intinde tentaculele din ce in ce mai mult in jurul nostru, „Marti cu Morrie” este o oaza verde de normalitate si un izvor de speranta.
