Mai mult, mai sus, de Adrian Serghe

„Mai mult, mai sus”, de Adrian Serghe

Editura StudIS, Vatra Dornei, 2012

Volumul de fata ne-a fost oferit de catre autor, pentru a fi citit si recenzat! Eu l-am citit! Cu mare greutate! Si imi asum integral “vina” unor pareri care ar putea veni in contradictie cu cele ale colegilor mei de blog (aceasta in cazul in care s-ar incumeta sa rasfoiasca cartea).

Am pornit de la recomandarea numita “Introducere”, conform careia “Mai mult, mai sus” ar fi:  “O nuvela a noii generatii, in care se trateaza diverse teme, obtinerea unui serviciu, decadenta tinerilor, pasiunea pentru poker – jocul ultimilor 10 ani, sport, pariuri, ideea calvinista referitoare la destin – este acesta scris in stele sau urmeaza a fi construit de fiecare dintre noi? La toate acestea, se impletesc doua povesti de dragoste veritabile, a caror protagoniste sunt Monica si Simona, doua fete cat se poate de normale, descrise intr-un context de viata: la serviciu, acasa, in excursie, in club. Fara banalitati, fara siropuri. Finalul, pus sub tensiune si mister inca de la inceput, te ia prin surprindere totala. O data prin intorsatura de situatie total neprevizibla, precum si prin sentimentul de intimitate intre personaje. <Mai mult, mai sus> este o fresca a noii societati, caracterizata de acest joc de poker tot mai apreciat, inclus chiar in jocurile olimpice, precum si de angoasa data de nesiguranta in viitor si de obstacolele financiare din drumul tinerilor. Tema in sine poate ne este foarte familiara, poate ne este prea aproape, dar momentele dese de dialog, precum si indicatiile pretioase si sincere iti dau sentimentul de apropiere fata de personaje. Expresiile uzuale, glumele acide intre personaje, precum si diversitatea momentelor din viata protagonistului fac din “Mai mult, mai sus” sa fie cartea potrivita pentru cei care iubesc romanele politiste, cele de dragoste, pentru cei ce iubesc animalele.”

Dar va spun ca… daca fiecare dintre frazele (putin cam schiopatande) ale acestei introduceri,  ar fi fost transpuse ca intentie, intr-un discurs narativ talentat, cu o intriga alerta bine argumentata si condusa, fara extravagante inutile frizand ridicolul unor pesudo-filozofice digresiuni si totul  intr-un limbaj literar fluid si conectat regulilor sintaxei si morfologiei … rezultatul nu ar fi fost atat de chinuit, searbad si lipsit de substanta!

Poate ca personajul principal al acestei nuvele, Edi, exprima “plenar” chiar framantarile autorului “Dar tot acest timp, in care m-am zbatut sa imi acopar lipsurile materiale, nu a facut decat sa imi acapareze atentia de la lipsurile sufletesti. Mintea mea era tot mai saraca, nu facea decat sa se ocupe de nevoile de zi cu zi, nu imi permiteam sa zabovesc pentru a ma gandi la sensurile vietii, ca vechii filosofi. Uneori ma intreb cum de au avut timp pentru a putea medita la toate creatiile cunoscute de noi astazi? Nu au avut grija zilei de maine? Si daca au avut-o, cum au rezolvat-o?”

Si tot asa, nuvela abunda in “panseuri” gaunoase si exprimate adeseori intr-o mare saracie de limbaj si intr-o jenanta tehnoredactare. Si daca vorbesc despre tehnoredactari, sa evidentiez hilaritati la pagina 27, 28, 29,32 etc, etc, tot inainte, pana la victoria finala, pagina 177, unde inainte de semnatura lui Adrian Serghe troneaza indemnul intelept: “Destinul nu asteapta si nu se repeta, daca vreti mai mult pentru voi, tintiti mai sus!”

Aveti insa atentia ascutita pe parcursul lecturii, la momente cheie precum: “A venit si seara mult asteptata, seara in care ma simteam … sau mai bine nu simteam nimic, pentru ca ma incercau tot felul de sentimente si nici unul nu era destul de puternic incat sa se diferentieze”.

Dar nu va impacientati, asteptati finalul :), pentru ca “In final s-a produs inevitabilul si a ales alt drum, am facut treaba parintilor ei si nici macar nu au trebuit sa faca nimic.”  🙂 🙂

Sper ca alti cititori vor fi mai inteligenti decat mine si nu vor pluti in ceata incertitudinilor existentiale  in care m-a impins pe mine lectura acestor pagini.

Trebuie sa recunosc ca m-au placat si cateva clisee la care recurge adeseori autorul, in lipsa unor argumente pe care sa-si consolideze discursul: “Mi-am dat seama ca femeilor le plac tipii rai si fara sperante la un viitor mai bun si deocamdata situatia imi convine, fara obligatii si optiuni sunt destule.” Dumneavoastra ati inteles ceva din aceasta fraza?

Hai mai serviti aici cateva exemple, serviti, sunt foarte “ieftine”, pe bune :):

“Adrenalina, drogul natural pe care organismul nostru il secreta si pentru care multi se multumesc doar cu mersul pe bicicleta, pentru mine inseamna banii, ei sunt elementul ce declanseaza euforia si situatiile limita.”

“Am ajuns la seara jocului” (pokeras – asta va spun eu, ca sa intelegeti contextul inalt academic). “Este momentul meu, un joc pe care toti il jucam intr-un fel sau altul, un joc prin care fiecare dintre noi am trecut o data sau de mai multe ori. De cele mai multe ori, traim cu regretul ca nu am facut tot ce ne-a stat in putere pentru a profita de jocul vietii noastre.” (Eteee, cata profunzime nene, m-ai tusat!)

Ce mi-e foarte neclar este ca autorul lupta din rasputeri sa il doteze pe eroul antierou al sau, acest Edi, cu inteligenta, spirit, gandire profunda si matura …. etc, “Spui ca ai cap si creier, nu este ilegal sa le folosesti, preferabil ar fi sa iti folosesti mai intai creierul. Esti o persoana inteligenta, stii ce e mai bine pentru tine.”,  in timp ce el, eroul, da mai mereu cu mucii in balta …. ehei, dar stati, asteptati, dati-i o sansa, lasati-l sa experimenteze, lasati-l sa invete din greseli, atentie … atentie mare … caci invata :).

“Am invatat ca atunci cand faci ceva din obligatie nu iese nimic bun, ba mai mult de atat, poate iesi mai rau decat a fost cand ai inceput sa faci acel ceva.”

O figura mareata, importanta si cu ascendent psihologic-educational asupra lui Edi se dovedeste a fi “Tanti Maria”, gazda la care sta in chirie (undeva intr-o margine de urbe), care il intoarce pe drumul drept, cu cateva fraze bine simtite “Tu nu ai nimic sacru, nu ai nici macar putina integritate?”. O intrebare despre care ni se spune ca e “plina de un sictir accentuat”.

Edi se poate baza pe tanti Maria in procesul reformarii sale educationale, actiune insa care nu se aplica ioc in cazul pisicutei Kitty. Si aici avem din nou o fraza schioapa in limba literara romaneasca 🙂 “Dupa ce am vazut ca nu ma pot baza pe sprijinul gazdei sa imi educ pisica, am intrat in camera si l-am sunat pe Victor”.

Si revin la citatul integral din “Introducere”, exprimandu-mi din nou regretul si deceptia si pana la urma nervii ca m-am ales cu promisiuni neonorate din partea autorului.

Dar nici nu cred ca le-ar putea onora in aceasta faza a existentei sale literare. Existenta care trebuie construita cu talent, cu lectura, cu indrumare si neaparat si cu o doza de autocunoastere a propriilor posibilitati.

Coroborand cateva informatii de pe internet (sub rezerva ca poate nu le-am interpretat corect, posibile fiind confuzii  – fapt pentru care imi cer scuze in avans), observ ca Adrian Serghe este polivalent, el chiar ne impartaseste pe “Catalogul liberilor profesionisti” ca are “Imaginatie bogata, pot crea scenarii de fictiune , documentar , emisiuni televiziune , publicitate , strategii publicitare , vanzare , conceptie – dezvoltare story board seriale , sitcom, etc de la o tema data. De asemeni pot participa la evenimente ca fotograf.”

Foarte frumos, foarte bine. Insa in privinta literaturii, parerea mea este ca “Deocamdata NU”. Aveti un NU din partea mea. Daca mai adunati inca doi de NU, trebuie sa mai studiati si sa reveniti poate anul viitor. Pana atunci sper sa ies din socul post traumatic in care m-a aruncat lectura volumului “Mai mult, mai sus”.

Framantarile tineretii, chemarea golanelii, atractia banului, a jocurilor de noroc, a lumii interlope sunt teme interesante, coagulate cu profunzime si talent in marile literaturi, prin urmare stacheta se afla la inaltimi ametitoare. Greu de atins!