”Expres”, de Mihnea Mihalache-Fiastru
Editura Curtea Veche Publishing, București, 2019
În ciuda ușurinței cu care parcurgi cele 150 de pagini, ”Expres” este un volum surprinzător de complex, este o imagine extrem de exact a unui București aflat într-o permanentă tranziție, o capitală sălbatică ce pare încremenită în timp și, în același timp, într-o transformare ireversibilă pe parcursul a aproximativ două decenii. Prin prisma realității prezentate, în privința personajelor care o populează, este probabil una dintre cărțile care surprind cel mai bine, cel mai realist, acest oraș pe care puțină lume îl înțelege pe deplin.
Mihnea Mihalache-Fiastru (ce inspirat am fost să aleg acest roman, fără să cunosc nimic despre autor și despre subiectul ales!) își structurează volumul pe paliere temporale, aparent fără nicio legătură în afara locului general de desfășurare al acțiunii, respectiv orașul din (mai mereu) spatele blocurilor gri. În capitole scurte, având drept titlu o dată anume, el ne poartă întortocheat prin perioade diferite, oferindu-ne informații, detalii, personaje complexe și evenimente tipice despre trăirile unor personaje, despre firele vizibile sau nu ce le unește cu acest oraș vibrant.
Pare că nimic din ceea ce a trăit această capitală într-o perioadă foarte lungă, din ultimii ani ai lui Ceaușescu până la finalul anilor 2000, nu a fost uitat. Scriitorul, pe care nu îl putem privi mereu ca fiind detașat de memorialist, călătorește alături de cititor prin tot ceea ce au trăit bucureștenii în ultimii 40 de ani. Privind cu detașarea cititorului care a călătorit doar tangențial în București în acea perioadă, un fel de provincial ce a trăit doar anumite pasaje sau anumite evenimente similare cu cele descrise în carte, pot spune cu mâna pe inimă că ”Expres” nu este doar o carte despre și pentru bucureșteni, ci o carte pentru toată generația noastră, a celor născuți în anii ’70. Cum să nu fi trăit și știut noi despre explozia CD-urilor, de exemplu?
”Transporturile în comun erau, încă, foarte pline. Dacia 1300 dispăruse deja de pe străzi. Peste tot vedeai 1400 și Nova. Mallul Vitan se învechise, iar în Unirii începuseră să vină magazinele mari care i-au falimentat pe micii comercianți din aripa Călărași, care și-au abandonat spațiile și au început să se care. Casetele aufio dispăruseră aproape de tot, le mai găseai doar prin târguri sau piețele mari, Obor sau Big. În locul lor au apărut CD-uri și CD-uri cu MP3-uri. Casetele asu CD-urile pe care le mai găseai erau, majoritatea, cu manele. Erau anii în care Nicolae Guță cunoștea un fel de ascensiune. Cea mai neagră perioadă a manelelor. Încă mai mergeau casetele și CD-urile făcute de băieți, cu coperțile printate, pentru că internetul era, deocamdată, o oarecare exclusivitate care nu ajunsese în casele rămășițelor și actualei clase muncitoare. Nu aveai ”țeavă”, adică bandă de net suficient de puternică încât să poți să descarci muzică multă și filme, așa că cine avea făcea bani din asta.” (pag. 25)
Majoritatea caracteristicilor tranziției românești, a perioadei de dinainte de aceasta și de după ea, nu sunt ignorate și sunt zugrăvite în nuanțe realiste, fie ele gri, fie întunecate. Am avut ceva dificultăți de a lega între ele personajele (dar asta e, poate, doar o problemă a unui cititor neatent!), dar am văzut acolo interlopi și nepăsarea lor față de autorități, comunism și demolări, anii în care drogurile făceau legea în toate cartierele, dar și bișnițarii din centru, am observat felul în care zona Casei Poporului se reconstruia, ba chiar și anumite întâlniri amicale și amiabile cu Elena Ceaușescu. Am observat cum lumea din oraș se umple de afaceri mai mult sau mai puțin legale, cum se trăiasc suferințele din spatele blocurilor gri, cum, treptat, lumea părăsește orașul pentru o viață mai bună în Occident.
Desigur, necunoscând nimic despre autor, nu am reușit să discern ce este ficțiune și ce este memorie a autorului. Desigur, mi-ar fi plăcut să leg mai bine personajele, așa cum spunea, printre textele care ne poartă întortocheat între perioade diferite. Dincolo de aceste mici observații, consider că ”Expres” este o carte bună despre tranziția sălbatică și despre transformările bucureștenilor și ale orașului în care trăiesc. Greu de găsit un roman atât de realist despre acest oraș cu care eu nu prea mă împac, poate tocmai din cauza unor tare foarte bine descrise în acest volum.
