”Poeme persane”
Baba Taher, Saadi, Omar Khayyam, Rumi, Șabestari, Hafez
Editura Herald, Colecția „Princeps”, București, 2014, 352 p.
Selecție, traducere din persană, note și comentarii de Otto Starck, Cuvânt înainte de George Grigore
O ediție întocmită cu profesionalism, adresată marelui public, este antologia de față din poezia clasică persană, alcătuită de cunoscutul specialist în persană, deopotrivă jurnalist TV, Otto Starck, apărută într-o primă ediție în 1982; de altminteri, traducătorul, acum retras în Israel, este un împătimit al poeziei arabe clasice (persane) și a editat, începând cu anii 1970, mai multe volume cu cei mai reprezentativi autori.
O prezentare de o pagină a fiecărui autor, discretă, dar esențială, precedă fiecare grupaj, volumul bucurându-se de decorațiuni în stil arabesc pe fiecare pagină.
Mai mult decât o imagine a vieții persane din secolele X-XIV (intervalul în care s-au manifestat poeții din acet volum), poemele exprimă identitatea general-umană, din care nu lipsesc îndemnuri precum „Trăiește clipa” (la Omar Khayyam) sau venerația față de faptele bune sau a lui Dumnezeu (la Rumi). Totul este constrâns de rigorile formale ale poeziei persane, dificil de transpus în română.
Deși rubbayatul (catren în care trei versuri rimează, bazat pe anafore sau epifore / repetiții) sau ghazelul (poem de dimensiuni variabile, de la 16 la 20 de versuri, alcătuit din distihuri cu o anumită distribuție a repetiției) exprimă exigențele unei traduceri, Otto Starck probează familiaritatea culturii române cu cerințele poeziei orientale; mari poeți, precum Eminescu, Coșbuc sau Macedonski, au scris ghazeluri, au tradus sau au făcut personaje lirice din poeți de felul lui Saadi, iar această tradiție centenară arată nu doar o apropiere a culturilor, ci și existența unui public interesat.
Poeme în special erotice (cea mai amplă selecție este din Khayyam, poetul-matematician) sau pilde și fabule (și lui Rumi îi sunt dedicate tot aproape 100 de pagini), poezia persană clasică este cunoscută prin metaforismul său, cele mai cunoscute simboluri fiind trandafirul și privighetoarea, ce pot avea multiple interpretări din arealul dragostei; notele ce însoțesc textul literar creează o lume aparte, ce pare a fi animată de aceleași patimi și doruri, în fond neschimbată de cel puțin o mie de ani.
Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Elefant.ro/Libris.ro.
”Imagine și text în haiga”, de Ion Codrescu
Editura Herald, București, 2008, 352 p.
Cuvânt introductiv de Constantin Aslam
Bazat pe o teză de doctorat susținută în 2007 la Universitatea Națională de Arte din București, volumul despre haiga este o contribuție notabilă de istorie literară și despre universalitatea culturii nipone. Haiga desemnează ansamblul format din text (un haiku, poezie de trei versuri cu structura 5 silabe -7-5 și alte rigori formale) și imagine, realizată de același autor; cu o tradiție în Japonia de peste 5 secole, poemul haiga pătrunde în Europa (și în lume) în a doua jumătate a secolului XX.
Ion Codrescu, fondatorul Societății de haiku din Constanța, editor al unor publicații despre poezia japoneză, prezintă un fenomen de care cultura occidentală (în Occident intrând acum și România) a luat cunoștiință relativ curând. Astfel, este documentată „Haiga, arta care unește pictura, poezia și caligrafia” (cap. I), iar un capitol special este închinat instrumentelor de scris (de exemplu, diferitele părți ale firelor pensulei au nume distincte în japoneză, se vorbește de „burta” pensulei sau de „șoldurile” acesteia). Autorul explică și relația dintre text și imagine: imaginea poate fi o simplă ilustrare a textului, o interpretare a poemului sau poate crea un întreg împreună cu textul („juxtapunere dinamică a poemului haiku”).
Ultimele două capitole tratează evoluția istorică a artei haiga, în Japonia și în Occident. Completată cu un glosar, bibliografie, indice de nume, index al autorilor (peste 70 de nume, din perioada clasică și din cea contemporană, din Japonia, SUA, Marea Britanie, Australia, Franța, România), lucrarea este o expresie pentru fascinația europeanului față de lumea Extremului Orient.
Ceea ce este surprinzător este lumea clubului de haiga de la noi, prezentă cu brio în paginile acestei lucrări; 7 nume de autori, de la pictorul Gheorghe Apostol la Ina Burduță, profesoara de desen de la Școala Nicolae Tonitza din Constanța (cu două expoziții personale la Bușteni); volumul amestecă astfel artiști vizuali consacrați cu nume mai puțin spre deloc cunoscute (acestea, toate, din Constanța), efortul de documentare al autorului disipându-se în coteriile autohtone.
În al doilea rând, Ion Codrescu studiază apariția și difuzarea fenomenului dincolo de granițele țării Soarelui-Răsare neamintind decât în treacăt de poeții imagiști (dintre care Ezra Pound este unul dintre cei mai notorii) ce au experimentat formele poeziei orientale; fiind preocupat de fenomen, autorul realizează un text în care se resimte lipsa unei introduceri despre felul în care sistemul fonetic al limbii japoneze (și exigențele silabice) poate fi transpus în limbile occidentale.
Cu toate acestea, contribuția lui Ion Codrescu este notabilă, volumul fiind însoțit de reproduceri (o premieră pentru domeniu, la noi, până acum existând doar antologii de texte), iar interesul pentru această lume trebuie apreciat în sine.
