”Ganesha, legenda zeului cu cap de elefant”, de Mataji Devi Vanamali
Editura Atman, București, 2015
Traducere: Adrian Cotora
Mataji Devi Vanamali, autoarea volumului Ganesha, publicat la Editura Atman, face parte dintr-o linie de adrepți ai lui Krishna, viața sa fiind dedicată serviciului umanității și contribuind activ la educarea unor copii dintr-un sat numit Rishkesh, de pe malul râului Gange. Având o viață umilă și discretă, se impune prin simplitate și decență, fiind un adevărat model de viață orientată cu precădere spre spiritual. Cartea numită Ganesha, prima din trilogia ”Jocurile fiilor lui Shiva”, structurată pe douăsprezece capitole, cu două introduceri și două Glosare, pune la dispoziția celor care doresc o cunoaștere aprofundată a originii, existenței și semnificației acestui zeu, dar și inițierea către calea devoțiunii, prima carte ce prezintă întreaga manifestare fizică a acestuia. Începe cu nașterea sa într-o temniță și primii ani ca un copil ghiduș, ca iubit model, cu o fascinantă putere de atracție, ca și conducător divin al orașului Dwaraka, dar și ca guru și conducător al carului de luptă al lui Arjuna.
Cuvântul “Ganesha” este format din cuvintele: “gana” şi “isha”. “Gana” desemnează toate fiinţele care au nume şi formă, iar “isha” înseamnă Domn, Stăpân. Ganesha este numele dat celui de-al doilea fiu al lui Shiva, pentru că a devenit stăpânul întregii creaţii. Ganesha sau Ganapati este un zeu foarte popular în India, deși la începuturi nu a fost recunoscut de clasele superioare. El este invocat pentru îndepărtarea obstacolelor, precum şi la începutul tuturor acţiunilor mai importante: călătorii, construirea caselor, scrierea cărţilor sau chiar a scrisorilor, pentru obţinerea puterilor paranormale şi a capacităţii de analiză. Este zeul educaţiei, cunoaşterii şi înţelepciunii, literaturii, artelor frumoase. Majoritatea ritualurilor spirituale din tradiţia hindusă încep cu invocarea lui Ganesha (acestea au un capitol dedicat în volumul lui Vanamali), iar în tradiţia tantrică se consideră că el patronează relaţiile sexuale, orientându-le în sens spiritual, de aceea el este adesea asociat cu întruparea tainelor tantrice.
”Ganesha” începe cu o introducere în care accentul este pus pe rishi, ființe superioare care au trăit în India acum foarte multă vreme, în epoca vedică, și care aveau darul viziunii interioare, dar și capacitatea de a vedea trecutul, prezentul și viitorul. Cu ajutorul procedeului de tapasya (austeritate), aceste rishi supraumane puteau ave tot ce și-ar fi dorit printr-o simplă formulare mentală, însă, paradoxal, ele erau lipsite de dorințe, împlinirile materiale, lumești, fiind anihilate. Singurul țel demn de urmat era revelarea Sinelui Suprem Nemuritor, Atman.
”Noi considerăm că această lume este una durabilă și reală, dar aceasta nu reprezintă un adevăr demn de urmat pentru rishi. Existența acestei lumi este câteodată manifestată și alteori cufundată în pralaya sau disoluție. Ea este dintotdeauna creată, resorbită și creată din nou […] Rishi vedeau de undeva de sus acest joc al lumilor. Ei realizaseră că universul este un derivat al minții. De aceea l-au numit maya […] Natura însăși nu este decât fundalul acestei minți. Totul se petrece înăuntrul ei […] Singura datorie a ființei umane este să descopere această Conștiință Supremă. Iar acest lucru poate fi realizat prin tapasya – austeritate intensă.” (pg. 11)
Învățăturile rishi reprezentă esența culturii indiene, iar acestea au lăsat în mentalitatea hindusă urme care nu pot fi negate sau șterse. Chiar dacă de-a lungul transmiterii învățăturii aceasta s-a alterat, chintesența a rămas, fiind recreată prin intermediul fiecărei generații de discipoli, una dintre ideile cheie rămânând aceia că universul însuși este un derivat al minții, numit maya, manifestare a formelor, care trebuie supusă transcendenței. Teoria este larg discutată și disputată încă din perioada antică, dar și în secolul nostru, fiind cunoscută în plan european ca teoria panpsihismului. Deși există o serie de diferențe, dintre care aș aminti aceea că dacă atunci când vorbim despre maya avem în vedere un univers închipuit de o conștiință, atunci când ne referim la panspsihism avem în vedere faptul că universul are sau este conștiință. Cert este că în ambele teorii este vorba despre gând ca expresie a dimensiunii cuantice a Universului, dar lucrurile sunt departe de a fi elucidate și am să mă opresc aici cu sublinierile legate de acest aspect, care poate fi aprofundat prin alte lecturi de cititorii interesați, pentru a reveni la lucrarea lui Mataji Devi Vanamali.
Ganesha are multe apelative și este reprezentat mic de statură, cu abdomenul mare, rotund, cu patru brațe și cap de elefant cu un singur colț. În trei din mâinile sale el ţine o secure (ankush), un laţ (sash) şi uneori o scoică. În unele reprezentări, cea de-a patra mână face un gest de acordare a favorurilor sale divine, dar cel mai adesea ţine un ladhu, o prăjitură de năut. Ochii îi strălucesc ca două pietre preţioase. El călăreşte sau este însoţit de un şobolan, un fost demon pe care l-a învins şi l-a acceptat apoi ca vehicul. A ne lăsa înșelați de aparența sa este însă o greșeală, pentru că Ganesha patronează fiinţele rafinate. Cei care nu pot vedea însă Divinul în el şi sunt distraşi de reprezentarea sa, devin o pradă pentru mintea discursivă, una dintre cele mai mari piedici pe calea spirituală. Ganesha este considerat Zeul înțelepciunii, al prudenței și al dibăciei, co combinație de iscusină lumească și calm ceresc. Pe larg despre ipostazle sale, Mataji Devi Vanamali vorbește pe larg în capitolul opt al lucrării, una dintre cele mai interesante povești fiind cea legată de contemporaneitate:
”Epoca în care trăim acum este cunoscută sub numele de Kali Yuga. În această epocă, Domnul Ganesha ar trebui să se încarneze ca Dhumraketu, călare pe un cal, ipostază foarte asemănătoare cu întruparea Domnului Vishnu drept Kalki. Kali Yuga este o epocă decadentă, în care teroarea și violența, așa cum vedem în prezenet, sunt la ordinea zilei. Domnul ar trebui să vină să salveze pământul de la anihilare totală.
Aceste yuga-uri sau epoci nu sunt doar evenimente cosmice, ci indică de asemenea transformările care au loc la nivel individual.” (pg. 172)
Acceptarea lui Ganesha ca Forţă Divină are ca efect controlul și calmarea mentalului, precum şi risipirea îndoielilor. În Maharashtra, al doilea stat ca mărime al Indiei, Ganehsa este cel mai venerat și i s-au construit nu mai puțin de opt temple, aflăm în capitolul cu același titlu al volumului scris de Mataji Devi Vanamali. El este considerat zeitatea cea mai potrivită pentru îndepărtarea obstacolelor. Credința în el generează o mare forţă, inversând curgerea obişnuită spre în jos a energiei, orientând-o ascendent şi permiţând astfel activarea centrilor superiori de forţă din fiinţa noastră. Divinul Ganesha este de neclintit. El aduce fermitatea celor care meditează asupra lui şi îl invocă la începutul tuturor acţiunilor profane sau spirituale. În Mugdala Purana se spune: „Corpul uman al lui Ganesha reprezintă «tvam» (tu), capul de elefant este «tat» (Brahman) şi împreună semnifică unitatea dintre aceste două aspecte. Astfel, corpul lui Ganesha este reprezentarea vizibilă a celei mai înalte realităţi, Brahman, exprimată prin «tat tvam asi» (tu eşti Acela (Brahman sau Dumnezeu)).”
Despre natura și scopurile individului în viață, cele care îl ghidează și reprezintă forța motrice, aflăm mai multe în Capitolul patru, Atributele lui Ganesha, care se deschide chiar cu enumerarea acestora:
”Hinduismul se ocupă de toate aspectele legate de natura unui individ, prin urmare acceptă că există patru scopuri în viață, care sunt determinate de dorința noastră de dreptate, de dorința de avere, dorința de dragoste și, în în cele din urmă de dorința noastră de eliberare. Cele patru mâini ale lui Ganesha reprezintă aceste patru purushartha-uri sau scopuri ale vieții, care sunt cunoscute ca dharma, artha, kama și moksha. Cele două din mijloc, care se referă la viața materială, primesc de asemenea un loc adecvat în viața ființei umane […] În cazul în care dorințele noastre de avere și dragoste sunt ghidate de dreptate, ele ne vor conduce la moksha (sau eliberare).” (pg. 87)
”Trei animale îi sunt asociate: elefantul, șarpele și șoarece. Ganesha are un cap de elefant cu un singur colț, poartă un șarpe, fie ca brâu în jurul taliei, fie ca un șnur pe umăr, iar șoarecele este vehiculul său. Toate aceste aspecte compuse se unesc pentru a crea cea mai adorată dintre toate zeitățile panteonului hindus.
Faptul că nesemnificativul șoarece apare ca un vehicul al lui Ganesha este partea cea mai enigmatică din reprezentarea acestuia. Un șoarece este o creatură a pământului și duce existența în vizuini și găuri săpate în pământ. Trupul și capul său sunt cel mai adesea în contact cu pământul. Singurul lucru de care îi pasă este să mănânce bine. Faptul că Ganesha călătorește pe șoarece arată că omul eliberat își ține sub control dorințele sale lumești.” (pg. 94)
”Elefantul este simbolul puterii și al înțelepciunii. El semnifică tăria și puterea care se găsesc ascunse în natură și trezește în noi o stare de respect. Reprezentarea lui Ganesha pe șoarece sugerează astfel că ființa umană conține ambele caracteristici. Șobolanul este un animal agitat, care fuge de colo-colo în eforturile sale frenetice de a găsi mâncare. Omul are puterea de a fi calm și maiestuos, cu o conștiință în continuă creștere care se extinde la infinit, dar el continuă să fie un șobolan și se avântă în întrecerea agitată a vieții, luptându-se și certându-se pentru niște trivialități. […] Figura lui Ganesha urcat pe șobolan ne încurajează să ne concentrăm energiile spre găsirea scopului suprem al vieții” (pg. 95)
Esență a adevărului, Ganesha este întruchiparea supramentalului și aduce divinul la nivelul mundanului pentru a fi acceptat, asimilat, înțeles. Dacă timpul reușește să consume tot, putea sa atotdevoratoare fiind recunoscută, intelectul poate da măsura unei alte dimensiuni, reușind să transceandă limitele trasate inițial în existența fiecărui individ. Pentru a-l transforma însă în spirit divin, din care de altfel a și fost creat, este nevoie de concentrare, determinare și asceză. Aceasta din urmă are un rol foarte important, dar interesant este că după secole în care s-a considerat că ar fi singurul mod de creație umană demn de a fi respectat, procreării i s-a acordat un rol la fel de important. Este vorba despre transformările prin care trece omul, despre modul în care percepe diferit ipostazele vieții, iar existența pe Pământ continuă să uimească dincolo de puterea oricărei divinități.
Ce ar însemna anihilarea dacă universul este produsul unei conștiințe? La ce servește închipuirea acestui Univers? De ce ne naștem aici doar ca să dorim apoi eliberarea (moksha) din această existență? Să fie vorba în adevăr doar despre revelarea Atmanului? De ce individualitatea este atât de nesemnificativă? Iată câteva întrebări la care încă nu am găsit răspuns citind doar Ganesha.
Mai sunt multe lucrări din filosofia hindusă care vorbesc sau au legătură directă cu aceste întrebări, dar pare că avem de-a face cu un cerc vicios în ceea ce privește explicarea esenței universului. Dacă mă gândesc numai la faptul că natura abundă totuși de individualitate, am o rezervă serioasă în a accepta doar perspectiva oferită de ce a mai rămas din chintesența învățăturilor rishi. Sau poate că ea nu a fost corect preluată?… O lectură foarte interesantă, care oferă o perspectivă demnă de cercetat, mai ales pentru cei care vor să se inițieze în universul profunzimilor hinduse.
În loc de final:
”Omul își cheltuie întreaga energie în acumularea de avere prin care să obțină siguranță veșnică. Dar, la ospățul vieții, Timpul este invitatul principal și în cele din urmă consumă tot, inclusiv propriul corp.” (pg. 130)
