”Hipnotizatorul”, de Lars Kepler
Editura Paralela 45, Pitești, 2020
Traducerea din limba engleza de Bogdan Ghiurco, realizata dupa editia in limba engleza, transpusa din suedeza, in 2011, de Ann Long
Din nou o intalnire cu marea mea slabiciune, romanul scandinav psycho-policier!
Titlul mi-a sunat ca un avertisment, numele autorului – Kepler – mi-a trezit amintiri scolaresti de la orele de matematica si astronomie. Lamurindu-ma repede asupra faptului ca Lars Kepler este peseudonimul sub care cei doi soti Alexander Ahndoril si Alexandra Coelho Ahndoril isi semneaza seria bestseller de romane politiste, care il are in centru pe inspectprul Joona Linna. Autori suedezi! Si vreo 500 de pagini! Ce imi puteam dori mai mult? Doar TIMP pentru lectura! Stiu ca unii stramba din nasul lor fin si isi incretesc obrazul subtire. Gandind ca acest gen de literatura este inferioara gustului si intelectului lor elevat. Ei bine, eu zic ca nu este adevarat, pentru ca daca autorul scrie bine, croieste un subiect bine ancorat in realitate, credibil desfasurat in actiuni si motivari, dezvoltand subploturi care vin sa sustina si sa argumenteze cadrul social, politic si psihologic al timpului si personajelor care il strabat, cititorul este tot atat de castigat ca si atunci cand se apleaca asupra operelor filozofilor/isoricilor/politicienilor de marca de azi si din toate vremile. PUNCT.
Dar nu inainte de a observa ca primele mele impresii de lectura la acest volum, m-au dus imediat catre ceva déjà vu, un alt roman politist suedez care debuteaza cu uciderea unei intregi familii… parinti si copii… in viata ramanand o fiica care nu se afla in locuinta la momentul faptelor. Sigur, se intampla, mi-am spus, pentru ca apoi sa inteleg ca aceasta prima parere fusese doar de suprafata.
Ceea ce ramane insa ca trasatura caracteristica comuna a romanelor scandinave politiste bune din ultimii ani este analiza fina a naturii umane, a psihologiilor deviante, a traumelor copilariei si adolescentei, a cumulului de cauze care conduc catre fapte abominabile… crime macabre, razbunari sangeroase… Si imi pun intrebari legate de aceasta zona scandinava si locuitorii ei… tari cu o democratie consolidata, cu un sistem social aspru, dar bine articulat nevoilor si asteptarilor cetatenilor… De ce atatea devieri psihologice si psihiatrice, de ce atata apetenta catre caderea din umanitate? Si aceste romane aduc motivari, raspunsuri, toate tinand de defectiuni neobservate corect si la timp, de greseli birocratice, de nepasarea individuala si sociala in mare, de lipsa fondurilor financiare care ar putea imbunatati situatia… motivari si raspunsuri valabile de fapt si imprejurul nostru, indiferent de pozitionarea geografica. Nu exista locuri mai bune sau mai rele. Noi, oamenii, le transformam in bune sau rele.
Romanul Hipnotizatorul este unul complex, aducand sub ochiul cititorului, tocmai o astfel de lume, cu bune si cu rele.
O lume in care au loc crime oribile, in care un tata, o mama si doi copii sunt macelariti oribil (tatal in vestiarul unei sali de sport, ceilalti in resedinta familiei). Unul dintre copii, un adolescent de cincisprezece ani, Josef Ek, descoperit cu ultimele zvacniri de viata in trupul mutilat, se afla in salonul Spitalului Universitar “Karolinska” din Solna. Dar in familia ucisa la prima impresie de mana razbunatoare a unui dusman, un recuperator probabil, mai exista o fiica, o tanara de douazeci si trei de ani, care trebuie gasita urgent si salvata de “recuperatorul” ucigas. Solutia pe care o gasesc insa Joona Linna – detectiv politist criminalist de la Directia Nationala de Investigatii Criminale si dr. Daniella Richards sefa de pe sectia spitalului, este sa apeleze la psihiatrul Erick Maria Bark, pentru o sedinta de hipnoza asupra pustiului aflat in coma, ca ultima sansa de a afla locul in care se afla sora sa mai mare.
Problema mare este aceea ca Erik Bark are interdictie de a mai hipnotiza, din cauza unor neintelegeri si malversatiuni privind terapia pe care acesta o aplica in cadrul unui grup de persoane profund traumatizate, terapie datorita careia medicul si spitalul devin entitati atacate de reclamatiile asurzitoare in presa si in justitie ale unei bolnave din grup.
Erik Bark este un terapeut bine pregatit in domeniu, insa ciudat de neatent la pericolele care il pasc personal si aici am gasit cu mirare, ca autorii au creat un personaj atat de puternic si de bogat din punct de vedere profesional, dar atat de slab in fata unor persoane care il antureaza si sunt profund periculoase si rau intentionate. Persoane care cu zece ani in urma, dupa cum vom afla pe parcurs, i-au distrus cercetarile si cariera profesionala.
“Termenul hipnoza a fost folosit pentru prima oara in sensul modern in 1843 de catre chirurgul scotian James Braid. El l-a utilizat pentru a descrie o stare similara somnului, in acelasi timp de sensibilitate pronuntata si receptivitate ridicata (…) Din punct de vedere etic, este foarte usor sa-i induci unei persoane o stare hipnotica. Dificultatile constau in controlarea cursului evenimentelor, in indrumarea pacientului si in interpretarea si intrebuintarea rezultatelor. Pentru a controla pe deplin hipnoza profunda, e nevoie de o experienta considerabila si de pricepere. In intreaga lume, doctorii recunoscuti, care au reusit intr-adevar sa stapaneasca hipnoza profunda, pot fi numarati pe degetele de la o mana.”
Iar Erik fusese unul dintre acestia.
Pentru ca devotamentul pentru profesiune al lui Erik Bark a fost determinant si incontestabil in viata sa. “Din clipa in care Erik a pasit in facultatea de medicina de la Institutul <<Karolinska>>, a fost ca si cand si-ar fi gasit adevarata casa”.
Erik Maria Bark este “principalul expert in tratamentul socului psihologic si traumei”.
“Erik a descoperit ca isi dorea sa se dedice ajutorarii oamenilor ramasi prizonieri ai grozaviilor la care fusesera supusi si care inca mai sufereau, chiar daca faptasii disparusera de mult”, iar tehnicile hipnozei ii deschideau aceste posibilitati.
“- Ce este hipnoza, de fapt? Intreaba Joona, (…). – E doar o stare modificata a constiintei, insotita de sugestie si meditatie, raspunde Erik. Din punct de vedere pur neurofiziologic, creierul functioneaza intr-un mod special sub hipnoza. Parti ale creierului pe care le folosim rar sunt brusc activate. Oamenii aflati sub hipnoza sunt foarte profund relaxati. E aproape ca si cum ar dormi, dar daca le faci o EEG, activitatea creierului demonstreaza ca persoana este treaza si alerta.”
“Nimic din ce este spus sub hipnoza nu poate fi folosit ca dovada, dar Erik stia ca Josef spunea adevarul cand a spus ca si-a ucis familia, chiar daca motivul real este invizibil.”
Materialul romanului este organizat pe parcursul a 110 capitole, desfasurate si subintitulate cu incepere de “luni, 7 decembrie: seara” si pana “joi, 24 decembrie: dupa amiaza”, existand intre Capitolul 74 (miercuri, 16 decembrie:dimineata) si Capitolul 75 (miercuri, 16 decembrie: dimineata), un capitol intitulat “Cu zece ani in urma”, care prezinta perioada in care Erik Bark a lucrat si si-a pregatit lucrarea experimentala asupra grupului de persoane cu grave traume din copilarie, adolescenta si tinerete.
Acest mod de numerotare se aseamana cu notitele specifice ale unui medic psihiatru, care isi consemneaza sedintele si rezultatele lor.
Si mai au ceva specific capitolele acestea. Cel referitor la actiunea de cu zece ani in urma este scris la timpul trecut, pe cand capitolele 1-110 sunt relatate la timpul prezent.
Erik Bark este un personaj complex, cu o viata familiara complicata, cei doi soti sunt sub o vesnica tensiune din cauza unui pas gresit de care se facuse vinovat Erik in urma cu zece ani.. Sotii au un fiu, Benjamin (un nume din Tora, Benjamin – Fiul Mainii Drepte, fiul Rahelei – sotia lui Iacob – si fratele lui Iosif). Iar Benjamin s-a nascut cu o boala grea, boala von Willebrand, avand nevoie saptamanal de un tratament vital specific.
Toate aceste probleme, de cariera, de familie si de atac direct la viata fiului sau rapit, il fac pe Erik Bark sa apeleze repetat si insistent la analgezice, de care este deja dependent, insa medicul, alaturi de politistul Joona, reuseste sa lupte cu el insusi, sa gaseasca resurse psihologice necesare pentru confruntarile finale cu adevarul.
Un personaj construit dinamic si inzestrat cu multe calitati umane si profesionale, fara sa faca rabat de la respectarea valorilor in care crede cu strasnicie, este Jonna Linna , despre care “Colegii lui Joona Lina de la Directia Nationala de Investigatii Criminale va vor spune ca il admira, si chiar asa este, dar il si invidiaza. Si va vor spune ca il plac, si chiar asa este, dar il considera un tip distant.”
Jonna Linna este devotat muncii sale, in timpul cercetarilor a inregistrat totul intentionat, absorbind fiecare detaliu oribil, pana cand n-a mai indurat. Sirul de crime infiorator de sangeroase, detaliile carnagiilor, lupta si cu birocratia sefilor, cu lenea lor profesionala, cu mintile lor lenese si inguste, il fac sa spuna: “De ce sa dau inapoi, cand stiu ca am dreptate?” El “are nevoie de incapatanare ca sa reziste. Nu poate renunta. Nu poate.“ A fost tenace, si-a construit o cariera, a refuzat o avansare birocratica pentru ca “ii plac sarcinile complexe si nu renunta niciodata, dar nu este deloc interesat de vreo functie de comanda.”
Mintea lui Joona este permanent in alerta, el gandeste, analizeaza, imagini si cuvinte ii vin fulger in memorie si se conjuga, se limpezesc, isi arata sensul… Si adesea Joona “se mai gandeste o data la ancheta de la locul crimei. Ceva e ciudat in tiparul care se intrevede. Anumite elemente sunt sunt pur si simplu ireconciliabile.” Asta inseamna sa ai meseria in sange.
Joona Linna este constient ca fara contributia unor oameni ca el, in viata se poate intampla ca “Totul este atat de minunat de frumos, apoi dispare pentru totdeauna”
Unele dintre motivatiile deviante ale umanitatii din animalul numit om, prezentate si discutate in literatura scandinava de gen, sunt Problemele copilului si adolescentului.
Si in Hipnotizatorul, aceste probleme cantaresc greu in manifestarile juvenile si adolescetine. Iar parintii sau institutiile de specialitate habar nu au ce fac copiii.
Incepand de la descrierea adolescentei Aida, prietena lui Benjamin – “tatuajele – are o svastica pe gat, cu o mica stea a lui David alaturi. Si-a machiat ochii cu negru, si-a prins parul in doua cozi ca de fetita si poarta o geaca de piele si o fusta larga de plasa, negre.” Mergand pana la ferocele criminal adolescent Josef Ek, continuand cu copii de zece ani, deveniti hoti si criminali, scapati de supravegherea familiei, ori ca o au, ori ca nu o au si intrati sub mana unor adolescenti malefici care le rastoarna sensul si intelesurile unor jocuri precum Pokemon, care ii supune unor Wailord – zei al iadului si al razbunarii. Copiii Iadului. De la JOC la CRIMA este un singur pas. Si multi il fac.
Casele bantuite ale fiecaruia, Casele suferintelor sunt locurile unde acesti copii, tineri sau maturi au suferit malformatii ale psihicului.
“Ma intreb… spune Kennet ganditor, dar apoi se opreste. – Ce? – Ma intreb daca parintii au idee ce fac copiii lor?”
Cazul criminalului adolescent Josef Ek prezinta o atentie speciala, prin complexitate si ferocitate. Crimele lui exprima nebunia si placerea. Neintelegerea cazului lui in familie si in sistemul medical, are consecinte extrem de grave. Nascut printr-o cezariana efectuata cu intarziere, probabil ca fatul a suportat momente de neoxigenare suficienta si creierul sau a avut ceva a suferi. Mai apoi, copil fiind a suferit trauma respingerii de catre mama sa si ea indelung traumatizata de socul acestei nasteri.. Si “Joona se gandeste la singuratatea nesfarsita a baiatului respins de mama lui”
Suferinta lui Erik pentru ca cercetarile sunt blocate de catre birocratii invidiosi si de catre o societate incompetenta si nepregatita sa accepte si sa intelega semnalele de alarma ale specialistilor. Astfel ca drumul spre vindecare prin hipnoza “amintirile bolnavilor, experientele lor si tot ce reprimau erau prezente ca niste rotocoale de fum incremenite inauntrul acestei bule de sticla.” Erikc credea, ba chiar stia ca “izolarea durerii personale putea fi transformata intr-un proces comun si empatic de vindecare.”
Personaje precum Eva Blau, Lydia, Josef Ek inspaimanta cititorul, il face atent la pericolele din jurul sau, dar ele sunt o urmare a insuficientei atentii a societatii. Lipsa fondurilor de ingrijire medicala psihiatrica, personalul insuficient ca numar si calificare, lipsa unei educatii informative in scoli, dezagregarea familiilor. Si inca ceva in plus: Neprofesionalismul si puterea distructiva a presei, care iata ce publica: ”REVOLTATOR! Politisti nepriceputi apeleaza la un hipnodoctor. Victima, un tap ispasitor” Ministrul Justitiei se apara si ataca: “nu exista absolut nicio indoiala ca folosirea hipnozei ca metoda de interogare este o incalcare a drepturilor individului.”
Stratificat si complex, alert si dureros, acest roman reprezinta inca o fereastra catre suferinta semenilor nostri neintelesi. Si aceasta neintelegere, pasivitate si indolenta sociala, ne costa mai mult decat daca am actiona empatic si inteligent.
Am observat in literatura de gen scandinava pe care am citit-o in ultimii ani, o aplecare speciala catre muzica, pe care personajele o asculta in masina, strabatand distantele sau in caminul lor. Nici acest volum nu face exceptie si eu am incercat sa le ascult preferintele, in felul acesta ajungand sa stiu ceva in plus despre autori.
In Hipnotizatorul, se asculta Miles Davis (King of Blue) si Johnny Cash (Un baiat pe nume Sue)
Faceti o vizita si site-ului autorilor: http://larskepler.com/
Filmul The Hypnotist (Hypnotisören) a fost realizat in anul 2012, regizor Lasse Hallström, si selectat pentru sectiunea The Best Foreign Language la a 85-a editie a premiilor Oscar.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
Foto: (EdituraParalela45.ro, https://www.abebooks.co.uk/9780007359127/Hypnotist-Joona-Linna-Book-1-0007359128/plp, https://www.salomonssonagency.se/books/hypnotisoren, https://en.wikipedia.org/wiki/Lars_Kepler)
